Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Hello! Where are you from? - China 2005 (I)


Dan Ciobotaru

21.06.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
  27 februarie 2005

După aproape 3 ore de zbor deasupra deşertului am început să vedem primele localităţi din China... şi până la aterizare cred că am văzut mai toate nuanţele de maro posibile. Înainte de aterizare am primit 2 fluturaşi care trebuiau completaţi de toţi străinii care soseau în China. Erau date generale despre "scopul şi durata vizitei". Completarea lor avea să ne aducă primele emoţii la vamă: noi aveam ceva mâncare la noi, deh! ca tot românul... şi trebuia să specificăm dacă aveam la noi produse alimentare [de origine animală sau vegetală, etc. ]. Le-am completat şi ne-am pregătit de aterizare... prima întrebare după aterizare: Ce dracu' căutăm noi aici? Pentru ce-am venit?

Pe fluturaşi nu am trecut nimic la rubrica de alimente, dar apoi în aeroport în drum spre punctul de control am văzut afişe care spuneau că produsele alimentare de orice fel sunt interzise în China. Am hotărât să treacă primul unul dintre noi să întrebe care e problema şi apoi, funcţie de asta să ne facem şi noi planurile... "Am tras la sorţi" şi primul a fost Adi: a întrebat dacă conservele erau OK?!... acu' fie chinezoaica de acolo nu ştia în engleză decât "milk" fie nu a vrut să intre în detalii că a zis că e OK. Atunci noi am lăsat aşa fluturaşii, fără nimic bifat în dreptul produselor alimentare! Aveam mai apoi să aflăm că produsele alimentare introduse în China erau o problemă uneori. După ce am trecut de vamă, ne îndreptăm spre locul de ridicare a bagajelor şi, la un moment, am fost "recunoscuţi" de cel care avea să ne transfere de la aeroport la hostel în Beijing. Ca să vezi: româna era recunoscută chiar şi la capătul lumii în Beijing! Ne-a spus pe urmă că mai toţi românii care veneau în China, oameni de afaceri of course, erau preluaţi de el. "Ahaaa, de aia!" Chiar ne gândeam ce aveam aşa de special de ne recunoştea oricine drept români.

Am luat bagajele şi am coborât la maşină... "am coborât" pentru că era o parcare subterană cu vreo 3-4 etaje sub zero. Şi uite-aşa ne-am trezit pe autostradă în drum spre Beijing, că aeroportul e la vreo 18 km de oraş. Prima impresie: nu ne dădeam seama că eram în China decât din panourile de pe autostradă care aveau şi caracterele chinezeşti... noi mergeam spre Beijing. Apoi dacă şi chinezii au asemenea autostrăzi... noi unde suntem? - a doua întrebare a fost asta!

Drumul spre hostel a fost făcut cu capul pe geam... uite aia - uite aia... şi ne-am trezit în faţa a ceea ce avea sa fie casa noastră pentru restul călătoriei.

Avem camera 4034, camera cu 6 locuri, la etajul 4. Am intrat în cameră şi chiar suntem uimiţi de cum arată camera... la fel ca în poză, dar în primul rând neaşteptat de curată! A urmat duşul de rigoare, am mâncat ceva din rucsaci şi hai în oras! Pe unde o luăm?... nu contează, hai pe aici! şi am ajuns la marele bulevard al Beijingului. Am făcut un ocol de cartier şi au apărut clădiri uriaşe... iar de maşini ce să zic? Magazine cu ultimele modele de maşini Audi, Lamborghini... parcă era Monte Carlo!

Nu după mult timp dăm şi peste altă mare atracţie a Beijingului: Walfujing! Vestita stradă cu magazine de tot felul! Aici aveam să petrecem mult timp.... Facem un tur de rigoare şi apoi o luăm spre casă... era destul de frig şi după un zbor de aproape 12 ore chiar aveam nevoie de un somn.

Am ajuns la hostel şi pentru a doua zi am stabilit că mergem la oraşul interzis! Noapte bună!


