De obicei, dorm buştean. Dar in nopţile alea trei, am ştiut cumva că trebuie să stau de veghe la căpătâiul meu. În prima noapte, cineva mă strângea într-o menghină, dureros. Mâinile mele, neştiind să se roage, se împleteau şi se transformau în copac. O secure curată deasupra copacului. Ei, ia stai, auzeam pe umărul meu drept. Ăsta e copacul meu. Şi o pană de înger mă gâdila pe la nas. A doua şi a treia noapte deja ştiam. Menghină, copac, secure îngheţată în aer. Eu şi îngerul meu făceam poştă o ţigară. Ne lăsăm?
