Nu mai scrisei nimic din cauză că azi, a mică începe şcoala. A promovat şi se desparte de o gramadă de amici. Merge la şcoala mare, care-i langă şcoala mică, desparţită de un gard. Adecă nu se mai poate juca-n pauză cu vechii colegi. O gramadă de legi noi. Din regulamentul şcolii: trebuie să renunţe la Moses, şoarecul de pluş, nu mai are voie cu jucării în geantă, nici măcar pentru suport moral. Trebuie să meargă cu o desagă mai mare, pentru cărţi. O poză tip paşaport. Primeşte banca ei proprie şi personală. Şi dulăpior cu cheie.
Pentru cheie plăteste 10 euro la concierge. La sfârşitul anului îi primeşte înapoi. Mai primeşte: Cărţi de aritmetică, de scris, de citit, legitimaţie pentru biblioteca din localitate, computer în clasă, unu’ la doi plozi. Un cd-room pe lună, cu lecţii ajutătoare şi lecturi suplimentare. Lapte. Cornul îl dăm noi. Trebuie să aducă papuci pentru lecţia de sport. Interzisă guma de mestecat, ciucalata, nu are voie cu mobilu-n clasă, zice:
- Pap, nu vreau mobil, îl vreau pe Moses.
Hotărâm să-l punem într-un plic mare în ghiozdan şi să nu spunem la nimeni, nici măcar prinţesei mari, ne uităm în jurul nostru cu feţe de agenţi ultra secreţi într-o misie periculoasă. Deschidem puţin plicul – să aibe aer – şi-l punem între creioane. Resping în unanimitate propunerea de-al pune şi pe Woef - căţelul de pluş - în plic, ca să nu fie saracu' Moses singur, sunt înţeles fără comentarii, când adaug:
- Mai bine punem în plic un măr-mîr în caz de foame şi disperare.
Ştim amândoi că marul-mîr este cel mai bun medicament împotriva singurataţii, mai ales când îi ionatan şi dulce. Are 5 ani si 8 luni. Îi cea mai mică din clasă. Mergem înainte.
Mă duc să-mi pun bentiţa.
Pap
***
(Conversaţie mică între Pap şi prinţesa mică.)
PM - Pap! Îi greu la şcoală, îmi lipsesc prietenii din vechea clasă. Nu pot să mă joc şi cateodată îmi vine să plâng. De ce-mi vine să plâng... Papa?
Pap – Iţi place in noua clasă?
PM – Foarte mult! Pot să scriu! Azi am învaţat să împărţesc. (au o metoda faină, dânşii zic plozilor: şase. Cum poţi să faci un şase? Plozii: 3+3, 2+4 ...)
PM – Tare mândră: – eu am primit un 10 (zecele îi de fapt un abţibild tare frumos colorat) fiindcă am spus, 1+1+1+1+1+1 îi 6 şi atunci, dacă împart 6 la 6 îi unu. Els, învatatoarea, mă mângâie pe căpşoru-mi! Cocheta, işi aranjează o şuviţă dupa ureche şi suspină.
Pap – Atunci, de ce vrei să plângi, daca-ţi place?
PM – Nu ştiu, dar ori de câte ori greşesc, mă intreb, de ce mi se întamplă tocmai mie? Mai bine mor.
Pap – Nu spune asta, ştii tu ce-i moartea?
PM – Da. Dormi foarte mult şi visezi frumos şi Moses (şoarecul din pluş) îi cu mine. Nu mai greşesc, dorm şi visez că mănânc înghetată cu fistic.
Pap - ...