Corul Brotacilor

Avui azi înspre amiază o sedinţă, una d'aia prelungită, unde se stabilesc prioritaţi şi alte cele. Şedinţa în sine are un unic scop. Cum facem să câştigăm mai mult bănet. De facto asta-i scopul dânselor, şedinţe, în gheneralmente, după tipicul octzidental. Mă rog. Pierdere de vreme, tăţi ne ştim, ne cunoaştem de fir a păr, începe: bine că ne găsiram, he, he, he. Cafea? Ceai? Hadoio? Se aduce măsuţa cu rotile plina cu de toate cele. Mă reped la o sticla de plastic micuţă, albastră, umplută cu apă izvor de munte, aşa scrie pe etichetă.

Conversaţii: unde merem în vacanţă, ce fac prinţesele şi prinţii mici şi mari, phiii ce caldură o sa fie sâmbată, d-astea. Trec cam treij de minute. Enfin, problema zilei se aruncă pe masă, precum zarurile în Las Vegas pe verdele stofei mesii de joc. Vorbim pe rând, de fapt, ştim ce vrem, stabilirăm cu mult înainte de şedinţă, alianţe vremelmice. Batem apa în piuă şi mă plictisesc teribil, ăl de notulează ne opreşte cu regularitate întreband: ai spus că... Adorm aproape şi îi imaginez pe toţi etichetindu-i în categoriile existente în frigiderul meu propriu şi personal. Iaca, dânsul îi precum sosul Cezar, ăl de pus pe salată, dânsa seamană cu borcanaşul de hrean iute, vecinul.. hmmm, biet castravete murat înconjurat de boabe de piper plutind în oţet, urmează, cârnatul breton, sosul de grătar, tabasco, lapte, tomate, iaurtul, snopul de ceapă proaspată, borcanul cu unt de arahide, caşcavalul, pateul, rozeul, şampanela, oole, se termină şedinţa, îi aproape 18:30, iară mănânc la chinezul din colţ la repezeala, ajung acasă, prinţesele îs prin iatacuri, nu le deranjez, fac un duş, mă uit la poşta zilei şi ies să mă plimb o ţâră afară.

Ffhimmm, inspir aerul serii şi păşesc pe străzile pustii, sau aproape, întâlnesc cupluri ce plimba căţeii, puşti ce pleacă însoţiţi, în spatele bicicletei, de puştoaice abia ieşite din duş mirositoare a.. tinereţe.

Îi vineri seara. Îs obosit, fără chef, matusalem în neerlanda rurală. Deodată, ajuns în apropierea gârlei, aud nişte zgomote pitice, mici, aproape stinse, ce-mi amintesc de ceva cunoscut. Ce-i oare? Mă îndrept înspre zgomot. Deodată, între stuf, pe stanga, descopăr sursa: şi ascultai cel mai extraordinar concert! Îmi umplu' inima de fericire.

Cântau brotacii, umflâdu-şi fălcile un concert ad'hoc.. parca din Nabuco. Uitai zalea şi armura zilei şi mă repezii să scriu. Nimic nu-i mai fain decât un cor de brotaci, la mal de gârlă, vara, spre seară in Neerlanda.