Fericirea e un lucru mărunt, un pitic ce dansează

Sunt acasă şi fredonez cu Alifantis: Ce-o să te faci iubito, fără mine? Te vei întreba vreodată cum ar fi fost? Ochii mei au cearcăn, ochii tăi sunt puri. Ni se potriveşte.
Pe covor, lângă telefon, Iulia a pus flori de toamnă, într-o vază borcănată.
"Pentru cine?", mă întreabă, văzându-mă că tastez.
"Pentru Eliza".
"Măi ce-o mai iubeşti pe fata asta! Toată ziua îi scrii!"
I-am spus că mutarea mea de acasă, în ciuda unei uşoare întârzieri, se va produce, în curând. M-a sfătuit să fac asta cât mai repede.

E foarte greu să trăieşti cu o persoană care îşi revarsă asupra ta întreaga nemulţumire generată de propria neputinţă. C-B face asta, de la un timp. Are o problemă, eu nu îl judec şi nu îi port pică, deşi are un comportament agresiv, urât faţă de mine. Nu intru în detalii, pentru că rufele astea se spală în familie. Nu pot însă nici să rămân cu el sub acelaşi acoperiş, nu pot accepta să-mi pună pe umeri, ori de câte ori are chef, întreaga lui energie negativă. Am încercat să înţeleg de ce îi consideră duşmani pe cei mai apropiaţi, de ce simte nevoia să-i vorbească aproape tot timpul de rău, dar nu ştiu dacă am înţeles bine şi nici nu sunt de acord cu o astfel de logică. E neapărat nevoie să pun o distanţă între noi.

Şi Dan se mută.
"E curioasă zona aia din Toronto, la ora 1 noaptea. Prostituate, autobuzul punctual şi colegii de drum.
Acum, vreau să plec, după un an şi aproape şapte luni, simt că e destul. Mă plictisesc, mă irită oamenii, mizeria locului. Vine la timp mutarea, sunt chiar nerăbdător", îmi scria într-un e-mail. Îmi povestea şi despre un drug dealer care stă cu el în bloc şi care fusese bătut în propriul apartament.

Eu încă n-am plecat de acasă, deşi am vrut s-o fac de multe ori, iar la nivel declarativ eram chiar perseverent. Fiecare zi de amânare mă doare şi în această situaţie, dar şi în altele. Sper ca gestul meu să-l pună pe gânduri, să-l responsabilizeze pe C-B, dar am speranţe mici. Nu acceptă că ar putea fi la el cauza problemelor sale. E mai uşor să dai vina pe alţii.
Eu nu te învinuiesc, că nu te muţi cu mine, deşi motivaţia mea ar fi alta, dacă ai face asta! Glumesc, cu accente autoironice. E un pas prea mare, în acest moment, hai să-ţi fac o propunere rezonabilă. Mergi cu mine, într-o dimineaţă devreme, la o slujbă, în bisericuţa de lemn din curtea mitropoliei?

Am pe birou scrisori vechi de la Ane. Ea spunea că ar vrea să nu ne întâlnim niciodată. Într-o zi a venit de la sute de kilometri şi a stat o vreme în faţa uşii mele, ascultând vocile dinăuntru. Apoi a plecat. Mi-a lăsat un cactus, pe prag, unul care a înflorit mereu, în anii ce-au urmat. Are şi acum două flori albe şi câţiva boboci.
Apoi mi-a scris cum s-a plimbat prin locurile prin care îi scrisesem că mă duc eu, de obicei. Cum a găsit cu greu parcul Puşkin, iar când a ajuns la Grădina Botanică, era seară şi se închisese, aşa că a sărit gardul. A căutat pe străzi copacii şi clădirile despre care îi scrisesem. "Am mers pe urmele paşilor tăi", zicea.

Într-o bună zi ne-am întâlnit. Maria îşi serba ziua, acasă la mine. Am invitat-o pe Ane doar cu o seară înainte şi a venit, de departe. Ţin minte cum alergam pe străzi, cum jucam şotron şi ne legănam de stâlpii de telegraf, cum cântam şi râdeam, cum s-a urcat într-un tren greşit şi apoi a sărit, aterizând pe caldarâm, lovindu-se zdravăn.
Altădată a venit când aveam o restanţă şi mi-a făcut copiuţe, seara. Am dormit împreună, iar a doua zi l-a scos pe prof din clasă şi l-a tot ţinut de vorbă, ca să pot folosi fiţuicile. Am luat examenul şi ne-am dus într-o livadă, din marginea oraşului. O iubeam pe Maria şi mă întrebam de ce nu e cu mine, de ce nu a venit la examenul meu ea, care locuieşte în acelaşi oraş. Ane mersese multe ore cu trenul ca să fie alături de mine, iar acum stăteam pe iarbă şi îi ofeream doar tristeţea mea născută din dezamăgirea pe care mi-o aducea Maria, aleasa mea. Ane era un prieten, ştia cum stau lucrurile şi mă iubea, aşa cum o iubeam şi eu.

