O broboană de Lună

Pe băiatul cu geaca albastră l-am văzut venind fluierând pe partea cealaltă a străzii. Pentru o clipă l-am pierdut din vedere, apoi, când mi-am rotit din nou privirile, stătea deja în genunchi în faţa ţevii de metal şi încerca să privească înăuntrul ei. Se uita astfel încât să poată vedea şi pe ţeavă în jos, dar să şi lase lumina să pătrundă. Era o bucată de ţeavă din aceea pe care le plantează oamenii lângă bordură ca sa împiedice maşinile să urce pe trotuarul de sub balconul lor. De fapt erau trei, înfipte la distanţe egale în faţa unui gang care dădea spre curtea interioară a blocului cu trei etaje. Probabil că locatarii mai aveau o intrare prin spate, numai de ei ştiută. Băiatul se căznea să-şi lungească gâtul, astfel încât privirea să-i poată pătrunde până în fundul ţevii, iscodind după un ceva anume ascuns celor din jur.
- După ce te uiţi acolo? Ai pierdut ceva? - întrebă un domn de vreo şaizeci, şaptezeci de ani, cu o pălărie cu boruri largi, un baston cu mâner de os şi fular de mătase, care se plimba agale cu mâinile la spate.

Băiatul nu-i răspunse fiind ocupat să găsească un băţ lung şi subţire cu care să scurme în interiorul ţevii. Nu-l găsi însă şi abandonă.
- Ai scăpat ceva în interior, tinere? Ce e înăuntru acolo? - a insistat domnul cu pălărie, baston şi fular de mătase, încercând să arunce şi el un ochi pe ţeava turtită la vârf sub loviturile barosului.

Abia atunci băiatul păru să-l zărească pentru prima dată şi îi răspunse într-o doară.
- O Lună.

Apoi văzând că bărbatul a rămas încremenit scrutându-l încruntat, a continuat defensiv.
- N-am scăpat-o eu, era acolo de când am sosit!
- Fugi domnule de aici, vorbeşti prostii - a replicat bărbatul împingându-l pe băiat cu vârful bastonului, pentru a se încovoia apoi de mijloc şi a arunca el însuşi un ochi pe ţeava boantă.
- Trebuie să vă aşezaţi cu spatele la blocuri şi cu faţa la şosea - îi explică băiatul, dând indicaţii cu braţele larg desfăcute. Lumina vine dinspre mare, din colo. Şi vedeţi să nu obturaţi ţeava cu totul că nu mai intră pic de lumină. Trebuie să priviţi aşa, la patruzeci şi cinci de grade.

Bărbatul făcu întocmai. Aruncă un ochi, apoi se retrase, îşi şterse ochii, apoi privi din nou, se depărtă iar încercând să-şi limpezească privirile, apoi privi din nou înăuntru.
- Da domnule, se vede ceva ca o Lună. Dar cum crezi dumneata că poate fi Luna acolo, în ţeava înfiptă în trotuar?! Hai să fim serioşi, tinere!
- Nu ştiu domnule, dar priviţi şi dumneavoastră. Se văd şi vinişoarele alea sângerii care spune lumea că sunt munţii. Şi nici nu-i întreagă, lipseşte o bucată întocmai ca o semilună.

Bărbatul îşi scoase mânuşile de piele şi pălăria şi le aşeză jos lângă ţeavă împreună cu bastonul. Apoi privi iar.
- Nu ştiu tinere ce ar putea fi, dar în niciun caz nu poate fi Luna, asta e clar.
- Cine să fieee? - se băgă în vorbă o gospodină cu şorţ roşu şi părul prins într-un batic multicolor, oprită lângă cei doi şi ţinând într-o mână un bătător de covoare, iar în cealaltă un lighean de plastic verde cu apă, în care se zbenguia ca un peştişor o perie cu păr scurt.
- Luna, doamnă! E acolo, în ţeavă! - făcu băiatul semn din bărbie înspre bucata de metal.