  28 februarie 2005

Bună dimineaţa copii! Scularea că avem treabă azi! Iar mâncăm ceva "din traistă" şi apoi ieşim: "Cum arată Beijingul în zi lucrătoare?" Avem o hartă cu noi şi hotărâm să mai schimbăm puţin peisajul şi o luăm în direcţie opusă faţă de cu o seară înainte. Fără să ne dăm seama am ajuns la una din puţinele porţi ale oraşului rămasă întreagă: "Zhengyangmen Gate" cunoscută şi ca "Qian Men" [Front Gate], situată în partea de sud a pieţei Tiananmen. Am luat un bilet şi hai să vedem primul lucru cu adevărat chinezesc... dar la intrare a venit surpriza: o femeie cu un perforator ne aşteaptă ca să ne "rupă" biletul!!! Nu ne-a venit să credem: cu "perforatorul la rupt de bilete" dar aşa era peste tot pe unde am umblat noi în China, aveam să observăm mai târziu. Poarta e acum un muzeu aranjat pe vreo 3 etaje şi care era folosită ca intrare în primul inel sau cerc al oraşului, un fel de "zonă zero"! De aici am putut vedea puţin cum arată măreaţa piaţă Tiananmen în ansamblu.

Ieşim de aici şi o luăm apoi prin piaţă spre Oraşul Interzis. Prin piaţă tot felul de tineri sau mai corect tinere chinezoaice ne agăţau: "Hello! Where are you from?" Toate doreau să le vedem colecţia lor de artă... cică erau studente şi aveau o expoziţie... am hotărât că nu mai ştim engleza... şi răspundeam în româneşte la întrebările lor! Am traversat acelaşi bulevard pe care fusesem cu o seară înainte şi am luat bilete pentru marele Oraş Interzis.



Oraşul Interzis... e într-adevăr un oraş.... Din poze se poate vedea mult mai bine ce înseamnă acest oraş... şi ce a însemnat el la vremea lui. Cele mai multe "clădiri" din oraş erau deschise publicului... nu pot spune ca erau clădiri în sensul de casă... ci semănau mai mult cu nişte săli mari... în care împăratul îşi primea oaspeţii. Aceste săli erau într-o ordine bine stabilită... fiecare avea rostul ei: aici se primeau oaspeţii de seamă, aici se aduceau ofrande zeilor, aici se odihnea împăratul... etc. Pe lângă ziduri am văzut vase mari de metal care erau umplute cu apă... în caz de incendiu aveau de unde să stingă. Incendiile erau destul de frecvente în acele timpuri ca urmare a modului de încălzire şi iluminare a vastelor apartamente ale oraşului. O legendă din palat: într-o iarnă ia palatul foc şi când se duc locuitorii să ia apă: IOC! Era îngheţată!! şi aşa au pierdut ei o parte din palat şi s-au învăţat minte de au pus vasele de apă pe nişte suporţi mai sus iar sub ele puneau cărbuni încinşi pentru a menţine apa în stare "de funcţionare"!! Nu tot oraşul era OK, unele părţi erau în renovare... cred că se pregăteau pentru jocurile olimpice... de fapt mai tot Beijingul e într-o mare pregătire! Vizita s-a terminat prin una dintre cele mai frumoase grădini... păcat că încă era iarnă şi nu înflorise nimic şi toţi copacii erau "morţi".



După ce am ieşit din oraş în faţa noastră era o mare movilă de pământ - cel mai înalt punct natural din Beijing - făcută din tot pământul care a rezultat în urma săpării tradiţionalului canal de apă în jurul oraşului. În vârf se afla un templu cu o mare statuie a lui Buddha, templu care încă e funcţional. Am coborât pe partea cealaltă a movilei şi am dat într-un parc superb în care oamenii de rând îşi petreceau un sfârşit de zi jucând un joc la care am participat şi noi pentru că era prea frumos să stai deoparte. Erau nişte pene legate de o chestie mai grea din cauciuc şi cu ceva metal care era jucată cu piciorul de la unul la altul. E super... aşa că până la urmă ne-am cumpărat şi noi câte o chestie cu pene!

