Ne dăm jos în Pingyao... era o dimineaţă rece de îngheţasem cu totul... ce să facem acum... până la urma ne lăsăm "agăţaţi" de un tip care era angajat al unui hostel - Tian Yuan Kui - care ne-a suit într-un "taxi-rişcă" cu motor... ne-au pus prelata peste noi şi "dăi la oraş birjar". După calculele noastre nu era mult de mers... dar era un frig.... Primele imagini despre oraş le-am avut prin micile ferestre ale prelatei... era o alta lume parcă ruptă din realitate... case vechi nemodificate, cu lampioane la poartă.... Când ne-am dat jos din taxi-rişcă parcă comandase cineva teleportarea cu sute de ani înainte! Superb! Am intrat în hostel şi am trezit gazda... era în pijamale şi nici nu avusese timp să se pregătească... am luat o cafea să ne încălzim în această casă tipic chinezească. Am comandat micul dejun şi nu ne mai opream din admirat. Ne-am refăcut puţin forţele, am vorbit să ne facem rezervări la tren pentru aceiaşi seară spre Xian, şi cu o hartă mică am ieşit în frigul de afară, că îngheţase şi apa! Am pornit pe străzile oraşului cu un vag plan de a vedea ce se poate. Nu după mult timp am întâlnit un templu, iar biletul fiind 120 yuani eu am zis că nu merită atâţia bani pentru un singur muzeu care ce putea să aibă şi cât să fie de mare într-un oraş de 1 km pe 1 km... şi împreună cu Adi am plecat să ne plimbăm urmând a ne întâlni cu toţii după un timp la intrarea în templu. Noi am dat un tur şi pe afară din oraş, am văzut câte una alta, bine-nţeles multe temple unde la toate era intrarea 120 yuani şi am zis noi că trebuie să fie ceva la mijloc... şi chiar era: biletul era valabil pentru toate templele / muzeele din oraş şi în acelaşi timp valabil 3 zile! Am zis că tre' să ne luăm şi noi bilet şi să vedem templul în care au fost restul... şi am plecat să ne întâlnim cu ei.
Când ne-am întâlnit cu ei, aveau deja un plan pentru acea zi: tocmiseră un ghid-localnic care îşi făcea traiul agăţând turişti şi arătându-le oraşul [împreună cu recomandările de la alţi turişti străini cum că e OK şi merită] şi templele care merită văzute: "mister Liu"! Acum pentru mine "Ms. Liu" a fost şi rămâne un mister: a fost cel cu care ne-am înţeles cel mai bine în engleză din toţi chinezii cu care am intrat în contact [excluzând ghizii şi cei de la hoteluri]. E un mister cum de a putut învăţa omul ăsta aşa de bine o limbă pentru care majoritatea chinezilor se chinuie mult... nu ştia el toate cuvintele, dar le prindea repede şi ştia "să le zică"... nu vă gândiţi că le rostea corect dar te puteai înţelege bine cu el. aveam să aflăm mai târziu că talentul lui se datora unui profesor care ştia bine engleză dar zic eu cel mai probabil flerului natural... altfel nu cred că se putea.
Şi aşa împreună cu el am pornit să vizităm oraşul... dar nu oricum ci toţi pe biciclete... eram o "gaşcă de bikeri" prin Pingyao după cum zice filmul. Despre Pingyao pot spune că e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care l-am vizitat vreodată... o experienţă super pe care cu greu o poţi pune în cuvinte... aşa de greu că eu nu am să o fac acum, mai bine vă uitaţi la poze şi la filme! Şi totuşi: după ce am predat bicicleta, chiar la 2 case de acel magazin mare gălăgie mare... se adunaseră localnicii să termine frumos o zi de vineri... fiecare avea o tobă sau un talger în care băteau... la început am zis noi aşa, fără logică. Dar după puţin timp ne-am dat seama că erau de fapt cântece pe care le cântau. Cel care conducea avea o tobă de vreo 35cm diametru şi el era solistul prim... mai făceau şi cu schimbul la conducere şi se mai schimbau între ei la diferite talgere. Oricum o experienţă foarte frumoasă. Aveam să aflăm zilele următoare că tobele au o importanţă mare în ritualurile chinezeşti.
Seara, după pozele de rigoare cu personalul hotelului - fete de 15-18 ani - în acelaşi taxi-rişcă am plecat la gară pentru trenul de Xian. Acelaşi tren de noapte la aceiaşi clasă hard slipper... dar un pic mai murdar că era de mult plecat din gara de origine.