Femeia chicoti scurt şi se aplecă peste buza ţevii.
- Să fiu a naibii! Pare să fie chiar Luna - exclamă ea entuziasmată. Zici că-i Luna între nori, pe cuvântul meu. Cum ai făcut asta, drăguţule? - îl întrebă ea pe tânăr zâmbind şăgalnic.
- N-am făcut nimic doamnă, am vrut doar să arunc în joacă un băţ de chibrit şi mi s-a părut că licăreşte ceva înăuntru. Atunci am privit mai atent pe ţeavă şi am descoperit Luna.
- Ce Lună măi băieţel, ai venit aici în cartier să prosteşti oamenii ca ăia cu alba neagra?! Hai şterge-o de aici, că acu îţi trag un şut în cur şi te trimit exact acolo de unde-ai venit - interveni brutal un bărbat oacheş cu gâtul gros şi aer de fochist.
- Da lasă-l dragă, te-ai uitat să vezi despre ce e vorba, că poate are omu dreptate?! - a sărit în apărarea băiatului o femeie cu două sacoşe imense din material biodegradabil alb cu dungi verzi, pline cu d-ale gurii şi cu un posterior pe măsura sacoşelor.
- Pă ce-am mai sfânt, n-am pomenit aşa ceva. Să fiu al dracului dacă în jos pe ţeavă nu-i Luna. Zău că ea-i.
- Ei vezi! Şi te mai strofocaşi degeaba la băiatul ăsta, să-l sperii aşa fără motiv. Ia fă şi mie loc să arunc un ochi.
- Tiii... Tu ştii că ai dreptate?! E Luna! Ia spune dumneata domnule, că te văd om spălat, cum se poate una ca asta?! Să cază Luna taman în ţeava asta bătută de Niculae ca să nu mai intre maşinile în curte?!
- Nu-i Luna doamnă. Cum să fie Luna?! E altceva, nu-mi pot explica ce.
- Ia adă măi băiete un băţ - se răsti gospodina cu basma multicoloră la tânărul rămas în genunchi lângă ţeava cu Lună, dar până să-şi termine cuvintele, realiză că există soluţii mai bune şi se reorientă.
- Lasă mă băţu. Frusinoooo... ia fă-te fă încoa cu o andrea de cinci, că am găsit Luna în ţeava înfiptă aci dă Niculae şi nu putem s-o scoatem.

După doar câteva secunde se auzi scurt un "Acu viu!" dintr-un balcon de deasupra, pentru ca după alte câteva, posesoarea glasului să-şi facă apariţia în carne şi oase, cu andreaua de cinci în mână. Dar nu lăsă pe nimeni să o atingă. Îi dădu pe toţi la o parte, privi pe ţeavă în jos, reperă obiectul căutat şi se porni să scormonească pe nevăzute, ca şi cum ar fi încercat să înţepe cu furculiţa măslinele într-un borcan astupat cu capac. Se pleoşti însă repede.
- Nu-i aproape, e dusă rău în jos, n-o ajung cu andreaua.
- Nu-i bai! Georgetooo - sări iar femeia cu basma multicoloră, ducându-şi mâinile pâlnie la gură, asta fiindcă Georgeta stătea pe partea cealaltă a blocului - ia vino fă încoa şi adu şi sârma aia lungă cu care desfundă bărbatu-tău veceurile.

Georgeta nu răspunse atât de prompt precum Frusina, dar într-un sfârşit apăru cu o sârmă subţire şi lungă făcută colac şi cu un capot roz cu danteluţe albe cam destrămate.
- Dă mie şarpele că eu mă pricep să umblu cu el - sări un bărbat pipernicit şi zbârcit, care până atunci stătuse undeva în spate şi tăcuse mâlc.

Toată lumea îl privi cu respiraţia tăiată cum lansează şarpele pe gura îngustă a ţevii până când dispare cu totul, pentru a începe apoi să rotească de el de parcă ar fi încercat să înşurubeze vată de zahăr pe băţul subţire de lemn. Nimeni nu mai respira.
- Ce se întâmplă aici, vă rog? - rupse tăcerea copleşitoare Ghiţă sectoristul, apărut ca din pământ.
- Să vezi ce n-ai văzut, Ghiţă! - îi răspunse bărbatul pipernicit făcându-i cu ochiul către ţeava înfiptă în asfalt, pe care o străpungea viguros cu sârma de desfundat veceurile. Ia vezi aci! Ce-i?

Ghiţă se aplecă, cercetă lung obiectul ca un adevărat poliţist, apoi se îndreptă de şale şi începu să-şi mângâie bărbia.
- E Luna - mormăi el într-un final, cu frică în glas, speriat de posibilitatea unei identificări false a împricinatei, dar şi de implicaţiile unei asemenea descoperiri.