Ultimul obiectiv al zilei a fost o pagodă albă. Era situată pe o insulă a unui lac îngheţat. La fel ca şi la grădina din oraşul interzis, anotimpul rece ne-a furat mult din adevărata frumuseţe a locului... nu numai aici, ci peste tot în China! Pe insulă am găsit un restaurant chinezesc [of course eram în China nu?] care era cât se poate de tradiţional: de la modul de primire a oaspeţilor - 2 chinezoaice frumoase îmbrăcate tradiţional cu care am făcut şi poze... şi până la interiorul restaurantului şi a veselei care se spune că a aparţinut chiar marilor împăraţi... dacă îmi aduc bine aminte se spune că a fost luată direct din oraşul interzis. Nu i-am putut contrazice şi nici nu am văzut nici un vas sau ceva asemănător.

Ne-am întors seara prin faţa intrării în marele oraş interzis care era frumos luminată şi la fel erau şi clădirile din piaţa Tiananmen. Seara - pe "marea strada a cumpărăturilor"... nu am cumpărat nimic, dar nu te puteai abţine să nu mai dai o tură!


  1 martie 2005

Am hotărât să vizităm templele Tiantan - Templul Soarelui şi Lama Temple!

De dimineaţa am luat-o la pas spre ce avea să fie unul dintre cele mai frumoase locuri din Beijing: Templul Soarelui. Templul "luat la bani mărunţi" nu e cine ştie ce... mari construcţii uimitoare, în schimb, atmosfera şi pacea de acolo te fac să te gândeşti la el încă multă vreme după ce pleci. Templul era folosit de conducătorii imperiului pentru a aduce ofrande zeilor "răspunzători" de obţinerea de recolte bogate. Ei aveau încă de atunci o logică: dacă sunt recolte bogate atunci lumea are ce să mănânce, oamenii o duc mai bine, se fac progrese în sensul că se dezvoltă întreaga societate... deci civilizaţia avansează! Noi, din păcate, am prins cea mai importantă parte a templului în renovare... era vorba de clădirea cea mai importantă din templu. Dar oricum nici celelalte părţi ale templului nu sunt de ignorat: zidul cu ecou, altarul circular... ce pot spune eu şi toţi care am fost acolo e că aici e ceva special cu siguranţă. Eu unul din locurile unde m-aş întoarce aşa... oricând.

Am ieşit din templu şi am pornit spre Lama Temple. Am luat metroul că altfel trebuia să traversăm tot inelul interior al Beijingului. Templul l-am găsit puţin mai greu că avea o intrare cam ascunsă. Oricum a trebuit să ne grăbim că programul de vizitare era până la 16,30, iar noi nu mai aveam decât o oră şi ceva la dispoziţie. Spre deosebire de Templul Soarelui acest templu chiar era "funcţional". Oamenii participau activ la viaţa templului şi pot spune că e într-o mare măsură asemănător cu o mănăstire de la noi din Bucovina. E un templu mic ca suprafaţă în comparaţie cu Tiantan. Acest templu e oarecum "înghesuit"... clădirile sunt foarte apropiate unele de altele dar în schimb sunt destul de bine păstrate. Aici am văzut în schimb cea mai mare statuie a lui Maitrey sculptată dintr-un singur trunchi de santal alb - 28m înălţime. Cred că certificatul a fost dat undeva în august 1990, nu-mi mai aduc aminte exact.



Drumul spre hotel l-am făcut pe o stradă plină cu lampioane roşii ceea ce înseamnă că la acele case se poate lua masa.


  2 martie 2005

Marele Zid!

Cu o seară înainte ne-am făcut rezervări la turul organizat de hotelul nostru la marele zid.

Circuitul a cuprins şi vizitarea altor atracţii. Am început cu jadul... un fel de magazin în care la început ţi se povestea câte ceva despre "istoria" jadului şi ţi se arăta cam cum se prelucrează jadul... iar apoi, te invita, mai pe româneşte spus, să-ţi cheltui banii acolo! Interesantă ideea oricum... aveam să ne dăm seama mai târziu că era o tehnică generală pentru turismul în China!

