25.03.2021

Pe la 6 ani am aflat că toată lumea moare, chiar şi io. Gândul ăsta nu mi-a dat pace mult timp, nu puteam dormi, iar de joacă nu prea îmi ardea. M-am decis să le dau vestea şi altora. Primul căruia i-am spus a fost un vecin, pe care, între noi fie vorba, nu-l suportam. A făcut ochii mari şi a fugit plângând la mă-sa. A-nceput să-mi placă, aşa că într-o pauză i-am strâns pe toţi colegii de la grădiniţă şi le-am ţinut o prezentare despre doamna cu coasa. N-am mai fost singurul care nu putea dormi.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2021, grupul are 4.500 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus