04.08.2005


Disputele între cât ar trebui să fie naţional şi cât internaţional în Festivalul “George Enescu” probabil că nu vor înceta niciodată. Cele peste 40 de lucrări româneşti (în afara pieselor enesciene) incluse în programul festivalului sunt considerate prea puţine de unii şi prea multe de alţii. Deşi a fost desemnată ca obiectiv al manifestării încă de la inaugurarea festivalului, în 1958, muzica românească a trecut prin diverse poziţionări în cadrul festivalului, cu siguranţă perioada în care s-a bucurat de cea mai mare difuzare, din păcate nu din motive artistice, fiind cea a anilor 80, când componistica autohtonă era avantajată din motive de propagandă.

Deşi credeam că acum mai multă lume va fi mulţumită, iată că nu este adevărat, principalul motiv de insatisfacţie fiind “marginalizarea” acestei muzici în spectacole de prânz, desfăşurate la Sala Radio sâmbăta şi duminica. Cu toate acestea, există şi lucrări incluse în concertele tradiţionale de la Ateneu sau Sala Palatului.

Dacă la capitolul creaţie sunt multe nemulţumiri, în zona interpretativă stăm mult mai bine. Trebuie să marcăm participările principalelor orchestre româneşti în festival, aici colaborarea cu artişti străini (la pupitru sau ca solişti) fiind semnificativă. Astfel, chiar deschiderea festivalului semnată de Filarmonica “George Enescu” şi Horia Andreescu va beneficia de trei prestigioşi solişti străini: Dmitri Sitkovetsky, Alexander Rudin şi Brigitte Engerer. Câteva zile mai târziu, în seara de 8 septembrie, Filarmonica “Transilvania” din Cluj va fi dirijată de Eliahu Inbal şi îl va avea ca solist pe Sasha Goetzel în Concertul pentru vioară şi orchestră în re major de Beethoven, programul mai cuprinzând Suita nr. 3 “Săteasca” în re major de Enescu şi Suita “Rosenkavalier“ de Richard Strauss. Filarmonica “Banatul” din Timişoara va putea fi ascultată în ultimul concert de muzică românească al festivalului din 18 septembrie, cu Remus Georgescu la pupitru. Filarmonica “Moldova” din Iaşi va apărea la Ateneu în după-amiaza de 11 septembrie, acompaniind sub bagheta lui Alexandru Lescae gala finală a Concursului Internaţional de Interpretare “George Enescu”.

Formaţiile muzicale radio vor avea apariţii ce se anunţă spectaculoase în acest festival, pentru că vor colabora doar cu nume extrem de sonore ale vieţii muzicale internaţionale. Astfel, Orchestra de Cameră Radio îl va avea ca dirijor pe celebrul violonist Shlomo Mintz, care va apărea şi ca solist în Concertul op. 26 în sol minor pentru vioară şi orchestră de Max Bruch. În aceeaşi seară, va putea fi ascultat şi Concertul pentru flaut şi ochestră de Doina Rotaru, solist Ion Bogdan Ştefănescu. Orchestra Naţională Radio dirijată de Gabriel Chmura îl va avea ca solist pe întotdeauna surprinzătorul Nigel Kennedy, care va prezenta - presupunem că în stilul lui inconfundabil - Concertul pentru vioară şi orchestră op. 61 în si bemol minor de Elgar, iar alături de laureatul Concursului Internaţional “George Enescu”, violonistul român stabilit la Londra Remus Azoiţei va cânta Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor BWV 1043 de Bach. Corul Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia va evolua în concertul vocal simfonic dirijat de Zubin Mehta, unde va prezenta alături de Israel Philharmonic Orchestra poemul simfonic “Vox Maris“ de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven.

Filarmonica “George Enescu” revine la Sala Palatului în seara de 18 septembrie pentru un al doilea concert, de data aceasta dirijată de prestiogiosul Sir Neville Marriner şi avîndu-l ca solist pe Dan Grigore cu un program extrem de atractiv: Glinka - Uvertura la opera Ruslan şi Ludmila, Rachmaninov - Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în do minor, Enescu - Rapsodia Română nr. 2 în re major şi Respighi - Pinii din Roma.

Chiar dacă nu am prezentat aici în totalitate prezenţele româneşti în ediţia 2005 a Festivalului Internaţional “George Enescu” – iată, Cristian Mandeal dirijează London Philharmonic Orchestra şi exemplele pot continua, impresia că cel puţin pe plan interpretativ arta muzicală românească este puternic reprezentată cred că primează. În ce măsură acest festival ar trebui să evolueze către direcţia unei dominaţii a muzicii româneşti sau ar trebui să rămână un festival popular în care muzica românească, mai ales cea contemporană, să fie introdusă cu inteligenţă şi diplomaţie în contextul internaţional pentru a fi pusă cât mai bine în valoare, rămâne de discutat. Probabil, la nesfârşit.

Acest text apare şi în “Adevărul Literar şi Artistic


0 comentarii

Publicitate

Sus