5 martie 2005
În Xian aveam rezervări făcute la hostel şi aveam şi înţelegerea să vină să ne ia de la gară că intra în preţ... şi era oricum destul de departe pentru a merge pe jos. Nu eram singurii care soseam cu acel tren matinal în Xian şi aveam rezervări la acelaşi hostel, aşa că am umplut microbuzul hostelului şi am intrat în oraşul vechi înconjurat de fostul zid de apărare. Xianul e un oraş obişnuit pentru China... iar noi am început să ne obişnuim cu clădiri mari şi spaţii largi. Pentru a ajunge la hostel am traversat tot oraşul vechi şi am ajuns la zid dar pe partea opusă. Şoferul ne-a spus că se organizează tururi spre armata de teracotă în fiecare zi şi am putea face rezervări... plecarea era la ora 9 şi acum era abia 6 şi ceva. După ce ne-am cazat am luat turul şi eram spre "teracota army". Ca şi în turul marelui zid şi aici am avut parte şi de unele muzee pe drum, şi chiar de o fabrică unde făceau soldăţei din teracotă de toate mărimile de la cei de 10cm până la cei de mărime naturală, toţi fiind oferiţi spre vânzare şi la nevoie, dacă cumpărai unul mare ţi-l împachetau şi ti-l trimiteau ei la destinaţie oriunde în lume. Tot în acest magazin am mai văzut şi tot felul de mobilă, covoare din mătase, jad sculptat, şi multe suveniruri şi nu numai pentru turişti!
Înainte de armată am fost la masă, neinclusă în preţ de astă dată, dar care a fost la fel de bună! La intrare am avut parte de o introducere video asupra "istoriei" armatei de teracota proiectată pe un ecran circular de 6 camere dispuse în cerc... oriunde te uitai pe ecran vedeai imagini din film. Apoi am avut la dispoziţie câteva ore pentru a vedea cele 3 complexe... de fapt 3 mari săli care acopereau gropile unde au fost dezgropate statuile de teracotă. Câtă muncă şi aici să faci mii de soldaţi diferiţi toţi între ei la faţă... arcaşi, infanterişti, călăreţii fiecare lângă calul său, locotenenţi şi generali toţi îngropaţi pentru a proteja împăratul în viata de apoi de duşmanii ţării, îndreptaţi toţi cu faţa spre direcţia de unde veneau cotropitorii. Se ştie că şi mormântul împăratului e acolo dar nu vor să-l dezgroape până nu vor avea tehnologia necesară conservării obiectelor găsite... la fel ca şi în valea împăraţilor de lângă Beijing.
Ajunşi înapoi la hostel am mâncat la restaurantul lor ceva tradiţional foarte bun, aici aveam avantajul ca meniul era şi în engleză, şi ne puteam înţelege ce comandăm. Am ieşit apoi în oraş pentru a vedea ce înseamnă Xian. Ce nu am spus până acum că se cunoşteau cei aproape 1000 km făcuţi spre sud, deja era mult mai cald... dar asta aveam să o aflăm a doua zi când am ieşit la tricou.
Spre nemulţumirea noastră nu am mai găsit bilete de tren pentru a pleca a doua zi spre Jinan spre o celebră mănăstire situată pe un munte... aşa că am hotărât să mergem a doua zi pe un munte în apropiere... numai că această ieşire ne lua pe puţin 2 zile că vorba aia China e mare!... până la urmă şi această opţiune a fost abandonată şi am hotărât ca a doua zi să facem shopping în Xian şi să vedem Big Wild Goos Pagode... că am înţeles că era şi Small Pagode.
6 martie 2005
Am vizitat Bell Tower de la distanţă şi apoi ne-am suit în Drum Tower... mamă ce de tobe aveau băieţii aici... de la cele mai mari cât un om până la cele mici de mâna. După cântecele de la Pingyao am înţeles acum mai bine rolul tobei în viaţa lor. Văzusem noi la televizor că bat ăştia tobe mari, dar semnificaţia lor e alta decât în Europa...
Din Drum Tower se vedea foarte bine piaţa din centrul oraşului vechi. Era plină de oameni că era duminică şi mulţi dintre ei înălţau zmee, o altă pasiune a chinezilor. Am uitat să spun că şi în Beijing şi nu numai de altfel, în marile pieţe erau oameni care înălţau zmee de toate formele şi culorile. Am coborât din turn şi ne-am îndreptat spre strada care era în spatele nostru şi care era un fel de bazar în care în prima parte erau restaurante şi localuri în care puteai mânca toate ciudăţeniile chinezeşti, iar în a doua parte erau magazine din care puteai cumpăra mai toate suvenirurile posibile. Am ieşit din piaţă destul de târziu şi ne-am întors la hotel unde am mâncat ceva şi apoi am pornit să vedem pagoda. Trebuia să prindem fântânile de la ora 7, care nu durau mai mult de jumate de oră, dar am ajuns prea târziu...
