04.09.2005
Parcul fântânilor de la Unirea e un loc aparte din Bucureşti. Pe acolo trec toţi turiştii în drumul către Casa Poporului şi majoritatea face o escală pentru câteva fotografii. Tot acolo e capătul liniei tramvaiului 32 care face legătura cu Rahova şi cu autogara care aduce zilnic în capitală sute de oameni din Giurgiu sau Teleorman.
Aşa se face că în parcul fântânilor de la Unirea poţi avea parte de un spectacol frumos, de un amestec de lumi: occidentale şi provinciale.

Sâmbăta trecută am văzut acolo doi tineri îmbrăcaţi modest, în hăinuţe de vară, pantaloni bej şi cămăşi albe, la care erau adăugate accesorii nepotrivite, curele negre şi papuci.
Tinerii şi-au pus jos, lângă o băncuţă, bagajele depozitate în pungi de plastic şi s-au aşezat pe bancă descălţându-se. La prima vedere m-au şocat. M-am gândit: de ce se descalţă? Vor să se spele pe picioare în fântânile din apropiere? Dar după o clipă misterul a fost dezlegat. Mai întâi au scos din pungă ceva cu care au început să se şteargă pe picioare. S-a dovedit a fi o şosetă pe care au încălţat-o ulterior. Apoi, tot din pungi, au scos pantofi negri, frumos lustruiţi. S-au uitat la ei, i-au mai şters un pic cu marginea şosetei şi i-au încălţat cu respect, punând în pungă papucii pe care-i lăsaseră pe jos.
Tinerii aceştia se pregăteau pentru intrarea în Bucureşti, se transformau în ceea ce credeau ei că ar fi potrivit cu ambientul şi cu lumea pe care, probabil, o vedeau cosmopolită. Îşi puneau, cu respect, pantofii cei buni.

Ca ei, mii de persoane se "încalţă" zilnic cu "pantofii cosmopoliţi", îşi inventează identităţi care să fie demne de lumea la care vor să aibă acces. Mii de oameni îşi schimbă zilnic trecutul, povestind istorii inventate cu scopul de a fi aşezaţi într-un alt cadru, pe o altă treaptă socială, poveşti care mai şterg o urmă din istoria personală care nu e rea, dar nu e "de lux".

Iar fenomenul, când trece de graniţele oamenilor obişnuiţi şi ajunge la "vedete", capătă accente de-a dreptul amuzante. Aşa se face că descoperim declaraţii abracadabrante despre ce au făcut în tinereţe sau în copilărie diverse personaje. Aşa se face că sunt transformate în ştiri, evenimente care nu există decât în imaginaţia celui care le relatează (şi nu e vorba de reporter, ci de intervievat). Şi din declaraţii în declaraţii, din papuci transformaţi în pantofi frumos lustruiţi, oamenii şterg urmele trecutului lor. Iar când lucrurile scapă de sub control, unii dintre ei acuză jurnaliştii că le aduc minciuni în viaţă.

În fiecare luni, la Pro TV, e un serial poliţist care se potriveşte teribil cu istoriile pe care vi le-am relatat. Se numeşte Dispăruţi fără urmă şi prezintă activitatea unui departament special din FBI care se ocupă de persoanele dispărute. Între cazurile rezolvate de agenţii FBI se află de multe ori şi dispariţii voite. Adică, subiecţii aleg să dispară ca să se ascundă fie de un viitor violent, fie de un trecut care-i supără. E foarte bun serialul şi dacă nu l-aţi văzut niciodată (ora lui de difuzare e cam înaintată, 23.45) vă invit să vă uitaţi lunea asta. O să fie amuzant după aceea să priviţi ştergerea urmelor trecuturilor celor din jurul dvs. E un fenomen care se aplică tuturor, dar care e mult mai amuzant în paginile mondene. Iar dacă îşi doreşte cineva să creeze un program nou de televiziune, iată o sugestie: reportaje pentru descoperirea urmelor trecutului ascuns de vedete printre declaraţii.

S-ar putea să aflăm că prea puţine vedete din România şi-au păstrat şi "papucii" din tinereţe chiar dacă între timp se încalţă de la Manolo Blanhik. Şi că şi mai puţine vedete se încalţă în pantofii care-i duc către lumea cosmopolită cu acelaşi respect pe care-l aveau tinerii de sâmbăta trecută, din parcul Unirea.

Ştiţi pentru ce se aranjau atât de mult tinerii din parc? Pentru cumpărături. I-am văzut o oră mai târziu în magazinul Unirea, cumpărându-şi haine pentru şcoală. Erau liceeni.


(Articol preluat din Jurnalul Naţional)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Jurnal de cinefilFilme la LiterNet

Publicitate

Sus