Oamenii sunt de două feluri: cei care iubesc şi cei care se lasă iubiţi. Tu eşti la mijloc, complicată, alunecoasă, zăludă şi zen, curcubeu hygge între două lumi paralele, între sosiri şi plecări. Ai aţipit în metrou lângă mine într-o zi, ţi-a alunecat capul pe pieptul meu şi n-am îndrăznit să te trezesc, deşi staţia mea trecuse. Am mers până la capăt de linie cu nasul în părul tău. M-am lăsat muşcat de gât şi până-n viscere de şerpii cuibăriţi în pletele tale de Meduza. Şi acum te caut, numai de-ai sta locului.
