Confruntarea cu diferenţele acute dintre gastronomiile lumii se înscrie în aceeaşi linie a capacităţii de adaptare sau a refuzului de integrare, a imposibilităţii depăşirii unui disconfort pe care îl poţi sau nu resimţi concret, prin papilele gustative.
Nu departe de această stare de nesiguranţă m-am simţit în peregrinările mele, culinare de această dată, dintre cele două state şi între cele popoare care trăiesc pe pământul Ţării Sfinte. Am fost şi rămân, aidoma multora dintre cei care poposesc prin această regiune, o europeană, şovăind între nenumăratele reguli, interdicţii şi obiceiuri kosher ale evreilor şi halal ale palestinienilor, care contribuie, la rândul lor, la dihotomia dintre cele două lumi.
Cele două religii, iudaică şi islamică, impun coduri alimentare diferite şi practici de sacrificare ale animalelor în funcţie de care, de cine le execută şi de ce rugăciuni se spun în timpul acţiunii, carnea e catalogată halal sau kosher şi poate fi cumpărată şi consumată.
Turiştii în general manifestă deschidere şi toleranţă faţă de nou şi faţă de diferit, fiind atraşi de experienţe culinare inedite, pentru că şi ele fac parte din regula jocului în care au intrat atunci când au când au plecat la drum şi şi-au părăsit temporar obiceiurile zilnice. De aceea, cei mai mulţi dintre ei se reped de îndată ce coboară din avion în restaurantele cu specific local, căutând exact şi imediat interacţiunea cu tot ce nu au acasă pe masă. La fel de mulţi sunt însă şi călătorii cu adevărat nefericiţi, cei cărora nu le place nimic, care strâmbă din nas la orice e altceva, fie că e vorba de supa servită dimineaţa, tocăniţa de scoici la prânz ori brânzeturile franţuzeşti ca desert la cină. Nemulţumiţilor veşnici din această largă categorie, pe care îi întâlneşti în orice călătorie şi în toate restaurantele, le este greu pretutindeni în lume şi, de cele mai multe ori, chiar şi în propria ţară, oriunde mâncarea e altfel decât cea gătită de mama.
Celor care nu vor să comande decât şniţel sau fleică de porc cu cartofi prăjiţi şi, poate, cel mult o pizza prosciutto mozarella, dacă li se întâmplă să ajungă prin Orientul Mijlociu, le-aş recomanda să facă bine să se întoarcă acasă. Destinaţie greşită!
Nu poţi mânca prin locurile astea o pizza italiană decentă, pentru că israelienii nu amestecă niciodată produsele de carne cu cele lactate la aceeaşi masă, şi, aveam să aflu dintr-una din nenumăratele aventuri cu populaţia locală, persoanele religioase numără cu stricteţe şi orele scurse de când au mâncat carne şi brânză ori viceversa.
În primul an petrecut la Ierusalim, am invitat câteva familii din vecini la o clasică seară Wine and Cheese, un bun prilej de a ne cunoaşte şi împrieteni. M-am străduit să nu încalc regulile şi am pus pe masă doar produse din cele pe care le ştiam permise. Nu mică mi-a fost surpriza să constat că unii dintre oaspeţi nu au pus gura pe nici una din varietatea de brânze, pentru că mâncaseră la prânz feluri cu carne şi nu trecuse destul timp ca să poată gusta din produsele lactate, iar alţii nu s-au atins nici măcar de vin, pentru că pe etichetă nu era inscripţionată menţiunea caşrut, adică un vin fiert certificat de rabini. În funcţie de apartenenţa lor la riturile aşkenaz sau sefard, rabinii se ocupă printre multe altele şi cu avizele date produselor alimentare, inclusiv unora la care nu-ţi vine să crezi că e posibil, precum cafeaua instant.
