Cea mai mare stea cunoscută, o hipergigantică roşie, se numeşte Stevenson.
Eu i-aş fi spus Selma sau Rebeca. Sau Ensar.
Există stele pitice şi mai puţin fierbinţi care ard lent, trăiesc mult, se conservă bine.
Stele singuratice în jurul cărora nu se învârte nici o planetă.
Stele care nu pot întreţine viaţa.
Cu cât arderile sunt mai puternice stelele se sting sau explodează mai repede.
Înainte de moarte, unele cresc imens, devin uriaşe. Până plesnesc de prea mult clocot.
Există stele de mii de ori mai mari şi mai dogoritoare decât soarele.
În jurul lor sunt sisteme planetare.
Cine ştie câte fiinţe îşi spun rugăciunile privind la ele.
Sunt şi stele albastre, care se sting lent, neştiute de nimeni.
Şi există stele legate una de alta în aşa zise sisteme binare.
N-a reuşit nimeni să explice exact de ce se rotesc împreună.
Când ai venit pe lume am ştiut că sufletele noastre sunt făcute să se învârtă aşa fără rost
Unul în jurul altuia
Ca două sfârleze
Aveam cinci ani, eram în grădina bunicii
Am închis ochii, am ascultat în linişte, te-am văzut dormind sub smochin
Aud şi acum vântul răscolind crengile care nu mai sunt
Poate că stelele a căror cenuşă e acum în ţestele noastre
Se numeau Selma sau Ensar
Poate că în corpurile noastre
Sunt atomi din aceeaşi hipergigantică
Sau dintr-un astfel de sistem binar
Care tot caută să refacă
Ce ştiau ei despre viaţă