Persoana a 2-a

Vocea care-mi narează viaţa e a unui bărbat între 50 şi 65 de ani, fumător, (pare) inteligent, de statură medie, care comunică în cuvinte simple.

De ce-mi narează acest bărbat acţiunile? De ce ascult constant acest bărbat care-mi dictează cum să stau picior peste picior, cum să îmi aranjez părul, cum să păşesc şi în ce poziţie să stau când aştept să se facă verde la semafor?

Pentru că îmi place cum îmi vorbeşte. Vocea lui seamănă foarte tare cu vocea aia de dubla la desene... Claudiu Istodor poate?! Dar îl ascult cu toată atenţia. Uneori nu fac ce-mi spune.

Sună telefonul şi naratorul zice: Acum vei răspunde la telefon, eşti disponibilă pentru orice fel de conversaţie în acest moment. Răspunde!
Iar eu nu răspund.

Uneori vocea oboseşte, sau pur şi simplu îmi trimite altfel de semnale. Îmi ataşează pe retină gif-uri cu acţiuni pe care le-am mai făcut. Aşa ştiu ce trebuie să fac. Acum spăl vasele, acum dau cu mopul, acum fac din mână şi zâmbesc în semn de salut.

Înainte să mă pregătesc să dorm, fiindcă vocea-mi şopteşte în mod plăcut că e cazul, se transformă într-o caracatiţă. O caracatiţă care mi-e în primă fază cocoaşă. Încerc să mă întind pe spate, în pat, ca să am o poziţie sănătoasă. Cocoaşa mea caracatiţă nu stă locului. Mă mut pe burtă, se târăşte pe spatele meu şi şopteşte plăcut în capul meu, în urechile mele, precum zeama de cucută, scenarii basic de-ale lui Camus. Mă pun în poziţia fetus. Aşa sigur nu mă poate atinge. Sunt ca în pântecul mamei. Protejată. În lichid şi fibră. Dar nu, caracatiţa urcă pe coaste şi se cocoloşeşte pe pieptul şi abdomenul meu, între mâini şi sâni. Simt urmele tentaculelor ca pe nişte dâre reci de transpiraţie. Vocea continuă mişcarea browniană pe corpul meu obosit. Îi spun: Lasă-mă să dorm!

Lighioana cu 8 picioare nu mă lasă să dorm niciodată. Mă cheamă la somn, porneşte în amintirea mea un ASMR, după-şi scoate tentaculele lipicioase la interval.

În seara asta o să omor caracatiţa, iar vocea nu ştie. Vocea m-a trimis la magazin să cumpăr saci de gunoi şi şampon anti-mătreaţă. Mi-a amintit să iau o pungă din sertar, să încui uşa şi s-o verific. Nu ştie că în seara asta o să prind cu mâinile caracatiţa şi-o s-o sfâşii cu toată puterea.

E timpul.

Vocea începe metamorfoza. Creatura iniţiază dansul pe corpul meu. Tentaculele mă gâdilă, dârele mâzgoase sunt acelaşi însă ceva e diferit. Mi-e foarte somn. Caracatiţa mă îmbrăţişează strâns. Mi-e bine. Vocea-mi spune: Somn uşor!