Bărbatul pipernicit zâmbi larg, apoi începu să tuşească tabagic, pentru a-şi relua în cele din urmă treaba, încercând să împungă Luna cu vârful ascuţit al sârmei.
- Nu ştiu dom'le, e ca o măslină, cum dau tot nu se înfige. Sau poate că nici n-o ajunge, nu ştiu, nu-mi dau seama unde e...
- Ia spune domnişoară, cum e posibil să ajungă Luna într-o ţeavă ca asta? - se răsti sectoristul Ghiţă la o fetişcană cu aer de şcolăriţă, care se oprise în loc lângă grupul de oameni ce creştea întruna. Că trebuie să vă înveţe ceva la şcoala aia a voastră, nu v-oţi duce degeaba - continuă el vizibil stânjenit de urmările neplăcute ale aterizării Lunii în ţeava înfiptă taman în circumscripţia dumisale. Deja se vedea completând rapoarte peste rapoarte, luând declaraţii martorilor, analizând ipoteze, propunând soluţii...
- Eu cred că Luna nu e în ţeavă, ea e pe partea cealaltă a Pământului, pentru că e zi, dar ea se vede prin ţeava care străpunge Pământul dincolo de el, unde e noapte.
- Bravo domnişoară - zâmbi bărbatul cu pălărie, baston şi fular de mătase. Îţi merge mintea.
- Sau poate că e doar o reflexie a Lunii în apa de ploaie strânsă în ţeavă, o reflexie de astă noapte care a uitat să se disipe... - gânguri o demoazelă blondă cu buze vişinii. Sau poate că n-a uitat, ci doar îşi doreşte să se perpetueze în absolut.
- Ce vorbeşti Tănţico... Să se perpetueze în absolut... - o privi cruciş Niculae care tocmai apăruse de la muncă. Să se perpetueze unde-o vrea mama ei, da nu în ţevile mele, înţelegi tu Tănţico? Că ţevile mele are doar o datorie, să ţie maşinile afar din curte. Înţelegi Tănţico?! În rest să fie cum vreţi voi - gesticulă el nervos făcându-şi loc printre oameni pentru a arunca un ochi pe ţeavă.
- E Luna acolo? V-o scoate Niculae cât ai zice Soare! - concise el direct şi dispăru vreme de câteva minute, lăsând loc unui murmur care creştea în intensitate ca vuietul mării sub rostogolirea furtunii. Reapăru cu un flex în mână, pe care îl conectă la un prelungitor azvârlit tot de el, puţin mai devreme, pe geamul de la trei.

Vâââjjjjj... zbârnâi maşina şi ţeava căzu retezată la pământ în trei secunde.
- Ei, acu mergeţi de vă luaţi Luna - le arătă el din ochi mândru ca Ahile.

Primul se repezi la ţeavă băiatul cu geaca albastră. O ridică în lumină, îşi aruncă ochii prin ea şi o aşeză oftând la loc pe pământ. Era o ţeavă ca oricare alta, goală de orice Lună. Apoi se aplecă şi privi în boţul de metal rămas.
- E acolo - zâmbi el mirat dar în acelaşi timp vesel, ca şi cum s-ar fi temut că flexul lui Niculae ar fi putut spulbera o frumoasă poveste.

Era clară acum, se vedea mult mai bine. Deşi părea absolut hilar, gămălia galbenă din interiorul ţevii nu semăna cu nimic altceva decât cu o Lună. Niculae rămăsese cu flexul înclinat ameninţător spre boţul de ţeavă şi îşi scărpina ceafa umedă, incapabil să înţeleagă cum de se putuse abate o asemenea năpastă asupra ţevilor sale.
- Vin mâine cu picameru. Spargem asfaltul, scoatem ţeava de tot şi vedem ce-i acolo înăuntru.
- Şi până mâine? - se crispă Frusina. Dacă Luna nu mai poate să iasă din ţeavă şi n-o să mai avem Lună la noapte? Vai de mama noastră! Cum vin, Doamne, toate necazurile peste capetele noastre?!

Un oftat şuierător se revărsă din sufletele adunate.
- Io zic să stăm aici, lângă ea, s-o păzim. Stăm până apare Niculae mâine dimineaţă cu picameru. Niculae, da nu stai la servici, îl iei şi vii degrabă aici. Da dacă se duce pe cer mergem să ne culcam, nu mai stăm - a făcut Georgeta, cea de pe partea cealaltă a blocului, repede socotelile.

Până să plec eu Luna nu se arătase pe cer, ceea ce a întărit convingerea mulţimii că se află acolo în ţeavă şi a sporit numărul apărătorilor săi. Nici pe Niculae cu picameru nu l-am prins, dar am auzit că nici n-ar mai fi venit. L-a sunat nevastă-sa să nu mai apară, că s-a rezolvat. Vorba vine "s-a rezolvat". Nu se ştie cum şi în ce circumstanţe, dar dimineaţă, la prima oră, gaura din asfalt fusese astupată cu o mână de ciment. Reparaţia fusese făcută de mântuială şi în grabă, dar ceea ce era de neimaginat, fusese făcută în timp ce oamenii erau acolo, adunaţi stup în jurul ţevii ca să păzească Luna, fără ca vreunul să bage de seamă. Una peste alta, cine s-a implicat, aşa pe nesimţite, a făcut treabă bună, căci în noaptea următoare Luna a apărut din nou la locul ei pe cer, mulţumindu-i pe toţi.