Ca rezident occidental familiarizat cel mult cu distincţiile între vegetariani şi vegani, eşti lost in translation în orice supermarket păşeşti, fie el palestinian, fie el israelian. Rătăcit şi pierdut între produse, etichete, rafturi şi culori, care fiecare desemnează alte practici religioase şi alte îngăduinţe ori oprelişti, te trezeşti la casa de marcat şi, mult mai grav, chiar acasă, în frigider sau în cămară, cu tot felul de minuni. Ce-ai putea înţelege, de exemplu, din menţiunea de pe un pachet banal de biscuiţi care te avertizează: "Kosher for Passover Parve Kitniyot No Chashash Tevel & Shveet Challah is taken"? Dacă întrebi şi ai norocul să şi găseşti persoane vorbitoare de engleză, oamenii sunt amabili şi încearcă să te desluşească. În final nu poţi decât să constaţi că te-ai lămurit buştean şi că, orice ar fi ei, biscuiţii sunt delicioşi.
Se spune că mâncarea uneşte şi că oamenii care mănâncă împreună rămân împreună. Nici vorbă de aşa ceva prin părţile astea. Li se întâmplă însă, nu mereu dar nici rar, să-şi facă cumpărături din aceleaşi magazine.
Am asistat nu demult la o scenă edificatoare într-un supermarket ticsit de lume din Ierusalim. "Se băgaseră" pui proaspeţi şi lumea se înghesuia ca-n Piaţa Rahova. M-am apropiat şi eu, timid, de galantarul frigorific, pentru că promoţia era tentantă: 3 pui mari la preţ de unul. Familiile cu opt-zece copii se strigau prin magazin şi cădeau în extaz, dar eu ce să fac cu atâta carne? M-am învârtit, m-am gândit şi, până la urmă, m-am hotărât să iau tot un singur pui, la acelaşi preţ. Lângă mine, care tot număram cam câte săptămâni ar trebui să mănânc numai carne de pui dac-aş lua oferta, în dreapta şi în stânga mea, două familii studiau etichetele, vociferând în arabă şi în ebraică. Numai gura lor se auzea în tot raionul. Femeile luau câte-un pui, îl întorceau pe toate părţile, îl întindeau bărbaţilor care îl suceau şi ei şi pe-o parte şi pe alta, îl puneau la loc, luau altul, dădeau să plece, se întorceau, iar luau puii, iar îi lăsau. Ameţisem de fojgăiala şi de gălăgia din jurul meu. Şi când nu ştii despre ce e vorba atunci când cumperi carne, începusem şi eu să studiez mai atent ambalajul, cu gândul la termenul de expirare. Din vorbele răstite şi gesturile teatrale, nu înţelegeam mare lucru, cu excepţia celor două cuvinte magice, halal şi kosher.
- Haram! - femeia voalată se decisese şi zvârlise înapoi puii în galantar, plecând către alte rafturi.
- Treif! - familia de haredim dăduse şi ea verdictul şi se îndreptase către un alt galantar cu carne congelată.
Puii au rămas acolo, în lada frigorifică, mulţi, ieftini, buni şi frumos ambalaţi, dar sacrificaţi, se pare, în zadar. Pentru că fiecare îi vedea interzişi pentru sine şi buni doar pentru celălalt.
Şi dacă mai totul îi desparte pe unul şi pe celălalt, există un animal domestic asupra căruia atât musulmanul cât şi evreul sunt de aceeaşi părere, izgonindu-l şi interzicându-l de mii de ani, unanim şi definitiv, din cultura lor: porcul. A cărui carne se mai găseşte în regiune, doar pentru creştini, în câteva puţine măcelării ruseşti ori arăbeşti.
Certific şi eu, ca o străină păcătoasă în ochii celor două popoare care-l renegă, că porcul de aici nu are nici un gust, întrucât e hrănit mai mult cu portocale şi e crescut pe suprafeţe suspendate, nefiind permisă atingerea copitelor lui de pământul Ţării Sfinte.