I
Se pregătea o tortură. Un viol, poate chiar şi o crimă. Dar ea era naivă şi nici nu bănuia. Îl aştepta cu răbdare în patul lui şi citea, în timp ce el se pregătea, cu un sadism meticulos. Dar ea observă un detaliu şi dintr-o dată înţelese. Urma s-o filmeze şi s-o înregistreze în timp ce făceau dragoste, poate chiar şi s-o lege de pat. Nu era dragoste, era un viol, iar ea înţelese asta aproape prea târziu. Trebuia să fugă cât mai repede, dar el încuiase deja uşa veche, urâtă şi aparent fragilă.
Brusc, analiza critică a situaţiei.
Eu eram şi ea, şi spectatorul care privea scena. Era un film în plină derulare; un film care se derula în carne şi oase.
Câtă atenţie au avut la detalii şi ce realist le-a ieşit atmosfera asta respingătoare şi demnă de toată scârba. Cât de bine au recreat panica şi groaza. Câtă tensiune! - aproape transpiri numai privind. Şi cât de aproape era catastrofa. Dacă ea ar fi fost un pic mai naivă...
Ea a scăpat de un viol dureros. Eu am scăpat de un viol dureros.
Real şi fictiv în acelaşi timp.
Cum am ajuns cu el? Cum de am uitat că joc în asta? Cum de era fata asta aşa de neatentă, încât era să alunece în atâta suferinţă fără să bănuiască nimic?
Încă puţină naivitate de mai aveam...
Doamne, cum am scăpat! Ea citea şi el îi pregătea tortura. Ar fi putut s-o şantajeze cu acele filmări. Şi ce microfon profesionist şi-a luat, jegosul! - ca să-i înregistreze fiecare geamăt în detaliu.
Ce sadic, ce bolnav.
Aşteptarea entuziasmată şi reţinută a unui act sexual consimţit s-a transformat în cea mai profundă spaimă. Acela a fost detaliul: microfonul lung şi subţire care ar fi înregistrat fidel fiecare particulă auditivă a plăcerii ei. Microfonul legat de cadrul patului, chiar deasupra lor. În timp ce ea stătea pe jumătate dezbrăcată şi citea una din cărţile ei.
Acela a fost detaliul.
Ăsta vrea să mă înregistreze şi să mă filmeze.
Înghite în gol, păstrându-şi calmul.
De ce?!
Microfonul acela alb cu argintiu, scump, profesionist şi arogant. Subţire ca o armă.
Ar fi putut s-o şantajeze, să-i strice reputaţia - şi aşa mai departe.
Aş fi devenit porn star peste noapte, fără voia mea.
Mă rog, e mult spus. Dar ar fi devenit viral on the internet, anyway.
De ce m-aş ruşina? N-am făcut-o pentru filmare.
Dar încă n-a făcut nimic. Se pierduse într-una dintre cele două cărţi groase ale ei (de ce adusese două cărţi? - a, da, pentru că nu ştiuse de care o să aibă chef - dar cine îşi ia la el cărţi în nopţile în care urmează să facă sex?) şi era cât pe ce să-i scape esenţa.
Ăsta o să mă violeze.
Pentru simpla lui plăcere.
Brusc, îl vede.
E bolnav.
Pregătirile lui minuţioase sunt pregătirile unui viol. Deja doare de simţi că crăpi, şi încă nici n-a atins-o.
Ce scenă excelent construită.
Acela a fost detaliul. Un microfon atât de performant nu avea cum să nu fie suspect. (Camera de filmat arăta cumva mai firesc.)
A pus microfonul ăsta aici pentru că ştie că ţip, ştie că o să ţip - niciun orgasm nu e complet, dacă nu poţi să-l gemi.
Ce pervers, ce pervers.
Dintr-o dată, a înţeles.
Cum s-a transformat totul, brusc, în ură, în clipa în care am înţeles. În ură şi spaimă. Şi în nevoia urgentă de a scăpa de aici.
Uită-te la ea. Uită-te la mine.
Chinul că sunt în corp, chinul că n-am mai multă forţă, că n-am mai mare viteză, că lumea asta e fizică şi nu pot să trec prin ziduri şi prin uşi închise. Că există durere fizică.
O situaţie limită. Un minut şi n-ar mai fi fost cale de întoarcere. Ce înseamnă acea clipă de luciditate care îţi vine parcă din Cer!
Se ridică şi se salvează. Repede. La timp. Reuşeşte să se scape.
Un minut şi n-ar mai fi fost cale de întoarcere.
II
Apoi am visat pe cine n-aş fi vrut să visez. Dar nu mi-a făcut rău. Din nou eram multiplă sau timpul era multiplu, dar îi făceam, cumva, faţă (nu e aşa şi în realitatea de toate zilele?). Ştiam că nu mai suntem împreună, dar retrăiam o scenă din relaţia noastră - scenă care n-a avut loc, de fapt.
Eu participam şi observam, cu lipsa de entuziasm a celui care ştie continuarea şi finalul (chiar şi concluziile), dar şi cu bucuria celui căruia i se întâmplă ceva.
Eram divizată - în trecut şi în prezent.
Ce făceam în corpul de atunci şi în timpul acela? - nici n-am avut vreme să mă întreb.
Cea mai grea perioadă a noastră era transformată, iar, când eu te sunam după multe zile de comunicare telegrafică şi mediocră, tu îmi răspundeai din toată inima, cu toată sinceritatea şi cu toată iubirea în voce, cu fericirea că mă ai şi te am:
- Da, iubita mea!
Aşa cum nu mi-ai spus niciodată, aşa cum nu mi-a spus nimeni niciodată, iar eu din trecut şi eu din prezent ne bucuram şi ne întristam la fel, completându-ne, înghiţeam cele trei cuvinte cu aceeaşi linişte produsă de lucrurile care îţi oferă siguranţă şi de cele care s-au consumat de mult şi nu mai reprezintă un pericol.
Vocea ta, vocea ta care se umplea fericire atunci când eu te sunam, vocea ta care se lumina brusc de fericirea că eu te sun, în acea primăvară plată şi ameţitoare, ca o greaţă care vrea să te convingă că e un dulce parfum vindecător, şi care în vis era cu totul altfel.
Era aceeaşi primăvară teribilă, înăduşită şi amară, dar angoasa mea era brusc tăiată de acel "Da, iubita mea!", care mi-ar fi sunat ca un clişeu plicticos al oricărui alt cuplu de care nu mi-ar fi păsat nici din politeţe, dacă vocea ta n-ar fi strâns în acele cinci silabe toată iubirea pe care mi-ai purtat-o în acele câteva luni şi care apoi s-a stins fără introduceri şi fără testamente.
Iubirea din voce - în acelaşi timp trăită şi zadarnică; utilă şi inutilă, vie şi moartă, frumoasă şi ofilită sau frumoasă pentru că era ofilită.
Bucuria şi liniştea şi sentimentul de vanitate ale acelor două eu s-au contopit cu atâta intensitate, încât eu cea de-a treia a început să se trezească un pic şi să-şi facă vocea auzită:
- Nu! De ce tu? Ce sens are? Doamne, de ce în prima zi a anului?
Când o singură eu - şi cea mai de încredere (şi iubita nimănui) - a deschis ochii către tavanul perfect alb şi lipsit de metafore, a refuzat instinctiv orice invitaţie la descifrare, atât de specifică ei. Da, au fost vinul, şi prosecco-ul, şi şampania, şi coniacul de la început, care au complotat şi mi-au adus acel splendid, sublim, frumos şi nimic mai mult "Da, iubita mea!".
(1 ianuarie 2021, 22:30, Bucureşti)