Ei credeau că dorm dar eu îmi ştergeam lacrimile cu mâneca pijamalei preferate şi ascultam. Avea stele şi o lună care râdea, mi-o dăduse ea, mi-a zis că-s fericirea ei şi nu pricepeam de ce-i spune tatei că pleacă să-şi caute fericirea. Cred că nici el nu-nţelegea, tăcea sau poate-şi ştergea şi el lacrimile cu mâneca. În locul ei, a apărut telescopul ăsta şi la capătul lui fericirea mamei. A găsit-o iute, în blocul de vizavi. Mă uit, pe furiş, în fiecare seară. Zâmbetul lunii l-am tăiat cu lama.
