Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ada Milea: Am vrut să mă împrietenesc cu cartea lui Cervantes şi s-o cunosc ca pe oamenii dragi


Iulia Blaga, un interviu cu Ada Milea

08.07.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ada Milea a avut deja cinci reprezentaţii cu D' Quijote, spectacol (impresariat de Victor Ioan Frunză) în care cântă alături de Dorina Chiriac, Romulus Chiciuc, Adrian Cristescu şi Bobo. Este un Don Quijote modern, amplu, profund, dar şi plin de umor. Mulţi dintre cei care l-au văzut au spus că este cel mai bun lucru pe care l-a făcut Ada Milea până acum. Dar este un spectacol care se formează din mers, se modifică în permanenţă, de aceea Ada Milea e curioasă: ce va rămâne din varianta iniţială, atunci când va fi înregistrat albumul.

Iulia Blaga: De unde a plecat ideea spectacolului?
Ada Milea: Ideea a plecat de la doamna Ioana Zlotescu, directoarea Institutului Cervantes. Dânsa m-a întrebat dacă nu vreau să mă gândesc la Don Quijote. Eu am mai avut nişte tentative quijotice şi renunţasem de două ori. Deja îmi era frică. Şi la acest D' Quijote aş fi renunţat, dacă n-ar fi fost întâlnirile salvatoare cu Sancho (Dorina Chiriac) şi cu alţi domni (Miguel de Cervantes, Miguel de Unamuno, Jorge Luis Borges, Victor Ioan Frunză, Victor Ivanovici, Emil Brumaru). M-aş fi rătăcit fără ei.

I.B.: De ce spectacolul începe cu versurile "povestea seamănă cu mine"? Cît seamănă cu tine... sau cu sine (cum spunea cineva)?
A.M.: Tot ce am făcut, am făcut cu maxim de respect pentru Cervantes (chiar dacă lipseşte Rocinante, măgarul sau vrăjitorul). Am încercat să scot din timp şi spaţiu toată povestea. Din cauza asta ea seamănă cu mine sau cu cine o rescrie. E o carte-n carte-n carte-n carte... o carte pe care cititorul-privitor-ascultător o are-n faţă timp de o oră, o carte-n care sunt doi Sancho şi doi Quijote (fiecare personaj are un dublu muzical) şi Bobo (care e "cel ce scrie, cel cu viaţa de hârtie").

I.B.: Eşti mai mult Don Quijote sau Sancho?
A.M.: La început, eu am fost toate personajele (şi cele care n-au apărut în varianta finală). Pe măsură ce lucram, totul se modifica. Venea fiecare cu universul său în ceea ce propuneam, propuneau şi ei... din jocul ăsta a apărut ce se vede (şi ce nu se vede). Nu sunt mai mult Quijote decât Sancho (deşi cânt Quijote), dar cel mai mult sunt personajul cu viaţa de hârtie, personajul care scrie.

I.B.: Quijote şi Apolodor se cunosc? Unde s-au întâlnit?
Ada Milea.: Doamna Zlotescu m-a întrebat de Quijote după ce a văzut Apolodor. Aşa s-a întâlnit Cervantes cu pinguinul lui Gellu Naum. Altă întâlnire au avut prin Dorina Chiriac (Apolodorul de ieri e Sancho de astăzi), iar întâlnirea inevitabilă şi permanentă o au cu mine.

