Într-un corp care nu mă mai ascultă. Într-o viaţă care nu-mi mai aparţine. Urlu în mine şi mă întreb de ce eu, fără să găsesc răspuns. Nu pot înţelege paraplegicii care se resemnează şi merg mai departe. Aş vrea şi eu să pot. Îi urăsc pe cei care spun că nu e greu. Fii recunoscător că trăieşti, zic ei. Chiar nu vede nimeni că am încetat să trăiesc. Pentru mine zilele sunt la fel. Nu mai există soare, nu mai e loc de iubit. Toate-s cumplite amintiri. Să mă audă cineva, vă rog, scoateţi-mă de aici.
