În căutarea lui Nenoroc

Când am împlinit 7 ani tata m-a dus într-un petshop şi mi-a zis că pot să-mi aleg un peştişor. Acvariile erau gigantice, cât un perete uriaş, pline cu peşti mici şi foarte coloraţi, plante decorative, pietriş şi nisip. Am citit cartonaşele cu numele peştilor şi mi se păreau prea complicate. Ştiam să citesc pe litere cu voce tare şi cum eram singurii din magazin am putut să-mi continui lectura. Însă tata mi-a zis că nu contează ce fel de peşte îmi iau, că trebuie doar să aleg unul şi acela va fi.

Aşa că l-am ales pe cel mic, portocaliu şi pierdut în spaţiu. De cum mi l-a pus vânzătorul în punga de plastic cu apă am ştiut că trebuie să-l numesc Nenoroc.

În punguţa din plastic legată strâns, până acasă, Nenoroc nu părea în apele lui. Mi se părea trist şi cu mintea-n părţi. I-am zis tatei să-l ducem înapoi la magazin fiindcă nu cred că o să fie prea vesel singur într-un bol cu apă.

Tata mi-a zis:
-Nu putem să-l ducem înapoi. De acum trebuie să ai grijă de el!
Să am grijă de Nenoroc? Dar ce are nevoie peştişorul portocaliu?

L-am dus acasă şi mi-am dat seama că bolul de sticlă nu e un mediu propice pentru un peşte singur. Va ajunge să fie foarte trist şi să se învârtă în cerc. Să nu aibă destul spaţiu de joacă, să nu fie fericit, să nu se simtă ca acasă. Aşa că tata mi-a construit un acvariu pentru Nenoroc. A lipit bucăţi de sticlă cu silicon şi am făcut un acvariu cubic foarte frumos, plin cu plante decorative, nisip şi pietre exact ca la petshop.

L-am dresat pe Nenoroc, de fiecare dată când bocăneam de 2 ori în sticla acvariului făcea 2 piruete. Când bocăneam o singură dată, se ridica aproape deasupra apei fiindcă era ora mesei. Când pur şi simplu stăteam în faţa acvariului făcea tot felul de giumbuşlucuri. Îl iubeam pe Nenoroc. Era aşa frumos... Portocaliu... şi cu vremea au început să îi apară dunguliţe negre. Eu am început să le număr şi să cred că reprezentau vârstă lui. L-am întrebat pe tata de ce peştişorul meu, Nenoroc, are 157 de linii negre, deci 157 de ani... Tata a râs.
- Nenoroc, de ce ai 157 de ani?

Dar peştişorul meu frumos portocaliu cu dunguliţe negre nu m-a observat. Părea cam supărat. Stătea lângă pietricica lui albă şi-şi mişcă buzele...

Următoarea zi am mers la şcoală şi după aceea, din banii de pachet i-am luat o nouă plantă. Dar ce nenoroc, peştişorul meu era cu burtica lui grăsuţă şi portocalie cu dunguliţe negre în afara apei.

P. S.: Fie că ai parte sau nu de Nenoroc, viaţa merge înainte.