Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Film  Sageata  Jurnal de cinefil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Shine


Cristina Bazavan

30.03.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi, credea eroul meu de astăzi.

Personajul despre care vorbesc a avut întotdeauna în mintea mea o imagine "muzicală", deşi - în aparenţă - n-are nici o legătură cu muzica. La examenul oral de la Bacalaureat am tras un bileţel cu una din poeziile sale şi i-am şocat pe examinatori explicându-le cum seamănă versurile lui cu muzica lui Mozart. Norocul meu a fost că am dat examenul la câţiva ani distanţă de 1989 şi că profesorii erau suficient de destupaţi la minte ca să asculte demonstraţia mea aproape matematică.

Aşa că astăzi, când am vrut să scriu despre el, căci este un moment aniversar, m-am gândit imediat la Amadeus (r. Milos Forman), dar apoi m-am oprit la un alt film din motive pe care le veţi înţelege un pic mai încolo.

De la examenul de Bacalaureat şi până astăzi, am avut timp să constat că demonstraţia mea era una întemeiată (chiar dacă la vremea aceea a fost intuitivă) şi că nota maximă obţinută atunci nu s-a bazat doar pe şocul creat profesorilor. Eroul meu de astăzi chiar iubea muzica şi, surprinzător pentru multă lume, era un bun pianist.

*

Shine este povestea unui om care e pe punctul de a-şi distruge viaţa cu propriul său har. Se numeşte David Helfgott şi a fost unul dintre copiii cei mai talentaţi din Australia; la 6 ani cânta dumnezeieşte la pian şi toată lumea credea că va ajunge un nume de referinţă în muzică.
Viaţa îi joacă însă feste şi ajunge intr-un spital de nebuni, nu mai are voie să cânte la pian, nu-şi mai găseşte locul.
Şi când crezi că nimic bun nu i se mai poate întâmpla, o doamnă pasionată de astrologie - Gillian - se îndrăgosteşte de el, se căsătoreşte cu el, îl ajută să se întoarcă pe scenă şi să facă ceea ce ştie el cel mai bine: să cânte la pian.

Shine este o poveste despre abisurile în care coboară artiştii pentru a se ridica de acolo prin puterea spiritului şi a harului lor. Este o poveste despre orgolii (ale fiului - pianistul - şi ale tatălui - care-l forţează mereu să-şi depăşească limitele), dar şi despre dragostea obsesivă/dominatoare (tot a tatălui) sau curativă/ înălţătoare/ salvatoare (a soţiei lui Helfgott).

*

Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie melodică bună rămâne în memorie.

Multă vreme în mintea mea l-am asociat cu melodiile compuse de un domn care a avut curajul să-i cânte versurile. În adolescenţă nu m-am gândit niciodată că o să-l cunosc pe compozitorul care a locuit cândva în Piaţa Romană nr. 9 şi nici nu m-am întrebat cum de a avut atâta curaj să-i cânte versurile. Abia mai târziu, după ce am avut norocul să-l cunosc şi chiar să ne împrietenim un pic, mi-am dat seama că i-a cântat versurile pentru că le-a simţit pur şi simplu, pentru că le-a "văzut" muzicalitatea. Cred că i-a fost destul de greu să compună muzică pe muzică, dar, ca să mă exprim altfel, cred că de fapt nu a compus muzică, ci a făcut un aranjament orchestral la muzica deja (de)scrisă prin versuri.
Dar despre domnul care a locuit cândva în Piaţa Romană nr. 9 am să vă povestesc într-o altă filă de jurnal, acum nu vă spun decât că eroul meu de astăzi i-a dedicat cândva o poezie.

Eroul de astăzi s-a născut în Ploieşti într-o familie bogată, căci tatăl era negustor "meseriaş în ale croitoriei". Astăzi, la 70 de ani de la naşterea sa, are un bust amplasat pe Calea Victoriei, în faţa Academiei Române, al cărei membru a devenit în 1990, post mortem. Mai avem câteva străzi cu numele lui, câteva licee, dar mai ales, poezii care sunt în programa şcoalară, aşa că ţi se întâmplă să-l întâlneşti sub o formă sau alta.

Când am citit Ateliere în paragină (Ciprian Chirvasiu, Ed Cartea de suflet, 2002) m-am întâlnit cu revelaţiile eroului meu de astăzi. M-am întâlnit cu "starea de transă", "starea şamanică", cu momentele în care "spiritul ieşea cu totul din trup şi doar gura mai dicta texte", atunci când "spiritul colinda înălţimi sau abisuri nebănuite" (descrierile îi aparţin lui Aurelian Titu Dumitrescu, un discipol al eroului meu).

Am privit/citit totul cu ironie şi neîncredere (iertaţi-mi ignoranţa, apreciaţi-mi sinceritatea) şi am asociat imaginile descrise cu nebunia, băutura şi alte lucruri/experienţe pe care nu vreau să le cunosc. Dar în următoarea secundă m-am gândit la eroul meu de astăzi, asemănându-l cu David Helfgott, pianistul din Shine.

Amândoi orgolioşi. Amândoi închişi într-o lume a lor, lume care de multe ori e inaccesibilă muritorilor de rând, asemeni mie. Amândoi pianişti.


