Hoinărind prin Gările Bucureştilor (I) - Gara de Nord

Moto: Trenul de plăcere pleacă din Gara de Nord sâmbătă după-amiazi, la orele trei fără cinci. (Momente de I.L. Caragiale, pag. 342 - Tren de plăcere)

 
Acum câteva zile, pentru exerciţiile fizice de dimineaţă am ales ca fundal muzical un concert celebru în lumea muzicii de jazz Gerry Mulligan / Chet Baker - Carnegie Hall Concert 1974 şi reascultând K-4 Pacific mi-am dat seama că de mult timp nu am mai călătorit cu trenul.

K-4 Pacific

Trenul îţi dă o linişte aparte când călătoreşti. Îţi dă deschiderea către peisaje ce se succed prin faţa ochilor noştri repede, secvenţe lipite între ele fără pauze de respiraţie. Pauzele "ca să-ţi tragi sufletul" sunt gările unde opreşte. Trenul "clasic", cel cu cuşete, fiecare cuşetă avea povestea ei, diferită, unică, cu personaje diferite, vieţi diferite, aşezate într-un şirag de vorbe şi tăceri, cu începuturi şi sfârşituri de prietenii, iubiri. Fiecare cuşetă avea mirosul, parfumul ei, făcându-le de neuitat şi inconfundabile. Şi totuşi chiar şi în ziua de azi, când vagoanele trenurilor ultimilor ani nu mai au cuşete, sunt "open space", iar socializarea este extinsă, totuşi acel "parfum" a rămas.

Povestea a început acum foarte mulţi ani în urmă, în timpul războiului. Îmi vin în minte flash-uri, bucăţi de imagini: Eram în gară la Chiajna (Chiajna-triaj se numea atunci), cu mama şi cu bunica (plecaţi în refugiu spre sudul ţării, mai exact spre Slatina-Olt, deoarece venea năvală peste noi frontul rusesc şi casa noastră din Iaşi fusese bombardată de avioanele ruseşti - culmea! căzuse peste casă una dintre puţinele bombe cu explozibil, majoritatea fiind pline cu nisip). Îmi amintesc întoarcerea în vagoane, după ce stătusem în gară la Chiajna crezând că suntem feriţi de bombele americane, de fapt fiind mult mai expuşi decât în tren. Era în timpul bombardamentului asupra rafinăriilor de la Ploieşti din aprilie 1944.

Zona Gării Chitila la data de 25 august 1944, după bombardament
 (http://cautare-b.arhivelenationale.ro)

Acesta a fost primul meu contact cu o gară şi îmi mai amintesc că după aceea am ajuns cu trenul, gonind o zi şi o noapte, în gară la Piatra Olt (poate voi scrie vreodată despre întâmplarea fericită şi frumoasă, de mare omenie petrecută acolo). Îmi amintesc de gara Piatra Olt, a cărei amintire o păstrez în minte, deşi am trecut şi am stat în multe gări în România şi destul de multe în Europa, ca să nu mai spun de gările din Japonia. Dar asta e altă poveste, altă lume.

O să scriu despre gările Bucureştiului, despre Gara de Nord, gara Basarab, despre fosta gară Filaret, gara Obor-Gara de Est, despre Gara Regală de la Băneasa. Ar fi suficient pentru hoinăreala mea prin gările Bucureştiului. Îmi încep "hoinăreala" cu Gara de Nord din Bucureşti care, ca şi Gara de Nord din Paris sau Gara de Nord din Budapesta, Bruxelles sau Viena, este un punct nodal al oraşului.

1. Gara de Nord

Gara de Nord, Bucureşti, martie 2021

Gara de Nord, Bucureşti, 1939

Dacă intri în gară, să te plimbi pur şi simplu sau pentru că ai de făcut un drum cu trenul către un oraş din România sau de aiurea în Europa, şi te uiţi în jur ai impresia că de fapt nimeni nu o iubeşte, că este folosită ca un fel de coş la cumpărături, în care arunci ce crezi că ai nevoie şi apoi după ce ai terminat îl arunci undeva într-un colţ, peste alte coşuri. Gara de Nord a ajuns un fel de bazar dezlânat, pare ponosită şi părăsită, abandonată, lăsată la voia întâmplării.


