„Live 8”: global media contra Globo TV

Evenimentele, preformate, preformatate de însăşi structura „canalelor” media, stau la coadă, aşteptînd să le vină rîndul să treacă prin dreptul obiectivului fix, ajung în dreptul acestuia, se prezintă cuminte şi sînt împinse mai departe, căzînd imediat în afara sferei (restrîns vizuale, reduse la un vizual bruscat) de interes, fără nici un pic de perspectivă, fără nici un minut de memorie, de rezonanţă posibilă. Ca oile. Asta e legea (impusă) istoriei actualităţii: defilarea prin faţa tribunei, ca pe vremuri la 23 August, numai că acum spectatorii cei îngîmfaţi, cu pretenţii de judecători şi mentalitate de stăpâni, sîntem (făcuţi să fim, să ne simţim) noi înşine. Mass-media masifică nu doar receptorii, ci şi evenimentele, structura evenimenţială a timpului, istoricitatea. Căci oricît de departe s-ar duce, oriunde s-ar deplasa, tele-obiectivul este şi rămîne îngust şi fix, şi tocmai de aceea se şi deplasează în permanenţă: pentru a fixa şi a înţepeni din cît mai multe puncte (de sprijin) lumea, diseminînd fixitatea. Mişcarea şi deplasarea lui se opun deplasărilor şi mutaţiilor lumii, mass-media se mişcă mult tocmai pentru a ţine lumea pe loc. Provocînd şi întreţinînd ca permanenţă, în percepţia unor receptori-beneficiari la rîndul lor ficşi şi fixaţi, iluzia derulării, a curgerii brutale şi inexorabile, aceea că actualitatea, istoria sînt un film şi nimic mai mult.

Evenimentele s-au busculat şi recent, iar eu le-am lăsat anume în urmă pe unele dintre ele. Pentru a arăta că tot timpul este nevoie de un delay, că timpul însuşi, mai precis temporalitatea a ceea ce numim „timp”, este delay. Voi vorbi despre Live 8, seria, lanţul de concerte care au avut loc pe mapamond la 2-3 iulie 2005.

Organizatorii acestui eveniment au apăsat, în mesajele lor, pe adjectivul „global”: „cel mai mare global event” (sic!), „global TV”, „global audience” etc. Ar trebui, poate, a venit, deja, timpul să vorbim de global TV împotriva, ca posibilă linie de divergenţă faţă de ceea ce, până de curând, s-a numit mass-media. Media globală ar fi cea care, tocmai, trezeşte conştiinţele la globalizare, împotriva unei anumite globalizări, împotriva drasticei de-globalizări, sub-globalizări a însăşi globalizării, opunîndu-se masificării anti-globalizante, demasificînd globalizarea (demasificare rimează cu denazificare).

Extraordinar, la Live 8, a fost, de pildă, pocnitul global din degete, pornit de la Philadelphia: în valuri, preţ de cîteva minute, nu se mai puteau recunoaşte „locaţiile”, nu mai conta locul, locul principal era însăşi lumea, asistam (participam) la un moment unic nu, doar, de de-teritorializare, ci de a-teritorializare, de anulare a importanţei locului, de adevărată globalizare.

Global media, dacă vor exista vreodată şi altfel decît ca sugestie, pot fi o forţă, adevăratul „terorism” pornit din sînul lumii european-modern-civilizate, ca soluţie împotriva terorismului extraeuropean, aşa cum l-am putut din nou constata, din păcate, peste numai cîteva zile, tot la Londra. Am intrat în era postmassmedia – şi trebuie să insistăm pe acest început, să nu-l lăsăm să se piardă. Are forţă nouă, de nou.

În materie de comunicare şi marketing, Live 8 n-a fost doar perfect, încheiat la toţi nasturii, ci, din nou, a inovat. Ni s-au comunicat/imprimat/propus nu doar mesaje verbale şi iconice, ci şi gestuale: amintitul, deja, pocnit din degete. De la celebra fluturare a cheilor în chip de clopoţel (pentru a anunţa că „s-a sunat” istoric, că perioada comunistă trebuie să se încheie şi că profesorii de materialism istoric trebuie să plece de la „catedră”) din timpul „revoluţiei de catifea” de la Praga (gest de protest calm preluat, ulterior, şi de manifestanţii Pieţei Universităţii din Bucureşti), eu, unul, n-am mai văzut aşa ceva: invenţie de gest.

Evenimentul Live 8 n-ar trebui, de aceea, calificat drept unul (îngust, marginalizat) artistic sau drept unul banal, larg mediatic, ci drept un eveniment propriu-zis jurnalistic, de informare (nu doar de „comunicare”: informaţia împotriva „comunicării”, căci am ajuns să comunicăm gol, indiferent, degeaba, fără mesaj) în cel mai autentic (deci din capul locului deja pierdut) înţeles al cuvîntului. Jurnaliştii au devenit, azi, simple piese de angrenaj. Adevăratul jurnalism este filosofic şi cere artă. Doar marii artişti informează. Pentru a informa cu adevărat trebuie să fii artist.

Foarte interesantă ar fi, în cazul Live 8, şi o analiză de mesaj. Ea dezvăluie cîteva evoluţii decisive, care merită, este important să fie măcar consemnate. La Live 8 s-a „strigat” nu, ca în perioada marelui protestatarism anarho-hippie, „jos bogaţii”, ci „afară sărăcia”. S-a clamat, apoi, „Dreptate, nu caritate”. Protestatarii de azi, cei cu adevărat, altfel spus, contemporani, „la zi”, nu mai neagă (nihilist) societatea, ci afirmă nevoia de redresare, de reaşezare, de fapt de bună funcţionare a societăţii libere existente. Orbirea lirică a lăsat locul unei conştiinţe mult mai apropiate de „luminare”.

Asistăm de fapt, din nou, tot la un început, la schiţarea unui proces (de conştiinţă). Prin global media, sîntem chemaţi la trezirea unui adevărat spaţiu public mondial şi la formarea unei societăţi civile mondiale, nu doar inter-naţionale.

Politic vorbind, societatea producătoare le spune, trebuie să le reamintească permanent mandataţilor lor politici, pe care ea îi constituie (substantivul Constituţie trebuie să-şi regăsească urgent verbul!), cum să împartă avuţia pe care ea, societatea, nu (doar) politica, o produce. Asistăm (poate, sper) la o globalizare socială imanent-constitutivă pentru alianţa politico-financiară îngust globalizantă.

Căci, oricît de paradoxal, de selfcontradictoriu ar putea să pară, globalizarea în sensul ei banalizat-mediatic, despre care vorbeşte toată lumea şi mai ales liderii politico-economici, este una de definiţie îngustă, îngustată. Globalizarea însăşi, ca proces şi concept, trebuie extinsă, globalizată.

În România, încurcînd fatal pistele şi semănînd o confuzie fatală, presa vorbeşte, în cazul „summit”-ului G8, de „cei mai bogaţi lideri ai lumii”, creînd false reprezentări, de fapt susţinînd, inconştient şi insidios, ideea de corupţie a politicului (oameni politici care se îmbogăţesc personal de pe urma exercitării oficiului acordat), cînd de fapt este vorba de liderii (vremelnici, ocazionali, cu contract de muncă pe durată determinată) celor mai bogate ţări ale lumii. Or, avuţia naţiunilor o fac societăţile acestor ţări, nu (decît indirect şi specific) liderii lor politici, care trebuie să gestioneze normalitatea muncii, servind şi apărînd societatea (inclusiv, la nevoie, de ea însăşi).

Şi tot în România, pretenţios (dar cît mai complet) vorbind, impardonabilă marginalizarea mediatică globală a problematicii globale a globalizării – ca să spun aşa! Nici un post de televiziune cu pretenţii şi resurse nu s-a arătat interesat, dacă nu de organizarea, şi la Bucureşti, a unui concert cu astfel de mesaje, măcar de retransmiterea concertelor Live 8, că doar nu era Revelionul, să-şi facă reclamă, îngust, doar lor înşile! Această sarcină nu doar de onoare a fost lăsată de izbelişte, fiind preluată doar de umerii slabi ai unor posturi marginale precum aşa-numitul TV k lumea şi radio City FM. Un nou semn, de „rezistenţă” de data aceasta, al faptului că mass-media respinge globalmedia, că media globală este altceva, şi la noi, şi aiurea, decît mass-media, care preferă în continuare, în locul globalităţii, pe Globo TV, marea reţea braziliană, lider în producţia mondială de telenovele. În lume, dar mai ales la noi (căci mai aproape, cămaşă de zi cu zi), marile televiziuni şi marile ziare se dovedesc tot mai îndîrjit reacţionare ca atitudine. Deşi nedeclarată, ignorarea unui eveniment precum Live 8 dezvăluie o fractură politică şi de mentalitate de care va trebui să ţinem seama.

Căci aşa-numitul Live 8 n-a mai solicitat vechea filantropie care îi flata, ca oameni generoşi, pe inşii bogaţi, ci justiţia. Trebuie să intrăm în altă lume a globalizării. Globalizarea transformă lumea, dar şi lumea poate transforma globalizarea.

Un alt subiect critic, deşi strict local, nepreluat, aşa cum s-ar fi cuvenit, de către presă: în timpul retransmisiei accidentate, în România, a Live 8, unul dintre moderatori a pus, niznai, întrebarea: ce trupe, ce artişti români ar putea susţine un concert de tipul Live 8? Răspunsurile venite prin SMS din partea publicului n-au fost prea încurajatoare în ceea ce priveşte „vedetele” muzicale ale zilei, mediatizate pînă la greaţă de toată presa, cît e ziua de lungă...

Mai avem multe de învăţat, dar nu părem a fi dispuşi să o facem. Românii, în frunte cu clasa lor conducătoare, principala elită şi avangardă a societăţii, oamenii de presă, le ştiu tot timpul pe toate...