Individul buzat cu coada ridicată a traversat poza din colţul stâng, de jos, până în a ajuns în colţul drept, de sus, şi a tăiat-o peste gard spre nedumerirea trecătorilor. Când a ajuns în mijlocul şoselei, şi al fotografiei, gogoloaie de raze i-au căzut în cap, tuflindu-i blana şi mustăţile, ameţindu-l oleacă la fel ca un damf puternic de esenţă de şoarece într-o sticlă de Chanell 5, şi cum bine ştim, francezii nu au scos până acum un asemenea parfum şi nici nu cred că o vor face, după cum îi cunosc eu. Dar să-l lăsăm în pace dacă tot a plecat. E treaba lui ce face. După cum socotesc eu lucrurile, bătrânul general în retragere nu l-a văzut când a traversat şi dânsul strada.
Măgăoaia de soare s-a lichefiat acolo departe, i s-au scurs razele ca nişte franjuri de zahăr caramel ce-au dat gust delicios norilor albi prin care au trecut. Însă la ce bun, că doar nici un copil nu urcă până acolo cu avionul să-şi înfăşoare puful pe băţ, să-l mănânce în loc de vată de zahăr. Tot trecând prin multe straturi de nori şi de aer, păsări şi gâze, până să ajungă jos, razele strecurate s-au subţiat mult de tot, cât să-l gâdile la nas ca un fir lung de păianjen sau un puf de păpădie. Pentru un general în retragere un nas gâdilat nu poate însemna mare lucru, doar dacă acesta nu şi-ar păstra decoraţiile într-o cutie de chiloţei italieni. Unii de damă. Crucea de Fier şi Ordinul "Mihai Viteazul" îi sunt cele mai dragi. Acum oasele îi împung pielea creponată, dar pe vremuri nu era aşa, se ţinea mândru.
Şi-a cunoscut soţia înainte de al doilea război mondial, când încă nu erau căsătoriţi şi nici nu ştiau cum se cheamă şi nici nu se pupaseră sub poarta părinţilor ei, proprietari de crâşmă în târgul Fălticeni. Împreună cu un coleg de la Academia Militară mergeau pe drumul prăfuit spre târg, să bea vin, să se uite la domnişoare, când a văzut-o pe ea, fetişcana de 16 ani. Ducea un pepene mare pe căpăţână, cu părul bălăngănindu-i-se pe spinare. Apoi s-au întâmplat lucrurile obişnuite. S-au plăcut, s-au pupat iar peste un an s-a făcut nunta. Nici pe front nu i s-a întâmplat mare lucru. Prima dată a luptat cu nemţii contra ruşilor, apoi s-a întors roata şi a luptat cu ruşii contra nemţilor. Când să intre cu trupa în Budapesta, ruşii l-au trimis acasă. Generalul şi soldaţii care mai trăiau s-au bucurat nevoie mare, celorlalţi nu prea le-a mai păsat acolo unde erau ei.
Pe nevastă a revăzut-o tot într-o după amiază cu gogoloaie de soare. Scutura un preş. Praful se răspândea în cele patru zări înecând gâzele şi motanii de pe garduri. N-arăta cine ştie cum, aşa cu baticul aplecat peste frunte, cu picioarele colbuite şi şorţul spânzurat, dar poate că l-au gâdilat razele la nas altfel nu-mi explic cum de a văzut-o fără toate cele de pe ea, doar cu un pepene copt pe ţeastă. Prin urmare proaspătă, coaptă şi zemoasă. I s-a mai întâmplat de câteva ori de atunci, în vara lui '66, primăvara din 1976, de mai multe ori în '78, '80 şi 1981, apoi din ce în ce mai rar. Acum când îl mai gâdilă soarele nu mai vede femeile fără toate cele, şi poate că e mai bine aşa, că nu toate au 16 ani şi nu poartă câte un pepene pe căpăţână.