Picură la etaj

Aseară am fost la domnul Fantoma, care arată ca un buldog bătrân. Îi atârnă ochii. Expresia. Chipul pare să se grăbească să alunece de pe cap, mânat în jos de forţa gravitaţiei. Deschide uşa şi aşa cum s-a ivit în prag, în nişte colanţi mulaţi şi o bluză de pijama larg desfăcută la doi nasturi, pare un Hamlet senior din recuzita unui teatru abandonat. L-am scos din pat, deci. Mă recompun, pentru că se uită în ochii mei cu interes şi îi spun repede că aud picurând pe ghenă, eu cred că e iar inundaţie undeva sus, la etajele superioare, că nu se poate să stăm aşa, am tavanul făcut praf de la inundaţiile anterioare, trebuie să facem ceva, eu nu mai suport, am tavanul făcut praf, aud picurând pe ghenă, probabil e inundaţie din nou undeva sus. În sfârşit prinde un moment rarisim când iau o gură de aer şi intervine ca un profesor de fizică:
- De când?

Ce bine, mă ascultă! Şi pornesc iar cu elan, turui, dau detalii, îl privesc în ochi, absorb atenţia care simt că se intensifică precum un bulgăre de zăpadă.
- Unde, mai exact? întreabă domnul Fantoma, semn că povestea mea îl interesează, se va implica, nu va lăsa el lucrurile aşa. El are scule şi metode şi chei de la toate uşile şi uşiţele blocului, cunoaşte toţi vecinii şi spaţiile lor de vizitare şi gurile lor de scurgere şi ţevile înfundate şi aerisirile blocate cu ciment.
- Ce fel de stropi?

Dau toate detaliile de care dispun, fac flicflacuri prin literatura de specialitate, folosesc metafore, onomatopee, ţiui şi fâşâi.
- De când?

Asta a mai fost. Îl pierd?
- M-aţi mai întrebat o dată de când, tocmai v-am spus. De acum o oră şi ceva aud picurând pe ghenă.
- Da. Aşa e. Am mai întrebat asta o dată.

Şi cade pe gânduri, privind în gol. Aştept cu speranţa neofilită. Domnul Fantomă se uită pe hol, în spatele meu, se uită la mine, ridică din umeri şi zice:
- De fapt, eu nu mă mai ocup cu de-astea. Nu mai fac nimic, nici reparaţii, nici nimic pentru blocul ăsta. Acum se ocupă un puştan cu asta. El are şi cheia de la suptsol. Eu nici pe aia nu vreau să o mai ţin. Numa' că puştanul ăsta nu se pricepe la nimic. Tineretul din ziua de azi. Deci el să vă ajute. Eu nu mă mai ocup cu asta. Vă urez pe această cale mult succes.

Şi închide uşa, ca Mr. Bean grupului de copii colindători. Nu ştiu ce voi face şi de la capătul coridorului întunecat aud tare picăturile pe ghenă, într-un ritm alarmant.