În laboratorul de anatomie, studenţii cască gura la un cadavru care nu mai seamănă a om. Formolizat, uscat şi de o culoare ciudată, disecat şi cu stomacul la vedere, pare mai degrabă un manechin, dar mirosul înţepător de formol şi un pic de putred, le aminteşte că e om. Profesorul le explică, unii îşi iau notiţe, alţii îl ascultă cu atenţie, dar cei mai mulţi privesc hipnotizaţi. Eliza leşină peste cadavru, iar inimioara de aur de la gât îi cade direct în stomacul disecat. Ora s-a încheiat.