E greu şi apăsător să scrii despre gările oraşului, gări a căror istorie o găsim de multe ori scormonind prin arhive sau prin pagini de amintiri. Respect. Respectul faţă de arhitectura unei clădiri de importanţă naţională, faţă de conservarea imaginii acesteia, atât a celei exterioare cât şi a celei interioare, denotă o stare de Civilizaţie a celor care folosesc această clădire, administratorii acesteia sau călătorii sau vizitatorii, în cazul de faţă.

Apariţia trenului şi implicit a gărilor poate fi un capitol aparte şi îndeosebi dezvoltarea Căilor Ferate Române, dar şi neglijarea actuală sau abundenţa de promisiuni şi planuri cu bătaie lungă ce ignoră prezentul.

"Poarta principală a Bucureştiului e Gara de Nord. Aici sosesc trenurile din toată ţara, aici coboară călătorii străini. Aici e primul semn al felului în care funcţionează viaţa capitalei: Călătorul află în Gara de Nord un oficiu telegrafic poştal, un birou de informaţiuni; un restaurant; o baie; un post medical şi sanitar; un birou al Societăţilor feminine pentru protecţia femeii; un comisariat de poliţie şi un salon de coafură", aşa găsim descrisă Gara de Nord în cartea Întoarcerea în Bucureştiul interbelic de către Ioana Pârvulescu (pag. 295 Humanitas, 2006).

Holul principal înainte de... azi / şi azi!

Gara de Nord a fost înscrisă în mai multe rânduri printre gările traseului celebru al garniturii de lux Orient Express, tren legendar care, de la începutul călătoriilor sale între Paris şi Istanbul, se oprea şi în Bucureşti, apoi făcea o oprire "regală" la Sinaia. A fost o "pauză" de mulţi ani, anii comunismului, când a ocolit România. După anii '90, trecerea Orient Express-ului prin Bucureşti este un mare eveniment ce se întâmplă o dată pe an, pentru că o dată pe an se reface vechiul traseu Paris-Istanbul-Paris cu opriri în Bruxelles, Viena, Budapesta, Bucureşti, spre Istanbul.

Filmul făcut după romanul lui Agatha Christie Crima din Orient Express, versiunea din 1974, mi-a rămas ca o amintire bine întipărită în memorie, cu o distribuţie extraordinară la vremea aceea: Albert Finney, Antony Perkins, Sean, Vanessa Redgrave, Michael York, Jacqueline Bisset în regia lui Sidney Lumet arată în toată splendoarea sa acest tren.


Voi încheia cu un mic pasaj, dar bine aşezat pentru că nu-şi pierde valoarea, mai ales în zilele de acum, luat tot din cartea Ioanei Pârvulescu. În capitolul Primarul Dobrescu scrie: "Dem. Dobrescu îi preţuieşte pe oamenii cărţii şi e convins, de asemenea, că «dintr-un artist poţi să faci un primar, dar dintr-o sută de primari nu poţi să faci un artist», astfel încât sprijină cultura." (Întoarcerea în Bucureştiul interbelic - Ioana Pârvulescu, pag.214, Humanitas, 2006)

Mă întorc la câteva din imaginile luate din Gara de Nord în aceste zile de început de martie, imagini care nu te încurajează să pleci într-o "călătorie de plăcere".

Peronul spre Gara Basarab

Stand de cărţi în faţa caselor de bilete. Şocant ce cărţi poţi găsi în gară!

Se pregăteşte de plecare...
Şi era frig!

Săptămâna viitoare Gara Basarab şi Gara Regală Băneasa.
 
(22 martie 2021, Bucureşti)