Şi dacă adulţii şi vârstnicii mai cu seamă sunt cârtitori şi mereu găsesc ceva care nu e pe placul lor, pentru toţi copiii marea este paradisul. Nimic nu se compară cu bucuria de pe chipul lor transfigurat în zbenguiala nesfârşită din apă ori cu satisfacţia construirii castelelor de nisip.
A merge la mare rămâne visul fiecărei vacanţe de vară, atât în ţările fericite care au în dotare coastă şi plaje, cât şi în cele înconjurate complet de uscat. Un must care va continua şi la maturitate cu programarea concediilor, incomparabil mai numeroase la mare decât cele la munte, unde îşi doresc să meargă preponderent cei născuţi în porturi.
Pentru turiştii care vin în Israel, oferta mărilor este dintre cele mai generoase. Nu doar una, Mediterana, ci încă trei: Marea Roşie, Marea Moartă şi Marea Galileii.
Coasta israeliană a Mării Mediterane se întinde pe 187 de kilometri, de la Rosh HaNikra la graniţa cu Libanul în nord, coborând apoi prin vechea cetate Acra, prin portul Haifa, prin legendara Cezareea, construită de Irod cel Mare, prin staţiunile elegante Netania, Rishon, Herzliya, prin vibrantul şi cosmopolitul Tel Aviv şi prin portul Jaffa şi ajungând în sud la Aşdod şi la Aşkelon, la graniţa cu enclava palestiniană Fâşia Gaza.
Acolo se înghesuie două milioane de palestinieni, supuşi privaţiunilor de electricitate şi apă potabilă din cauza blocadei şi unde apa mării este una dintre cele mai poluate existente.
Cu veri lungi şi călduroase şi cu ierni câteodată blânde şi puţin ploioase, sezonul la Mediterana este unul ideal. Aşa cum sunt şi amenajările plajelor israeliene, impecabile şi confortabile. Probabil unele dintre cele mai bune din lume. Plajele sunt curate şi dotate cu tot ceea ce e nevoie, de la şezlonguri şi scaune de închiriat la preţuri convenabile la librării cu cărţi disponibile la intrare, cu vestiare, duşuri şi trotuare care merg până în mijlocul nisipurilor fine şi care le permit israelienilor să plece dichisiţi la birou după baia de dimineaţă. Cu excepţia celor din marile oraşe, mai aglomerate şi mai compacte, cu o asemenea întindere a coastei de vest, plajele sunt aerisite, fiecare având personalitate proprie, dată de obiceiurile localnicilor. Pe nici una dintre ele însă nu ai şansa de-a asculta manele la difuzoare ori alte ritmuri nebune, în afara celor rezultate din jocurile cu mingea, care sunt o constantă a relaxării la malul mării.
La sud, sunt doar 10 kilometri de ieşire la Marea Roşie, între Iordania şi Egipt, pe care s-a construit staţiunea Eilat, destinată turismului de lux. Beneficiind de tax-free, hoteluri de cinci stele, parcuri de distracţii, centre comerciale, acvarii şi submarine pentru vizionarea recifurilor de corali, croaziere pe mare, şi un aflux constant de turişti, Eilat este o bijuterie accesibilă celor cu bani mulţi şi dispuşi să-i cheltuie fără număr, în vacanţe exclusiviste, fie iarna la 21 de grade, fie vara la 40 de grade în medie, cu garanţia unei temperaturi îndeajuns de scăzute a apei mării care răcoreşte.
La est, acolo unde râul Iordan coboară, aşa cum îi spune şi numele în ebraică, pentru a se vărsa mai la nord în Marea Galileei şi mai la sud, servind drept graniţă cu Iordania, în Marea Moartă, se află cele două ape legendare, numite aşa în textele Bibliei ori de către teologii creştini din primele secole de după Cristos.
Marea Galileii cea bogată în peşte, este cel mai jos lac de apă dulce de pe pământ, aflându-se la 215 metri sub nivelul mării, un rezervor important de apă potabilă pentru Israel şi, ca-n poveştile biblice, e cunoscută pentru furtunile sale violente din senin, pe care doar Isus le-a potolit, liniştindu-şi discipolii îngroziţi.
Marea Moartă este tot o mare închisă, situată la cea mai joasă altitudine din lume faţă de nivelul mării (427 metri) şi cu cea mai mare salinitate, făcând imposibile condiţiile de viaţă, de unde şi numele său macabru. Uleioasă, fierbinte, lăudată pentru proprietăţile curative ale mineralelor sale, Marea Moartă atrage şi dezgustă în egală măsură.
În timpuri normale, autocare pline ochi de turişti aduşi să facă o baie şi să devalizeze magazinele cu cremele miraculoase, cu pungile de nămol şi cu toate produsele magice cosmetice, iau cu asalt cele câteva plaje de pe malul israelian al mării. Arşi de soare şi mistuiţi de sărurile din mare, călătorii se îmbarcă din nou în autocare, răpuşi de oboseală şi cu pielea unsuroasă.
În pandemie, Marea Moartă a fost mai degrabă un lac rusesc, preferat de originarii din fosta Uniune Sovietică, veniţi pe plaje cu căţel şi purcel şi cu năravuri de pe litoralul din Soci. Muzică, corturi cu mâncare şi cu vinuri dulci băute din pahare de plastic, seminţe, mini-drone jucării, discuţii aprinse şi poze cu nămol... unii oameni se simt bine şi petrec pe malul mării până seara când răsare luna.
De-o seară caldă cu clar de lună îmi voi aduce şi eu mereu aminte, petrecută nu departe de mările din Ţara Sfântă, într-un oraş palestinian din West Bank, unde am întâlnit-o pe Amal, studentă la universitatea Birzeit, la nord de Ramallah.
Am vorbit cu ea despre viitor şi despre ce vrea să facă în viaţă. Ca orice fată tânără, Amal visa să-şi termine studiile şi să se mărite. Ai tot timpul în faţă, i-am spus. Tânăra m-a privit lung şi mi-a răspuns că timpul trece repede. Atât de repede că nici nu ştii când îmbătrâneşti. Nu am putut să o contrazic. Dar pentru un singur lucru mi-ar plăcea să fiu bătrână, a continuat Amal, zâmbind. Dac-aş avea peste cincizeci de ani, poate aş primi permis de trecere în Israel. Şi m-aş duce să văd marea!
În West Bank, înconjurat de bariere şi de puncte de trecere, două milioane de copii şi tineri sub 25 de ani nu au acces la nici una din mările aflate la doar câţiva kilometri distanţă.
Tot calculând cam cât mai are de aşteptat tânăra domnişoară vremuri mai bune, i-am urat noroc şi ne-am despărţit.
De-atunci, de fiecare dată când trec prin punctele de trecere dintre cele două state, nu pot să nu mă gândesc la Amal şi la copiii din Palestina care deocamdată şi fără nici o vină nu pot decât să spere să fie bătrâni ca să se bucure de mare.
