Scurtă istorie; comunism ≠ cool
Bucureştiul mi s-a părut dintotdeauna cool. Din vremea cînd nu ştiam ce e aia "cool" - la drept vorbind, din vremurile în care nici măcar nu exista conceptul de "cool"! -, m-am simţit în Bucureşti ca-ntr-un pantof, după un an de folosire... (E foarte important să te simţi într-un pantof ca după un an de folosire! Voi reveni - cu altă ocazie.) Pe vremea aceea nu exista tăpşanul din faţa Teatrului Naţional (de fapt, nu exista nici Teatrul Naţional: vă vorbesc, aşadar, de Vremuri Foarte, Foarte Îndepărtate), locul era mărginit - înspre bulevard - de o sumedenie de căsuţe amărîte ce se vroiau magazine. Nu mai ştiu ce se vindea în acele magazine - am sentimentul că nu erau băcănii, măcelării, tutungerii etc., ci mai degrabă mercerii: adică locuri unde se vînd aţe, papiote, fermoare şi stofe la metru; locurile acelea miroseau insuportabil a postav, benzină şi clei. Erau magazine mici şi întunecoase, cam cum se mai găsesc încă pe Lipscani. Evident, nu era un spaţiu "cool"; după cum - dacă mă-ntrebaţi - nu este nici astăzi, cu monstrul mutant care a devenit Naţionalul (clădirea - spectaculoasă iniţial, botezată atunci "pălăria mexicană" din cauza acoperişului de aeroport internaţional - a suferit nefericite transformări, ajungînd să-şi înghită "pălăria" şi să fie încinsă cu acel brîu de ferestre care-o fac să semene cu o casă de cultură de prin Rădăuţi...).
În acele Vremuri Foarte, Foarte Îndepărtate, singurul loc cool de care-mi aduc aminte era Parcul Ioanid (astăzi, Ion Voicu), unde îşi parca bunică-mea landoul bleumarin în care gînguream eu. Nici parcul Ioanid (astăzi, Ion Voicu) nu mai e cool: a fost luat în primire de Primăria Sectorului 2 (cea mai ne-cool primărie din Bucureşti!) care l-a preschimbat după gustul primatelor - un amestec pestriţ de bănci vopsite în galben, zeci de cutii de gunoi vopsite în roşu şi gărduleţe insistente vopsite în verde; singurul lucru care lipseşte sînt bananele (regăsibile totuşi în acele arcuri de firmă ce străjuiesc intrarea în Ioanid / Ion Voicu şi Grădina Icoanei - cu litere mari, albastre şi roşii pe fond alb, ca la intrarea într-un stadion de fotbal)... Nu-mi pot închipui altceva decît că, printr-o fatală decompresie istorică, nişte tovarăşi de la Administraţia Domeniului Public, care n-au auzit că Ceauşescu nu mai e, îi continuă opera. Sau poate că e vorba de o mînă de provinciali, care-au sechestrat ideea de "parc bucureştean" şi fac experimente pe ea, pe modelul Funar.
Ajuns în acest punct, trebuie să recunosc din capul locului că nu am nici un fel de indulgenţă pentru acei provinciali care, venind în Bucureştiul nostru, strîmbă din nas. Îi deranjează murdăria şi zgomotul, vorba repezită şi lentoarea solicitudinilor, ritmul rapid al contactelor şi lipsa de răbdare a contractelor, nervozitatea şi neseriozitatea... Sînt oameni, în general, bine intenţionaţi, dar lipsiţi de tact şi de maniere: căci, dacă poate fi terapeutic să-i spui gazdei că nu e o gazdă tocmai bună, e totuşi de prost gust.