7 martie 2005
Ultima zi în Xian. Am luat magazinele la rând de pe strada destinată cumpărăturilor şi am mai cumpărat câte ceva. Am ajuns la hostel destul de obosiţi şi după o masă de adio am luat rucsacii şi am plecat spre gară... aveam tren spre Beijing de data asta la soft slipper. Şi ce tren! Nimeni nu mai văzuse aşa ceva niciodată şi cred că la noi trenul ăsta trebuia încadrat la categoria nu clasa I, ci mai corect la business, daca o fi existând aşa ceva în lumea trenurilor: televizor pentru fiecare pat în parte, peste tot covoare pe jos, în vagonul restaurant televizoare mari peste tot, toate mesele cu fotolii de piele şi multe altele. Şi baia era curată!
8 martie 2005
Welcome to Beijing! Ne-am întors "acasă" la hostelul nostru! Dar era un frig, unde noi umblasem ieri în tricou acum eram la temperaturi de zero grade. Ne-am luat camera înapoi şi ne-am băgat sub un duş cald să ne încălzim.
Ce să facem azi... păi tot pe strada cumpărăturilor. Am intrat prin librării cu 6 etaje unde dacă nu ştii ce vrei rişti să te dea afară la închiderea magazinului...
9 martie 2005
Astăzi mergem să vedem "Summer Palace"! Reşedinţa de vară era la câţiva kilometri buni de oraş şi a trebuit să luăm un autobuz pentru a ajunge acolo. Am nimerit un autobuz care trebuia să iasă de mult din uz, dar era menţinut încă pe traseu... poate şi pentru că făcea trasee în zone marginale ale Beijingului! Palatul de vară merită văzut vara când la căldura de afară pădurile aduc răcoarea mult visată de orice împărat. Ca multe alte temple şi acesta a trecut prin mari distrugeri, incendii şi alte asemenea... dar acum arăta destul de bine. Urmele ireparabile precum distrugerea unor statui se mai văd totuşi. Nu am avut acces la multe camere ale palatului dar oricum ar fi este un palat care merită văzut mai ales că nu e un palat aşa cum sunt cele de pe aici... o clădire cu etaje multe şi cu turnuleţe la capete. Aici palatul se întinde mult pe orizontală, iar podurile care trec peste canalele artificial construite sunt superbe.
(coridorul cel lung din Palatul de vară)
10 martie 2005
Ultima zi! Avionul era tocmai la noapte aproape la 12 dar aranjasem cu o maşină să plecăm de la 9 jumătate. Aşa că mai aveam timp destul pentru încă o zi pe Wangfujing - strada de shopping! şi am luat-o fiecare în ritmul lui. Am petrecut timpul prin librării pentru cărti, prin magazine cu muzică şi filme de unde ne-am cumpărat câteva CD-uri cu muzică chinezească şi chiar filme chinezeşti, prin magazine cu haine, prin magazine cu toate prostiile... în fine ne-am cam făcut de cap. Ultima masă am luat-o peste drum la un lanţ de restaurante japoneze gen McDonalds ori KFC care se numea Yoshinoya! Foarte bun şi gustos "resturantul" ... un meniu întreg ne-a ajuns la 3 USD.
Maşina a venit la ora stabilită şi cu părere de rău ne-am despărţit de Beijing şi de China. Ne aşteptau peste 12 ore de zbor până în München şi de acolo încă 2 până la Bucureşti.
Despre München..."un oraş în care oamenii ştiu să mănânce" ca să citez din Emilia. Noi suntem de acord cu ea: după atâtea zile în care avusesem mai la fiecare prânz orez acum vedeam în sfârşit patiserii cu tot feluri de cornuleţe, pui la rotisor, murături şi tot felul de acrituri... salivez şi acum numai când mă gândesc la ele!
Am avut norocul şi aici de a avea un tur gratis [daca erai mulţumit puteai să dai un bacşiş ghidului "tip me if you want"] de la un tip care nici acum nu prea ştiu sigur ce era german sau american că vorbea şi una şi alta foarte bine. Turul fain şi frumos dar la sfârşit l-am întrebat "unde putem bea şi noi o bere buna?". Iar el ne-a luat într-o berărie super cool unde se şi putea mânca. Chiar că ăştia ştiu să trăiască... ne-am comandat câte ceva de mâncare şi pentru început câte o bere la halbă de 1 kg!!! Aşa da viaţă frate! Cu stomacul plin viaţa era altfel... am mai hoinărit puţin prin piaţa lor şi apoi înapoi la aeroport spre Bucureşti. Drumul de 2 ore a fost nimic şi în curând eram pe pământ românesc din nou după 2 săptămâni de alte continente. Ne-am trezit repede la realitatea când maşina în care mergeam spre oraş a început sa facă viraje în mijlocul străzii fără motive că era trecut de 12 noaptea şi nu era nimeni pe stradă. În schimb erau gropile... la care s-a adăugat un poliţist stupid cu radarul!
Noapte bună! şi bine aţi revenit în...!
