În laboratorul de anatomie, studenţii cască gura la un cadavru care nu mai seamănă a om. Formolizat, uscat şi de o culoare ciudată, disecat şi cu stomacul la vedere, pare mai degrabă un manechin, dar mirosul înţepător de formol şi un pic de putred, le aminteşte că e om. Profesorul le explică, unii îşi iau notiţe, alţii îl ascultă cu atenţie, dar cei mai mulţi privesc hipnotizaţi. Eliza leşină peste cadavru, iar inimioara de aur de la gât îi cade direct în stomacul disecat. Ora s-a încheiat.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).