La urma urmei, toate oraşele mari au probleme cu deşeul urban - ceea ce nu le răpeşte din farmec. Dimpotrivă: mulţi regretă şi astăzi asanarea zonei din jurul Times Square-ului newyorkez - devenit, din Mecca lumii interlope, un banal Disneyland turistic; Roma nu este un oraş tocmai curat (cu-atîţia turişti care-o vizitează, ar fi şi greu!), dar cine stă să numere hîrtiile aruncate pe jos, cînd există ruinele impresionante aruncate în peisaj!? Cît priveşte Lisabona, ei bine - toţi acei pereţi igrasioşi sînt mai graţioşi, toate acele rufe puse la uscat în balcoane sînt mai pitoreşti decît ştrudelele sau şniţelele puse la căscat ochii în vitrinele vieneze! Un strat de jeg, într-un oraş mare, face parte din blazon; o lacrimă de sudoare, în aglomeraţia-i frenetică, face cît o medalie: demonstrezi, murdărindu-te şi asudînd, că eşti demn de a fi locuitor al oraşului. Cei scoşi ca din cutie - sau ca dintr-un instrumentar medical - au, probabil, o origine alogenă şi-o ocupaţie dubioasă.
"În Bucureştiul iubit...": Gică Petrescu Forever
Revenind în zilele noastre, ceea ce frapează este fractura dintre vechi şi nou. Blocurile ceauşiste au devenit (şi ele) vechi, numai că vechiul acesta nu are nimic cool... Vechiul-vechi, în schimb, poate fi - adesea - mai cool decît noul-nou! "În Bucureştiul iubit" cîntat de Gică Petrescu (în paranteză fie spus: Gică Petrescu este cool!), cel cu "Du-mă acasă, măi tramvai", cu "Fetiţe dulci (ca-n Bucureşti)", cu "(Mi-e drag să privesc... de pe) Podul Grant" ş.cl., fractura este una soft, înmuiată de şpriţuri, cherchelită de voie bună - ceea ce face că identificarea cool-ului nu este deloc la îndemînă; e nevoie de ochi, un gust sigur (care nu exclude kitsch-ul!) şi multă creativitate.
Pe scurt, cool nu este să mergi în locurile deja-acreditate drept "cool", ci să le descoperi singur! Contele de Ricaumont - un arbitru al gustului, pe care am avut plăcerea şi privilegiul să-l cunosc - spunea că adevăratul şic nu este să urmezi moda, ci să o inventezi. Aşa şi cu cool-ul: un prînz la braseria Hilton, o cină la restaurantul Benihana de la Grand Plaza, frecventarea regulată a Casei Bană, a Cărtureştiului, Downtown-ului, Uptown-ului, The Mission-ului, "Green Hours"-ului & Amsterdam Café-ului (ş.a.m.d.) sînt, cu siguranţă, chestii cool; dar şi mai cool este să fii văzut rar în aceste locuri - petrecîndu-ţi restul timpului în alte, misterioase locaţii, neştiute de cei care-şi vor roade unghiile întrebîndu-se unde eşti...
Cînd am conceput numărul dedicat Bucureştiului de revista Secolul 20, m-am gîndit la un inventar al oraşului care să conţină texte şi imagini ca nişte articole de dicţionar. L-am rugat pe Cosmin Bumbuţ să-mi facă o "fişă" a Bucureştiului în care să figureze ferestre ciudate, lucarne, frontoane, peroane, marchize, acoperişuri, hornuri, garduri, cişmele în curte, draperii de iederă căzînd peste străzi de pe firele electrice dintre case, pietre de pavaj de cele mai variate forme şi nuanţe de brun-cenuşiu - toată acea zestre a vechiului oraş care dispare pe zi ce trece... Apoi am scris - pentru o altă revistă, care apare în limba engleză - un text care se cheamă "5 motive pentru care am preferat să rămîn la Bucureşti în loc să mă mut la Paris, Roma sau New York"; motivele erau murdăria pitorească, străzile pietruite, casele cu frontoane şi marchize ascunse de iederă, caprifoi sau glicină, pisicile şi oamenii - în această ordine! Cred că a venit momentul ca aceste lucruri să fie reconsiderate, şi să fie considerate cool.
