Când s-au văzut ultima oară, pletele lui, lungi, nisipii s-au amestecat cu buclele ei
mirosurile lor au s-au amestecat cu boarea asfinţitului
din trupurile lor muzica a erupt feroce
o vreme ecourile celor trăite l-au colindau trupurile
în lung şi în lat
ca nişte trenuri de cursă lungă prin ceţuri siberiene
În fiecare noapte ea se trezea brusc în patul îngheţat
el îi spunea: ne vom revedea curând nu te teme
O vreme cuvintele au avut puteri
imaginaţia a albit aşternuturile, le-a îmbălsămat în lumina zorilor
se trezeau cu pleoapele pline de rouă
Gustul sărutărilor lui îi răsărea în cafea
atingeri diafane îi alunecau printre coapse
"Curând, iubito, mai e puţin"
şi febra îi cotropea ferestrele
alunga demonii
După un an nopţile au devenit tot mai reci
se trezea în toiul lor şi trebuia să îşi ia o pătură în plus
clănţănea o vreme strângând în palmă telefonul
cuvintele lui abia se mai puteau pătrunde
în zgomotul şi frica din adâncul trupului
"Crede-mă mai e puţin şi vom fi iar împreună"
Puţin
Şi ea încuviinţa
Strângeau din dinţi
Anii treceau
trec
ca nişte transsiberiene prin inima cotropită de gheţuri
Între timp pletele lui au început să se rărească
fruntea ei e tot mai brăzdată
trebuie să îşi stoarcă din memorie fiecare atingere ca dintr-o lămâie uscată
dar nu mai pot reconstitui decât conturul unor alte amintiri, şi ele tot mai stinse
El îi scrie cu încăpăţânare noapte de noapte
curând iubito
curând
mai e puţin