Partea aceasta cu pianul îmi place foarte mult la eroul meu de astăzi. Un mare intelectual, fost ministru de externe, director la Dilema, are o teorie interesantă despre oamenii de cultură: un om cultivat, dar fără muzică e ca o mâncare bună, dar fără condimente. Aşa că, din perspectiva aceasta, e frumos să constaţi că sunt puţini oameni care îşi pot compara aptitudinile cu cele ale eroului meu.

Cel mai mare jazz-man român i-a fost prieten apropiat şi a declarat cândva: cântam împreună la pian, la patru mâini. Ne apucam şi improvizam. Ieşeau nişte muzici grozave. El era cu Bach, cu preclasicii, cu muzica Renaşterii, fraţii Scarlatti, pe urma îi plăceau nobilii romantici - Schumann, Schubert. Şi Beethoven îi plăcea grozav. Pe Mozart îl făcea gagicar genial.

Mozart, Helfgott şi eroul meu de astăzi au multe lucruri în comun.

David Helfgott avea ceva din Mozart: era un copil genial, cânta dumnezeieşte la pian şi avea un tata care-l plimba prin lume, arătându-l celebrităţilor şi exploatându-i talentul.
Şi-acum mai cred că eroul meu de astăzi avea ceva în comun cu Mozart: ritm, instincte bune, simţ artistic şi geniu; în plus, îi leagă o muzicalitate pe care o descoperi doar punându-i alături - ascultând muzica unuia şi citind versurile celuilalt.

Şi-am să vă mai dau un exemplu: toţi trei iubeau pătimaş femeile. Desigur, n-am spus asta la Bacalaureat despre personajul de astăzi, căci n-aş mai fi luat examenul. Prietenul său, domnul cu jazzul, spunea: iubea femeile cu patimă, nu cu jumătăţi de măsura. Iubea ca un nebun. Cum seducea femeile? Le dedica poezii şi le proteja, le iubea. Femeile erau muzele lui. Nu el renunţa la ele, ci ele îl părăseau. Şi atunci, urma pentru el o suferinţă mare de tot şi iar se ridica precum pasărea Phoenix.

Şi dacă vă gândiţi că geniul acesta, care se joacă pe clapele pianului amestecând jazzul cu motivele româneşti, crede că eroul meu de astăzi "ar fi fost mai bun pianist decât poet, dacă s-ar fi ţinut de pian", s-ar putea să înţelegeţi de ce îmi asociez eroul cu o imagine "muzicală".

Ca şi pianistul din Shine, eroul meu de astăzi a înţeles că singurele lucruri care rămân sunt sentimentele: exprimate prin vers sau prin muzică: Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.

Când n-a mai putut cânta, în mintea lui Helfgott a început un război. Şi pentru eroul meu de astăzi, munca lui - poezia - era un război: războiul cuvântului cu cuvântul şi al verbului cu verbul, după cum spunea chiar el.

Din războiul ăsta, mult mai frumos şi, indiscutabil, mult mai folositor decât toate războaiele momentului, noi - muritorii de rând - am învăţat să comparăm oamenii cu ploaia în zilele în care plouă infernal, să ne placă să ne iubim în mansarde, să ne inspirăm în declaraţiile noastre de dragoste ca să exclamăm fericiţi "ce bine că eşti, ce mirare că sunt!", să ne consolăm când ne e dor şi doare admiţând că "mi-e dor să pot / să nu-mi mai fie dor de tine", să ne "ascundem într-un ochi străin / şi el să se închidă cu-o frunză de pelin" şi să privim cu înţelegere despărţirile noastre: "un om îndrăgostit când are dreptate / e un om singur, / numai tristeţea are dreptate".

A venit însă un decembrie, după o toamnă în care ne-a invitat ca şi altă dată "să ne acoperim inima cu ceva", când a plecat să se întâlnească cu Mozart sau Beethoven şi cu mulţi alţii pe care-i iubea. Nu călătorise mult până atunci, din cauza contextului politic şi social. Abia acum călătoreşte, aşa cum şi-a şi dorit: să se plimbe când va fi "dincolo".

(Iertaţi-mi îndrăzneala de a-i parafraza cuvintele magice.)

Spuneţi-ne, dacă vă urăm astăzi "la mulţi ani",
nu-i aşa că o să mai staţi o vreme
în gândurile noastre,
de teamă să nu ne spulberaţi visele?

La mulţi ani!

P.S. În momentul în care toate buletinele de ştiri se concentrează asupra războiului din Irak, Europa FM acordă puţină atenţie şi "războiului cuvântului cu cuvântul, al verbului cu verbul".
Luni, 31 martie, la Europa FM este ziua LUI. La 70 de ani de la naşterea poetului, veţi putea asculta în cadrul buletinelor de ştiri amintirile unor importanţi oameni de cultură (Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Gabriela Melinescu, Alex Stefanescu şi mulţi alţii ) despre cel care a fost cel mai mare poet postbelic al României.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Un bărbat care face dragoste doar cu bărbaţi însuraţi - Brokeback Mountain (4.2/5 - 6 voturi)
Sageata Spielberg faţă în faţă cu un român - München (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Cartea de căpătâi - The Pillow Book (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Joyeux Noel, Mr Spielberg (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La piaţă cu Ethan Hawke (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Filme la LiterNet


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer