Ana Maria Borza: Faci şi muzică, şi film, şi publicitate. Mai ai timp liber?
Hanno Höfer: Da. Perioade de cîte trei, patru zile în care uneori n-am ce face şi perioade în care nu mai ştiu nici cînd să dorm. Aşa e cînd eşti "freelancer"!
A.M.B.: Voi sunteţi Nightlosers, ar trebui să fii într-o relaţie foarte confortabilă cu timpul...
H.H.: Aşa ar trebui să fie, însă concertele înseamnă şi drumurile dintre ele, ceea ce înseamnă deranj, trenuri, şi astea se plătesc, mai ales astea se plătesc. Vorba lui Ray Charles: cîntatul e pe gratis, restul costă...
A.M.B.: Ce înseamnă 10 ani de Nightlosers?
H.H.: Sunt primii 10 ani. Eu mă mir că mai existăm, dar uite că s-a întâmplat.
A.M.B.: Sunteţi voi prea leneşi sau fanii prea nerăbdători? Toată lumea se întreba la lansarea ultimului vostru album, Rhythm&Bulz, când o să apară următorul.
H.H.: Suntem leneşi, asta e clar, răspîndiţi prin două oraşe. E foarte greu să ne adunăm, să repetăm, să stăm în studio o lună, cît durează să înregistrezi un album. Dar distanţa ne leagă. Tocmai de asta suntem împreună - pentru că nu ne-am călcat pe picioare timp de 10 ani în acelaşi oraş şi n-am avut repetiţii cu alte trupe, cîte două, trei pe săptămînă, cum fac alţii. Ne mai leagă şi faptul că, în linii mari, avem cu toţi cam aceleaşi preferinţe muzicale. Mie, de pildă, îmi place muzica bună.
A.M.B.: Adică?
H.H.: Orice tip de muzică atît timp cît e convingător. Ascult Romica Puceanu şi hard rock, absolut orice, mai puţin house sau tehno.
A.M.B.: Păreţi că răscoliţi prin toate sertarele cu muzici, e greu să vă încadreze cineva într-o categorie. Pe unde vă situaţi?
H.H.: În zona blues-ului, cu influenţele noastre folclorice, dar cel mai mult în zona rhythm&blues-ului, cele mai multe festivaluri din străinătate la care am cîntat fiind festivaluri de blues.
A.M.B.: Aveţi mare succes la publicul din afară...
H.H.: Pentru că străinilor li se pare inedită combinaţia asta. Ţambalul, frunza, vioara cu goarnă sunt interesante aici, darămite acolo! E o muzică nouă pentru ei, înţeleg partea de rhythm&blues şi sunt incitaţi de folclor.
A.M.B.: V-aţi propus să încurajaţi diferenţele. Îl invitaţi pe Elvisul romilor şi pe Gil Dobrică.
H.H.: O facem de plăcere, dar multe lucruri s-au şi întîmplat. De exemplu, cu Gil sunt vecin şi ne întîlnim ori la cafenea, ori pe stradă, la ziare, şi, aşa vorbind, ne-am zis "Hai să facem ceva!", pentru că mie mi-a plăcut şi-mi place în continuare cum cîntă. Prima propunere, acum patru ani, a fost să apară în videoclipul nostru la Dragostea-i ca şi o rîie. Acesta a mers foarte bine şi a fost nominalizat ca cel mai bun clip.
A.M.B.: Ziceai că ultimul album e mult mai muncit, un Plum Brandy Blues distilat.
H.H.: Jimi, chitaristul nostru, are un studio şi am putut să ne permitem să stăm mai mult acolo, nu ca în alte dăţi, cînd am fost destul de limitaţi de buget sau de timp. Am mai ascultat şi noi muzică, am mai fost pe la festivaluri, am mai ascultat CD-uri şi... l-am bibilit mai bine.
A.M.B.: Şi pe cînd următorul album?
H.H.: Va apărea mai repede decît crede lumea, adică la toamnă. O să fie unul cu "prostii", aşa le spunem noi, mai multe piese în română pe care le cîntăm în concerte şi pe care lumea le ştie, dar care n-au fost editate niciodată. Albumul se va numi Varză à la Cluj, pentru că o să fie o varză, dar o "varză" asumată.
A.M.B.: Să vorbim despre film. El te-a adus pe tine la Bucureşti? De ce ai ales să faci regie?
H.H.: Pentru că asta m-a atras, dar n-aş fi dat niciodată la regie dacă nu erau nişte prieteni de-ai mei care dădeau şi ei. În 1994 se intra foarte greu şi facultatea asta avea aşa, o aură mistică - că se intra greu, că sunt numai genii - şi, normal, era o impresie absolut falsă. Persista percepţia aia de IATC de pe vremea lui Ceauşescu, unde se intra chiar foarte greu, unde erau 200 pe un loc - că se intra pe pile -, dar am vrut să văd cum e, câte probe trec. Nu m-am dus nici cu cea mai mică intenţie de a intra. M-am dus efectiv la plesneală. După a doua probă eliminatorie, mi-am dat seama că aş avea şanse să intru, pentru că picaseră deja foarte mulţi. În săptămîna dintre a doua şi ultima probă, am stat, am mai citit şi am intrat. Probele îţi provocau imaginaţia şi puterea de a vizualiza şi asta mi-a plăcut întotdeauna. Taică-meu e fotograf, mama lucra în Televiziune, deci mi s-a tras oarecum din familie.
A.M.B.: Printre colegii tăi de facultate aveai o reputaţie de regizor dificil, pretenţios, de neamţ tipicar...
H.H.: Nu, nu-i adevărat, dimpotrivă, eu eram cel mai împrăştiat dintre toţi. Nu ştiu cine a zis vorba asta, dar a zis o vorbă foarte bună - că nemţii fac totul foarte temeinic şi serios, chiar şi cînd se balcanizează, se balcanizează temeinic. Din punctul ăsta de vedere, sunt un neamţ serios. Am avut de unde, nu?
A.M.B.: Cum te împaci cu generaţia ta? Simţi că aparţii unei generaţii?
H.H.: Tocmai am simţit pe pielea mea că aparţin unei generaţii, pentru că am avut întîlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului şi, normal, cînd vezi încă o sută de oameni care au aceeaşi vîrstă cu tine, îţi dai seama că faci parte dintr-o generaţie, poate chiar din generaţia "decreţeilor", că tot e un subiect la modă.
A.M.B.: Ce şanse aţi avut voi? E România liberă de constrîngeri şi obstacole?
H.H.: Şansa este că ţara asta musteşte de poveşti, asta e şansa şi cine o vede o exploatează. Cine nu, face telenovele.
A.M.B.: Problema financiară e o constrîngere? Au fost discuţii mari în legătură cu accesul vostru la fondurile CNC.
H.H.: Sigur că da, mai ales în film. Dacă n-ai bani, nu poţi să faci film, asta e.
A.M.B.: Pe de altă parte, Florin Piersic jr a făcut două filme fără buget.
H.H.: Poate c-o să fac şi eu două filme fără buget, sau chiar mai multe, pentru că se poate, dar să promovezi la modul serios un film fără bani e extrem de greu! Să zicem că îl faci fără buget, dar după aceea trebuie să-l trimiţi la festivaluri, trebuie să-l promovezi, să tipăreşti afişe, să plăteşti copia standard. Vorbesc acum de filme pe peliculă şi nu se poate să faci filme pe peliculă fără bani, n-ai cum!
A.M.B.: Vă simţiţi dezavantajaţi din punctul ăsta de vedere faţă de colegii voştri din vest?
H.H.: Nu, cred că şi acolo e dificil să găseşti bani, probabil însă că cei de acolo sunt obişnuiţi cu sumele care se vehiculează în lumea filmului. La noi, dacă ceri 50.000 de dolari pentru un scurtmetraj, cei de aici fac infarct. Cînd colo e o sumă mică, cu 50.000 abia te descurci!
A.M.B.: Ce face Mobra Films, firma pe care ai înfiinţat-o împreună cu Cristian Mungiu şi Oleg Mutu?
H.H.: Am avut un proiect, Offset, coproducţie germano-franceză, cu Alexandra Maria Lara, care s-a filmat în România şi de care ne-am ocupat noi. A ieşit bine, l-am încheiat cu succes. Mai avem acum cîteva proiecte. Chiar la ultimul concurs CNC am cîştigat cu proiectul Amintiri din Epoca de Aur.
A.M.B.: Ai vreun model?
H.H.: Modele ar fi toţi cineaştii independenţi care încearcă să facă filme bune cu bani puţini.
A.M.B.: Publicitatea? Provocare sau compromis?
H.H.: E o provocare cînd scenariul e bun. Nu e un compromis. Eu aş lucra chiar mai mult în publicitate decît lucrez acum, pentru că mi-am dat seama că, dacă nu rămîi în priză şi nu filmezi, îţi ieşi din mînă. Spoturile sunt, pe de-o parte, o sursă bună de a cîştiga bani şi pe de altă parte un mod de a rămîne focusat pe meseria ta de regizor.
A.M.B.: Unde le-ai recomanda cititorilor să fugă de televizor?
H.H.: La cinema. Să fugă de televizor la cinema şi îşi vor da seama că e o binefacere să vezi filme fără publicitate şi fără întreruperi enervante.
A.M.B.: Alte planuri? Proiecte?
H.H.: Altele nu am momentan. Sper să reuşim să mergem în China într-un turneu, e un plan de care ne-am bucura dacă ar ieşi. O să avem un concert la New York, la o televiziune care vrea să ne facă şi un DVD.
A.M.B.: Planuri personale, familiale... sau ţi-ai pierde statutul de "'nightloser" în felul ăsta?
H.H.: Nu, n-am nici un plan personal momentan. E bine aşa cum e! N-aş schimba nimic din punctul ăsta de vedere.
(Interviu preluat din România Liberă, august 2005)