Am continuat turul cu vizitarea celui mai bine păstrat mormânt al unui mare împărat situat într-o "vale a împăraţilor" gen Egipt... aici sunt mormintele celor mai importanţi împăraţi ai Chinei. Mormântul vizitat de noi nu avea deschise pentru public decât sălile şi curţile care preced mormântul. Adevăratul mormânt era situat sub o colină imensă şi care urmează să fie deschisă în momentul în care vor avea tehnologia necesară pentru a conserva foarte bine ce e înăuntru! Cam aceasta era versiunea pentru mai toate mormintele din zonă. Ce mi-a surprins e că zidul era făcut din cărămizi care aveau la bază făina de orez. Pe fiecare cărămidă erau inscripţionate datele celui care le-a făcut ca, în caz că se stricau, el sau copiii şi strănepoţii lui să poată fi luaţi la întrebări de calitatea construcţiei... ciudat pentru noi!

Am plecat de acolo spre un centru de medicină naturistă unde am fost "consultaţi" de mari doctori chinezi [spun ei] ai medicinii tradiţionale. Doar prin luarea pulsului cu mâna ei puteau să spună ce ai...Pe una dintre franţuzoaice [care era în grup cu noi] au scos-o rău de tot: "basically you are a wreck" adică pe româneşte "eşti o epavă!". Şi-a cumpărat săraca franţuzoaică ceva medicamente, destul de scumpe pentru noi, Cristina a fost traducătorul şi ea ştie mai multe...

De aici, fiecare bolnav sau sănătos cum eram, am plecat împreună la masă... era inclusă în preţul turului. Am oprit la un "friendship restaurant"... care însemna că are un anumit standard, destul de mare. Dar şi aici până a intra la masă [au spus ei că trebuie pregătită şi aranjată masa] chinezii au speculat momentul zic eu foarte bine şi ne-au dus prin nişte ateliere în care se făceau tot felul de vase din cupru... manual. Am văzut aici ce înseamnă să faci o vază sau o altă pictură, statuetă... e de muncă, dar nu aşa oricum, ci de aia specifică celor "cu ochii mici", migăleală nu glumă. Oricum mie mi-a plăcut ideea că înainte de masă să poţi să vezi ceva interesant. Masa a fost tradiţională... şi am mâncat cu beţişoarele de parcă aş fi fost acolo o viaţă! A fost foarte bun mai tot ce au pus ei pe masa, mai ales că la un moment tot aduceau şi nu mai aveau unde să pună! A fost supă, vegetale înmugurite, pâine care la ei e un fel de cocă fiartă... carne de pui cu tot felul de condimente pe care nu le văzusem niciodată!



De la masă am plecat spre Marele Zid.... Cel mai apropiat loc este situat undeva în nordul Beijingului. Aici s-a reconstruit o parte a zidului şi cred că s-a şi păstrat mai bine datorita interesului turistic. Oricum se vedeau nu foarte departe porţiuni din zid care erau vizibil afectate de timp, nerefăcute şi semănau cu un zid care avea partea superioară plină de moloz. Am ales să urcăm până la cel mai înalt punct pe jos [era şi un fel de trenuleţ care urca, dar nu ajungea până sus]. Nu poţi înţelege ce înseamnă Marele Zid exact decât atunci când chiar mergi pe el... câtă muncă şi cât efort a fost pus aici... impresionant. Sus ne-am luat o placă de metal pe care a fost inscripţionată la faţa locului cu data la care am urcat zidul. După pozele "de vârf" am coborât... unii pe jos alţii au preferat cu trenuleţul... dar echipa s-a refăcut jos la microbuz!

De aici am plecat spre ultimul obiectiv al circuitului nostru: fabrica/magazinul de perle. Aceiaşi poveste ca la jad care a sfârşit inevitabil în magazin. Aici perle de toate felurile şi în toate formele. Faza cea mai frumoasă: la prezentare ghida din magazin ne-a scos o scoică dintr-un bazin şi ne-a pus să ghicim câte perle are înăuntru... cel care avea să ghicească avea să primească o perla din interior. Ne-am dat noi cu părerea şi până la urmă deschide tipa scoica... erau vreo douăzeci şi ceva şi hai treacă de la ea toata lumea avea voie să ia câte o perlă!



