După câteva vizite de-ale cumnatului, domnul pacient Victor a început să viseze că trăieşte într-un borcan de compot de struguri cu boabe verzui-gălbui, alteori de ananas, în mod curios pentru el se simte bine acolo, protejat ca într-un gogoloi de bumbac moale, deşi n-a stat niciodată în aşa ceva, prin urmare n-are cum să ştie decât atunci când doarme. Se vede mergând în faţa unui templu budist, înzorzonat cu pompoane roşii, felinare de hârtie, se apropie de el o chinezoaică uscată, rujată puternic, cu smocuri uriaşe de păr ce-i ies oarecum vesel din urechi, care vrea să-l ia de braţ şi să-l tragă într-un canal, dar nu poate. Borcanul îl protejează şi de vorbele ei veninoase. Simte cum silabele se lovesc de sticlă împroşcând cu venin de cobră imperială, se preling ca picăturile de ploaie pe o fereastră proaspăt spălată.
Se trezeşte odihnit ca după o baie în mare şi-n soare, dar apoi colţurile gurii îi coboară pentru că îşi aminteşte că e în spital, că după ce va ieşi îl vor băga la închisoare dacă nu îşi va plăti amenda de la bibliotecă. Niciodată nu-şi visează cărţile, le duce dorul doar când e treaz, când nu are cu ce-şi umple timpul lung dintre trezire şi somn. În dimineţile în care se gândeşte mai mult la faptul că e singur la mama dracului, într-o ţară care nu se numeşte acasă, când îşi aduce aminte că e un străin cu multe zbârcituri pe faţă pe care nu şi le mai recunoaşte în oglindă, atunci îşi doreşte să se întoarcă în borcanul de compot. O prostie! Bolnavii blindaţi în ghips nu încap în borcanele de compot, de fapt nu încap în nici un borcan, nici în cele de zacuscă sau castraveciori bulgăreşti, nici în cele de dulceaţă de nuci sau de ghiveci de legume, boabe de fasole cu costiţă afumată. S-a gândit la asta, mai ales la conservele de pe vremuri, când pentru câţiva bănuţi îşi lua cu colegii de liceu un borcan de fasole şi-o sticlă de coniac prost, pe care le dădeau gata în spatele maternităţii.
Trei luni a venit la el în vizită, trei afurisite de luni, fără să-i spună nimeni că nu e ruda care trebuie. S-a dovedit într-un final că s-a produs o coincidenţă uluitoare (pentru cei neobişnuiţi cu astfel de surprize). Cumnatul unchiului din Cluj n-ar fi trebuit să-l îndoapte pe Victor cu compot de ananas ci pe un alt bolnav, care chiar îi cunoştea pe Matei, Fefe, Costi şi Marcel, Marina şi Voicu, pe gemeni şi pe bunica Lia. Victor n-avea pe nimeni la Cluj, dar asta nu i s-a părut important, dacă omu tot a intrat în salonul lui, era român, îl ştergea la gură şi mormăia poveşti adormitoare, de ce să-i strice bucuria, să-i spună că n-a dat de cine trebuie? De ce să-l trimită la dracu??? În toţi anii de singurătate de după plecarea chinezoaicei rujate pe sub nas, a învăţat un lucru: nu e bine să-i îndepărtezi pe cei care dintr-un motiv sau altul n-au altceva mai bun de făcut decât să-ţi vorbească, ceea ce dovedeşte că Victor e un tip deştept. Întotdeauna am crezut asta, dar nu i-am spus pentru că i s-ar fi urcat la cap.
Într-o zi ca oricare alta un calculator de la administraţia spitalului a dezvăluit fără tăgadă ceea ce el ştia de mult: asigurările medicale nu vor acoperi toate cheltuielile de spitalizare. Cam tot atunci, ca şi o coincidenţă, medicul i-a spus că va fi externat şi că doi infirmieri îl vor conduce cu ambulanţa acasă.
Aş putea să povestesc acum despre firişoarele poetice de lumină ce se strecurau printre lamelele de plastic ale jaluzelei din salon, despre firişoarele de praf ce dansau graţios, despre zumzetul aparatului de respirat al pacientului de alături, despre pielea ca de pergament uitat prea mult la soare, despre musca ce s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit deasupra, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a odihnit un pic pe ceafa asudată a medicului, apoi s-a învârtit, s-a învârtit, a bâzâit, dar n-ar fi bine.
Lui Victor îi place cuvântul câine pentru că nu muşcă. Lui Victor îi place cuvântul cioburi pentru că nu taie. Lui Victor îi place cuvântul zbor pentru că nu doare. Lui Victor îi place cuvântul femeie pentru că nu-l părăseşte. Infirmierii trântesc uşa ambulanţei. Dubiţa cu bărbatul în platoşa de ghips se înfige pe şosea printre miile de maşini dintre zgârie nori. Victor se mai crede încă în borcanul de compot, aşa că s-ar putea spune că în caz de dedublare ar putea să vadă de sus, dacă ar fi pasăre, un uriaş gogoloi de sticlă ce se strecoară printre automobile, printre luminiţe colorate şi panouri publicitare. Dar nu e cioară şi nici vrabie sau graur.