Spuneai că numai poveştile sunt frumoase iar "realitatea e mult mai complicată". Mie mi se pare că lucrurile stau exact pe dos. Poate că, nu demult, eram de acord cu tine. Astăzi, Ada îmi zicea că doi oameni mai fac şi altceva decât să împartă facturile. "Nu mai vreau să sufăr de singurătate. Nu mai vreau să mă sufoc în propriile mele iluzii", îmi scria ea. Înţeleg de ce vrea să-şi facă "viaţa plină de muzică şi neplictisitoare". "Joacă-te, Mihai, timpul trece! Adrian mi-a pus să ascult un cântec tembel care zice aşa: «fericirea e un lucru mărunt, e o aripă care vibrează, fericirea e un lucru mărunt, un pitic ce dansează»".
Când ţi-ai irosit ani buni singurătatea, simţi altfel decât cel împlinit pierderea unor clipe noi.

Ieri, m-a sunat ca să-mi ceară numărul de mobil al Iuliei şi nu mi-l aminteam, pe moment. Nu găseam nici mica agendă în care îl notasem, aşa că i-am spus unul "probabil". Peste câteva minute, m-a sunat din nou şi mi-a zis că nu a fost cel bun. Între timp, găsisem agenda, aşa că am putut acum să îi dictez numărul de acolo.
"De data asta e cel bun?" m-a întrebat.
"Da", i-am răspuns cu toată încrederea. "E scris".
"Dacă e scris, trebuie să fie adevărat!", a zis, râzând.
E adevărat, dar şi insuficient, uneori. Pentru tine e suficient să ne scriem. Aşteptările mele sunt altele. Sper exact ceea ce tu nu îţi doreşti: să-ţi ating mâinile, să te ascult povestind despre tine, să te fac să râzi, să scot la iveală toate rezervele mele de tandreţe, care, sper, mai există.
O seară Macy Gray. It’s like the ocean, baby! (Amore (Sexo)- Santana Featuring Macy Gray).

Aseară am întâlnit-o pe Maria. Nu ea îmi lipseşte, cât ceea ce simţeam pentru ea. Mi s-a părut vulnerabilă, mult mai derutată decât atunci când eram împreună. Doar Iulia va reuşi să o salveze din când în când, să îi readucă lumina în ochi şi zâmbetul pe faţă. (Cu mine, Maria vorbeşte mai rar. "El e băiat", îi spunea Iuliei).
Îmi place cum arată, prietenii noştri comuni spun că a slăbit. Mă surprinde fragilitatea ei emoţională. Ştiu că a fost fericită cu mine. Acum doar încearcă să lase această impresie. Poate că are o bună viaţă sexuală, momente de tandreţe, dar cred că simte pericolul plafonării lângă un bărbat al cărui principal atu este că se poartă frumos cu ea. E relaxant pentru mine gândul că el nu are datele necesare pentru a o satisface pe termen lung, decât dacă ea îşi propune obiective mici. Dar pentru că îi sunt prieten, am îndemnat-o să caute o bursă în Europa. Sunt convins că ar cunoaşte pe altcineva, acolo. Poate că atunci nu m-aş simţi la fel de relaxat, încă sunt fire care mă leagă de ea şi momente în care îmi este dor de ce a fost între noi. Numai vanitatea mă face să simt o vagă speranţă că ea ar putea reveni în viaţa mea. Ştiu că nu putem fi împreună.

Luigi a intrat în camera mea. Vorbise cu Iulia despre mine, despre fraţii mei şi despre atitudinea lor ostilă faţă de mine, în unele momente. Şi despre copilăria mea singuratică, despre bunica aia care m-a crescut de când aveam doi ani. I-am spus că sunt doar probleme de comunicare, dar nu cred că e doar asta.

"Dacă am fi fericiţi prea des, poate că nu ar mai avea nici un farmec"- spuneai.
Să nu crezi asta. Eu eram fericit tot timpul, când eram îndrăgostit şi nu mă simţeam deloc rău. Acum sunt mulţumit pentru că am ieşit de pe un drum greşit.
Boala ta de inimă m-a pus pe gânduri. Şi de suflet să ai grijă!
După ce am citit e-mailul de la tine, m-am zgârâiat într-o balustradă ruginită. Am mers prin ploaie mult, până la un dispensar unde mi-am făcut o injecţie antitetanos. Febra mare a venit abia a doua zi, seara şi atunci m-am gândit că voi dormi la spital în noaptea aia. Dar am ieşit pe o terasă, cu Harald, Luigi, Iulia, Adela, Alex şi Mili. Aveam termometrul cu mine, dar Alex m-a liniştit şi a avut dreptate: era doar o răceală. A fost o seară plăcută, dar, preocupat se suferinţa mea, m-am dovedit taciturn. Se vorbea numai în engleză. Harald băuse mai mult ca de obicei şi i se aprinseseră călcâiele după Mili.
Mă gândeam la cei opt sau nouă ani pe care i-a petrecut în puşcărie. N-a stat degeaba acolo; a scris o carte, a scos un CD. Nici eu n-am stat degeaba în ultimii opt, nouă ani. Am publicat două cărţi, am scris mai multe. Fiecare cu puşcăriile lui.