Am ajuns la hotel chiar la apusul soarelui... după o scurtă revenire în formă ieşim în oraş şi mergem la un fel de "Spring Time", dar tradiţional [nu îmi aduc acum aminte numele nici în ruptul capului]. E un lanţ de restaurante care s-a extins în mai toată Asia de est... oricum super. Ce era fain la el e că la parter mesele aveau nişte băncuţe, care erau suspendate cu nişte funii de cânepă de tavan... stăteai la masă şi te mai şi dădeai în leagăn. La început au zis că nu mai sunt locuri, dar am avut noroc şi am găsit până la urmă o masă. Aici meniul avea şi traducerea în engleză şi am ştiut şi noi în sfârşit ce urma să primim... ca o remarcă: destul de scumpe băuturile aici care ajungeau la acelaşi preţ cu un fel întreg de mâncare. Foarte frumos aici mai ales că am stat cu masa sub un copac care avea prinse în el tot felul de cartonaşe roşii... probabil erau rămase de la anul nou chinezesc care abia ce fusese... O masă excelentă a încheiat o zi pe măsură.


  3 martie 2005

Ultima zi în Beijing... de mâine urma să ne ducem prin China... aşa că am hotărât să vedem templul Shaolin şi grădina zoologică şi mai ales ursul panda! Hai să mergem că e târziu şi nici nu ştim exact pe unde sunt!

Luăm metroul până la cea mai apropiată staţie iar de acolo pe jos până la templu. Am găsit templul care la intrare nu dădea impresia că e ceva deosebit. Dar am intrat şi chiar că era ceva deosebit. Nu mai văzuse nimeni un templu shaolin sau dedicat acestei religii! Ce am înţeles [şi rămas] eu de la acest templu: că au făcut nu ştiu câte departamente care se ocupă fiecare de câte o problemă a vieţii de zi cu zi! Dacă ai vreo problemă cumperi o plăcuţă roşie pe care îţi scrii numele şi apoi te duci şi o "agăţi în gard" la departamentul respectiv. Iar cel de acolo se va ocupa el de asta. Acum am văzut departamente care aveau gardul plin de plăcuţe, altele care nu aveau nici una, altele care aveau doar câteva... pesemne ca unii dintre ei erau foarte ocupaţi, iar alţii "ardeau gazul" de pomană pe acolo.... Un exemplu de departament: "Punishment department" - "Departamentul Pedepselor" la care era explicaţia: "Punishment înseamnă a plăti / răspunde la rău cu rău. Acest departament este centrul şi coordonatorul controlului pedepselor. Supervizează măsurile luate drept pedeapsă cum ar fi reducerea duratei de viaţă, confiscarea proprietăţilor. Se va asigura ca măsurile luate să fie corecte, drepte şi fără a nedreptăţi pe nimeni."

De aici am plecat spre zoo. În metrou până la staţia cu Xishimennei Dajie şi apoi pe strada Xishimenwai Dajie pentru vreo 10-15min şi am ajuns în faţă la zoo. Ne luăm bilete şi intrăm... dar la cât era de mare am hotărât să ne întâlnim tot aici pentru ieşire peste vreo 2 ore jumătate. Ca toată China de până acum şi zoo s-a înscris în aceiaşi concluzie: MARE!! Am văzut de toate: urşii panda - care păreau destul de plictisiţi, păsări tropicale, papagali, cocori, maimuţe de toate neamurile de la cele mai mici până la marea gorilă, hipopotamul şi rinocerul la care eu mă aşteptam să fie mari că văzusem la "Discovery" cum sunt... dar şi ăştia "au întrecut măsura"... apoi ce mi-a mai plăcut a fost tigrul... cangurul - puţin dezamăgit că era doar unul şi acela mic... şi am rămas datori cu un fel de "ocean world": nu aveam nici bilete şi nici timp pentru ea, a trebuit să fugim spre ieşire ca să fim parolişti şi să nu ne aştepte ceilalţi.

