În 1991 un faimos realizator de benzi desenate, Frank Miller, punea pe hârtie un oraş întunecat, fără eroi, în care bandiţii, corupţii şi suferinzii trăgeau ca muştele la dulceaţă. Un oraş întunecat (în alb şi negru), dur, plin de poliţişti necinstiţi, femei sexy, gardieni disperaţi. Domnul Frank, desenatorul, şi-a botezat oraşul Sin (păcat) şi s-a apucat să scoată bani frumoşi din invenţia sa exploatând-o în romane grafice, iar de curând, cu participarea regizorilor Quentin Tarantino şi Robert Rodriguez, şi-a transformat creaţia într-un film despre care se va vorbi multă vreme.
Pelicula, care îl are în rolul principal pe Bruce Willis, e în cinematografele din toată ţara din acest week-end, dar până veţi ajunge la cinematograf iată câteva motive suplimentare de reflecţie.
Sin city este un oraş unde fiecare casă, ghişeu, instituţie este plină de corupţi, iar autoritatea şi onestitatea nu mai există de mult. Este un loc unde orice bărbat sau femeie care poartă o armă (şi cam toţi poartă o armă) nu mai au timp de ameninţări, ei pur şi simplu omoară. Este oraşul unde nimeni nu mai are timp pentru ameninţări; eziţi, ai murit. Când şi-a prezentat creaţia desenată, acum aproape 15 ani, Frank Miller a spus plin de umor "e un oraş imaginar în care n-ai vrea să fii!"
Aşa că mă gândesc că ar fi frumos să îl invităm pe domnul Frank Miller în Bucureşti. Să nu spunem nimănui că e un om important, bogat şi cu multe premii internaţionale, dar să-i dăm drumul liber pe stradă. Şi ca să simtă bine "valorile"oraşului să-i dăm o problemă pe care trebuie să o rezolve cu participarea poliţiei, direcţiei financiare şi a medicilor. Îmi imaginez cum Miller ăsta, care e un băiat rafinat i-ar chema pe Tarantino şi pe Rodriguez ca să se descurce cu toţii în hăţişul corupţiei autohtone şi cum, cu degetul pe trăgaci, ar regreta teribil că a declarat oraşul creat de el drept unul imaginar.
Ca în Sin City, Bucureştiul are una dintre cele mai mari concentraţii de fete sexy pe metru pătrat. Noi ne lăudăm cu asta, căci româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume. Aţi auzit propoziţia asta atât de des încât cred că ar fi bună de transformat în slogan pentru branding-ul de ţară. Ce uităm să adăugăm este că fetele astea sexy sunt, într-o bună parte, prostituate (Mă iertaţi, aşa arată statisticile şi site-urile internaţionale, care plasează România şi Bucureştiul pe harta turismului sexual, ieftin şi bun).
Lumea creată de Miller e în alb şi negru. Românii noştri de rând, şi nu doar cei din Bucureşti, se îmbracă mai mult în negru pentru că "ţine la tăvăleală, e uşor de întreţinut". Aşa se face că străzile noastre, altele decât Magheru, Moşilor şi Calea Victoriei, arată ca într-un film alb-negru.
Românii noştri poartă arme şi ştiu să le folosească. Şi nu mă refer aici la pistoalele alea idioate, transformate în brichete. Când scriu pistol, spun chiar armă din aceea pe care o vedeţi în filme. Mă rog, acolo e butaforie, dar acum câteva săptămâni, într-o seară, pe lângă Dristor se auzeau pistoalele mai ceva ca într-un film cu Bruce Willis. Am vrut să înţeleg ce s-a întâmplat în seara respectivă pe stradă şi zilele următoare am căutat detalii în presă. Nici o secţie de poliţie nu făcuse vreo declaraţie publică, nici un ziar nu consemnase că în mijlocul Bucureştiului nişte domni se împuşcau.
Aproape că-mi vine să vă spun să nu mergeţi la filmul Sin City şi să folosiţi timpul mai eficient, cu o excursie prin Bucureşti. Avem bandiţi şi suferinzi, poliţişti corupţi şi instituţii ale statului pe care nu le mai interesează nimic. Avem şi arme, şi curve. Ne îmbrăcam în alb şi negru. Nu-l avem pe Bruce Willis (care nu e chiar un salvator în filmul ăsta), dar se vor găsi pe la noi câţiva gherţoi care să se simtă cu muşchii la ei şi să se ia la bătaie nu doar cu Van Damme, ci şi cu Willis dacă vrea să treacă pe aici.
Am să vă rog însă să mergeţi să vedeţi filmul pentru că are o calitate care nouă, românilor, a început să ne lipsească: umorul. Şi mai are ceva ce noi n-am avut niciodată: cultură pop.
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)