Iată, în cele ce urmează, o listă a lor (Lista A). Urmaţi-o - eventual, îmbogăţiţi-o! - şi veţi avea satisfacţia de a vedea că Bucureştiul e mai cool decît aţi crezut. (În acelaşi timp, evitaţi - pe cît se poate - Lista B: e cît se poate de ne-cool!) Succes.
 Lucruri de făcut (A)
- E cool să ajuţi o bătrînică să treacă strada.
- E cool să te plimbi, măcar o dată pe an, prin cimitirul Bellu.
- E cool să-ţi plimbi cîinele / cîinii prin parcuri - cu condiţia să nu uiţi "făraşul".
- E cool (şi mai cool!) să-ţi plimbi pisica / pisicile prin parcuri - cu condiţia să aibă lesă.
- E cool să te inspiri din "moda" pensionarilor; Ştefan Cosma povestea, într-un articol din Dilema veche, cum a abordat un moşuleţ şi l-a convins să-i vîndă şapca de "şoim al pieţelor".
- E cool să faci piaţa - nu în "marile suprafeţe comerciale" gen Billa, Carrefour, Metro etc., ci în aer liber.
- E cool să faci poze în cartierele vechi (zona Filaret, Cotroceni, Armenească, Grădina Icoanei).
- E cool să intri în vorbă cu locuitorii acelor cartiere, întrebîndu-i una-alta despre istoria locului.
- E cool să descoperi, în mod aproape miraculos, curţi şi case ocolite de tăvălugul demolărilor.
- E cool să-ţi imaginezi că ai putea să locuieşti în acele curţi, case etc.
- E cool să-ţi iei rolele şi să faci tururi pe esplanada din Parcul Carol.
- E cool să mergi iarna la patinoar.
- E cool să mergi vara la piscină.
- E cool să mergi iarna la piscină.
- E cool să nu mergi nici iarna, nici vara la Mall doar ca să te bălăceşti în mulţime: cumpărături, şi-atît.
- E cool să caşti gura la lumea de pe trotuar de pe terasa de la Uptown.
- E cool să nu caşti gura la lumea de pe trotuar din braseria de la Hilton.
- E cool să caşti la un concert prost de la Ateneu.
- E cool să caşti la Stăpînul inelelor, oriunde l-ai vedea.
- E cool să mergi la filme, dacă urăşti teatrul, şi să mergi la filme, dacă iubeşti şi teatrul.
- E cool să-ţi închizi celularul, dacă mergi la film sau la teatru.
- E cool să primeşti SMS-uri care spun: "E nasol. Sînt la dentist." Şi-apoi să le stochezi.
 Lucruri de ne-făcut (B)
- Să încremeneşti într-un singur loc, oricît de cool ar fi acela.
- Să te fîţîi de colo-colo, în căutarea cool-ului pe care nu l-ai găsit din prima.
- Să consideri că ai dat lovitura dacă ţi-ai cumpărat ultimul gadget la modă.
- Să consideri gadgetul respectiv mai important decît atitudinea.
- Să te uiţi urît la bătrîna / bătrînul care trece pe zebră prin faţa 4X4-ului tău.
- Să te uiţi frumos la tipa / tipul trăznet care trece pe zebră prin faţa 4X4-ului tău.
- Să claxonezi (în ambele cazuri).
- Să conduci cu muzica dată la maximum (indiferent de muzică).
- Să te laşi condus de informaţiile de ieri mai mult decît de instinctul de moment.
- Să te laşi dus de nas de chelneri.
- Să te frigi cu un restaurant scump dar prost (cu supă cu tot).
- Să nu cunoşti din Bucureşti decît cîrciumele recomandate, Piaţa Constituţiei şi Mall-ul (pînă şi un taximetrist cunoaşte mai multe locuri).
- Să fii bucureştean(ă) get-beget, dar să te comporţi ca un provincial.
- Să insişti că te deranjează "aerul poluat, traficul aglomerat şi mitocănia celor din jur": nu uita, şi tu contribui la ele.
(Articol preluat din revista Elle, august 2004)