De aici înapoi la metrou şi spre hotel... aveam un tren de prins, nu? Ne-am lăsat o parte din bagaje la hotel că tot urma să ne întoarcem aici şi am luat un taxi către gară: Beijing's West Railway Station, abb. Beijing West (Hanyu Pinyin: Beijing Xikezhan, Simplified and Traditional Chinese: abb. Beijing Xi). Aici China ne-a surprins din nou şi ne-am dat seama‚ "de ce noi românii nu avem jocurile olimpice şi nici nu le vom avea" ca să-l citez pe unul dintre noi! Gara lor arăta de nu ştiu câte ori mai bine decât aeroportul nostru! şi asta doar cât am "fugit prin ea"... că eram la limită cu timpul. Am trecut cu gura căscată prin gară şi după ce am mai luat ceva de mâncare pentru noaptea ce avea să urmeze am zis hai să vedem unde ne e trenul. Trebuie să vă spun că în China vagoanele de dormit se împart aici în "hard slipper" şi "soft slipper" un fel de clasa II şi clasa I... auzisem noi de la franţuzoaicele de la turul Marelui Zid că e OK, dar iţi trebuie apă şi mâncare la tine, dar mai auzisem că şi aici poate fi destul de naşpa. La intrare pe peron un controlor ne-a verificat biletele şi apoi am coborât pe peron! "Coborât" pentru că gara era situată undeva la etaj, iar pentru peron se cobora.... La urcarea în vagon însoţitoarea de vagon ne-a mai verificat, iar biletele [cică să mai mergi cu naşul dacă mai poţi] şi în vagon mare înghesuială de chinezi, dar ceva mai mulţi decât credeam noi că ne aşteaptă la "hard slipper". Erau cum sunt compartimentele la noi, dar fără uşi şi aveau 3 paturi etajate.... Ne-am instalat fiecare unde a vrut şi până ne-am dezmeticit plecasem! Merită puţin descris şi vagonul: în capătul vagonului era cabina însoţitorilor... şi tot aici era un robinet care avea apă rece şi apă caldă, de fapt fierbinte. "Buda" ca peste tot în China nu arăta grozav... aici e un lucru la care mai au de lucrat. În "compartimente" adică pentru fiecare 6 paturi, era câte un termos imens de vreo 3 kg cu care te duceai şi puneai apă fierbinte şi îţi făceai tu o supă. Imediat după plecare au început băieţii să îşi pună apa în termosuri şi să-şi facă supa de toate zilele! La fel au apărut şi cei care vindeau de mâncare prin tren... erau personalul trenului, nu altceva!

Noaptea a trecut bine... numai că noi din planurile noastre ştiam că vom ajunge în Pingyao, căci aceasta era destinaţia noastră am uitat să vă spun, undeva pe la 6 dimineaţa... aşa că am pus ceasul să sune pe la 5 jumătate... dar cu ceva timp bine înainte de ora când trebuia să sune ceasul vine o însoţitoare de vagon şi se pune în faţa "compartimentului" nostru, adică în faţa paturilor noastre şi începe să turuie în chineza... eu m-am trezit la sfârşitul "programului"... şi zice ea ce zice ne mai trage şi de picioare până la urmă ne trezim toţi: ce vrea şi asta, mă frate? că noi mai avem până când coborâm. Aurel se hotărăşte să se ducă după ea şi să o întrebe ce a vrut să zică [NU! Nu ştia chinezeşte!] merge el tot trenul şi în sfârşit o găseşte: "ei acu' zii ceva!" se chinuie să-i spună că vrea să ştie la ce oră ajunge trenul în Pingyao până la urmă tipa îi scrie ceva pe o hârtie în chinezeşte!... "şi eu ce să fac cu ea?" după alte minute, tipa se prinde şi îi scrie în cifre arabe ora la care ajunge trenul în Pingyao! "săru'mâna!" da!... era aşa cum zisese ea... şi nici nu mai aveam prea mult până la staţie...

(va urma săptămâna viitoare)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer