Book-club - martie 2005

Rebecca - Daphne de Maurier (ed. RAO, 2004)
Primul rînd: "Noaptea trecută am visat că mă întorsesem la Manderley."
Unul dintre cele mai memorabile openinguri din literatura modernă pregăteşte discret terenul pentru acest roman ecranizat de Hitchcock. O domnişoară de companie se căsătoreşte cu un văduv aristocrat mai în vîrstă, dar nu diferenţa de ani e problema, ci fantoma răposatei Rebecca.
Ultimul cuvînt: Pentru ca acest studiu despre gelozie deghizat în thriller gotic să fie şi mai percutant, autoarea n-o numeşte pe protagonistă, lăsînd-o pradă unui mister ceţos a cărui neaşteptată rezoluţie aduce de la sine un pervers happy-end.
Mîngîieri străine - Ian McEwan (Ed. Polirom, 2005)
Primul rînd: "În fiecare după-amiază, în clipa în care..."
Veneţiei nu i se spune niciodată pe nume în acest roman de tinereţe a lui McEwan. E limpede însă, chiar şi pentru cei care n-au fost acolo, că-n labirintul ei de străduţe şi canale aleg cei doi protagonişti plictisiţi să-şi petreacă vacanţa, acceptînd fără rezerve compania unui cuplu dubios.
Ultimul cuvînt: E, de altfel, singura certitudine din această poveste macabră, absconsă şi fascinantă, care nu-ţi oferă mîngîierea vreunei explicaţii şi în care intri ca-ntr-o casă străină, atras pe nesimţite de iluzia unui confort care ţi se poate dovedi fatal.
De ce iubim femeile - Mircea Cărtărescu (Ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "Rog distinsele cititoare ale acestei cărţi să..."
... mă creadă pe cuvînt cînd le voi povesti strania mea experienţă cu această carte. Am început-o într-o seară, complet sedus de originalitatea declaraţiilor de dragoste şi magia evaziunilor onirice, după care m-am culcat, lăsînd ultimele şase povestiri pentru a doua zi. În vis, se făcea că beam cenuşa unui mort. Dimineaţa, la cafea, am continuat cu Zaraza. În ea, eroina era ucisă şi incinerată, iar iubitul ei distrus îi mînca cenuşa cu linguriţa.
Ultimul cuvînt: Sînt năucit şi înspăimîntat pînă azi, aşa cum e Mircea la capătul altei povestiri...
Antichrista - Amélie Nothomb (Ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "În prima zi de cursuri am văzut-o zîmbind."
Periculos de captivant încă de la primul paragraf, acest micro-roman îşi găseşte ecou în toţi cei care şi-au dorit cu disperare prietenia cuiva. Cu acea disperare care te face să te aşterni preş pentru a cîştiga un dram din atenţia celuilalt, orb la manipularea sado-maso care vine la pachet o dată ce-ai căzut în capcană.
Ultimul cuvînt: Într-o astfel de prietenie infernală le uneşte Nothomb pe cele două eroine, Blanche şi Christa, creînd unul dintre acele personaje negative detestabile pe care ţi le doreşti cît mai repede demascate, şi nu neapărat explicate.
O experienţă personală - Kenzaburo Oe (Ed. RAO, 2004)
Primul rînd: "Coborîndu-şi privirea peste o superbă hartă a Africii..."
Autorul dă o turnură fictivă unui episod din propria biografie (naşterea cu un handicap cerebral a fiului său), imaginînd fuga de responsabilitate a unui tată confruntat cu această situaţie de criză. La prima vedere, e greu de îmbrăţişat un astfel de personaj, dar onestitatea călătoriei lui în tenebrele propriului suflet nu face decît să complice răspunsul nostru emoţional.
Ultimul cuvînt: Oe, a cărui acurateţe stilistică frizează perfecţiunea, a fost premiat cu Nobel pentru literatură în 1994, la treizeci de ani de la publicarea acestei cărţi.
Povestiri de iarnă - Karen Blixen (Ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "Vasul Charlotte naviga dinspre Marsilia spre Atena..."
Lui Karen Blixen, alias Isak Dinesen, îi datorăm mult mai cunoscutul roman Din inima Africii. Autoarea este însă celebrată pentru colecţiile ei de povestiri, riguroase exerciţii de şlefuire a memoriei din care ies adevărate nestemate. Aşa ca Povestea unei perle, în care o tînără, intrigată de sentinţa soţului - ”În o sută de ani, toate acestea ne vor fi indiferente"
- are revelaţia că există totuşi ceva ce-şi va păstra peste un secol valoarea neatinsă: perlele.
Ultimul cuvînt: E valabil şi pentru povestirile lui Blixen.


(Articol preluat din Revista Cosmopolitan, martie 2005)