Ne privim fix, telescop în telescop. Eu, puţin ruşinată de propria-mi îndrăzneală. El, mai îndrăzneţ decât ieri, când am încercat să ne înlănţuim tuburile într-o intenţie de tango. Ne-am călcat pe trepieduri şi am renunţat. Simţeam că mă pierd în ocularul lui limpede, albăstrui. Mi-a zis că are nevoie de un filtru, pentru că strălucesc prea tare. Ne înţelegem prin semne. A rămas să ne întâlnim a doua zi. Sunt focusată la maxim pe întâlnirea aceasta. Sper să facă cel puţin tot atâtea parale cât luneta lui.
