Merge îngândurat prin băltoace şi nu-şi dă seama că s-a topit cu totul în ele, că nu mai păşeşte pe stradă, şi totuşi nu în pământ, printre ţevi, râme şi resturi de cărămidă, ci undeva deasupra asfaltului umezit şi murdărit de pete de benzină, flegme verzui, chiştoace. Vrea să iasă de acolo fiind disperat că nu va ajunge la timp la ghişeu, gesticulează, strigă la început tare, apoi din ce în ce mai răguşit.
Apoi va trebui ca preţ de cel puţin 81 de pagini să alerge bezmetic din băltoacă în băltoacă, în pagina 82 deja va fi tare obosit, atât de stors încât nu îi va mai păsa dacă va putea să iasă sau nu, deasupra, dacă a închis sa nu gazul, dacă are sau nu nasturi la sacou, sau chiar sacou, dacă observă cineva că are tivul de la pantaloni deşirat.
Singura scenă „fierbinte“. Undeva în pagina 94 mai mulţi câini se vor împerechea în mijlocul unei parcări, în icnete stridente care se vor sparge în bălţile murdare, în timp ce o Ea îşi va trage de tricou în sus, să i se vadă mai bine buricul, iar un El va scuipa pe zidul din faţă unde se scurg dâre de urină.
Nu văd nici un motiv pentru care ar trebui totuşi să scriu aşa ceva.