I.B.: E mai aproape Brel de Cervantes sau tu (Jacques Brel avea, mai demult, un "L' Homme de La Mancha" - n.red.)?
A.M.: Vai... nu ştiu cum să spun ce-mi vine să spun... îmi place muuuult Brel. Cu toate astea (fără să fac pe deşteapta!), mă simt mai aproape de spiritul lui Cervantes. Măcar, eu am respectat absenţa Dulcineei: n-am adus-o în scenă, dacă Cervantes n-a chemat-o. Am vrut să mă împrietenesc cu cartea asta, s-o cunosc cum îi cunoşti pe oamenii dragi. După un dialog cu Victor Ivanovici s-a întâmplat să fie aşa. Eu îi spuneam că fac "Don Quijote" şi "mă umflam în pene" cu ce-am citit despre subiectul ăsta (am vrut să-i arăt că nu m-am apucat aşa, cu inconştienţă, de o carte aşa de importantă). Dânsul a spus: "Vai, să nu cumva să faceţi un Quijote patetic şi filozofic, cum am tot văzut! Oamenii uită că asta e o carte plină de umor!". Atunci, creierul meu a făcut "clic" şi am început "împrietenirea cu cartea". În timp ce "transferam" umorul lui Cervantes în texte cantabile, drama lui Quijote se construia singură, în spatele umorului, aşa că... n-a mai fost nevoie să fiu filozoafă patetică şi s-o inventez eu.

I.B.: Ai senzaţia că ai depăşit cu acest spectacol un prag artistic?
A.M.: Eu nu lucrez pe praguri. Încerc să consider nouă orice experienţă, pentru că "e mai bine să greşeşti flagrant, decât să nu încerci nimic" (am citit asta într-un interviu al domnului Frunză). Mi-e frică să nu îmbătrânesc (artistic). Din cauza asta "jocurile", pe care le propun, sunt mereu noi, iar oamenii, cu care "mă joc", trebuie să aibă în ei bucuria jocului. E minunat să ştii că poţi să încerci zeci de variante şi să poţi renunţa la ceea ce s-a construit în zeci de ore. Când partenerii înţeleg că acele zeci de ore n-au fost timp pierdut, mă simt liberă să încerc orice (şi sper că ei simt la fel).

I.B.: Am auzit că a apărut un banc cu tine.
A.M.: Eu nu mă pricep la muzică. Habar n-am de ea. Mă consider refugiată între teatru şi muzică (pentru a fi liberă de răspunderi muzicale sau teatrale). Îţi spun asta, ca să îţi faci o idee despre cât de prost cânt la chitară (ştiu doar câteva acorduri). Acum îţi pot spune şi bancul: cică, profu' meu de chitară m-a învăţat "la minor". Eu, după ce-am învăţat acordul ăsta, am dispărut. Profu' dădea disperat telefoane şi, când în sfârşit m-a găsit, m-a întrebat: "Unde a-i dispărut? Te-am tot căutat! Unde eşti?". Eu: "Cum, unde?! În turneu!".

I.B.: Ce-ar fi să încheiem interviul cu câteva versuri din spectacol, pe care , te rog, să le alegi tu şi să-mi spui ceva despre ele?
A.M.:
"- Sancho, cineva
Face cu minţile noastre ce vrea
Aşa că
Tu vezi... numai ce vrea el să vezi...
Aşa că
Tu crezi... numai ce vrea el să crezi...
- Cred că erau mori de vânt..."

Cervantes l-a făcut pe Quijote obsedat de vrăjitor: mereu se crede urmărit şi înşelat de cel care i-a furat cărţile şi a preschimbat-o pe Dulcineea într-o ţărancă. Eu nu spun "vrăjitor", ci spun "cineva" şi-i las ascultătorului libertatea de a alege cine e, pentru el, acest "cineva" (creatorul, Creatorul, nebunia sa nu-ştiu-cine...). Am inventat cearta lui Quijote cu acest c(C)reator: "Suntem aici! Suntem gata să-ţi fim de folos.../ Suntem gata să murim frumos.../ Suntem gata să murim cum îţi place ţie,/ Să fim un spectacol din veşnica Ta Comedie.../ În veşnica Ta Comedie ne naştem, dar se naşte şi moartea cu noi;/ Trăim, dar trăieşte şi moartea în noi..." Deşi e o înfruntare inventată, mă simt ca şi cum n-aş fi inventat nimic. E pur şi simplu felul meu de a-l citi pe Cervantes astăzi, felul meu de a spune: "Cervantes e contemporanul nostru!".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer