25.09.2005
Cum vorbeşti despre moarte într-o formă care să nu deranjeze, ba chiar să atragă publicul? Cu ironie. Aşa s-au gândit promotorii filmului Moartea domnului Lăzărescu, o poveste despre un bărbat care e plimbat dintr-un spital în altul pentru că toate saloanele sunt supra aglomerate.

Ca să păstrez regula Jurnalului de cinefil ar trebui să compar acest film cu realitatea apropiată, dar filmul acesta este realitatea. Detaliile sunt atât de bine supravegheate încât eşti în spitalele româneşti, simţi lenea şi sictirul medicilor de gardă.

Pentru străinii care au văzut filmul în festivalurile de renume, povestea a fost o curiozitate pentru că în ţara lor serviciile medicale sunt cel puţin oneste, dacă nu bune. Iar promotorii nu le-au prezentat filmul prin lupa comediei.

Se va simţi oare înşelat spectatorul român? Va avea sentimentul că a fost momit la cinema cu promisiunea unei comedii şi că i-a fost livrată o situaţie pe care când o trăieşte nu e bucuros, ci furios? Sau se va bucura că de data asta nu e el cel care o fură de la sistemul sanitar?

Probabil că nu aţi avut timp să vă daţi seama că sunteţi înşelaţi. Vi s-a spus de prea multe ori că filmul a luat premii, că e cu fata aia frumoasă care se şcoleşte la Hollywood şi că e nominalizat la Oscar.

Dar nu v-a spus nimeni că prezentatorii de ştiri, de la care aţi auzit faza cu Oscarul, sunt nişte novici şi că habar n-au cum e cu nominalizările. Aproape că-ţi vine să zici că nici n-au de unde să ştie pentru că noi n-am prea avut ocazii să mergem pe covorul roşu al Academiei Americane de film. Doar că ştiriştii ar fi trebuit să afle că până la nominalizările la Oscar e cale lungă. Moartea domnului Lăzărescu nu este nominalizat la Oscar, ci doar desemnat de ţara noastră ca să ne reprezinte în selecţia filmelor străine, pe lista lungă de peste 100 de filme din toată lumea din care vor fi alese 5 nominalizate. I s-a mai întâmplat asta şi lui Nae Caranfil cu Filantropica, dar Gheorghe Dinică n-a văzut Los Angeles-ul.

După ce rulează şapte zile consecutive într-un cinematograf, filmul lui Cristi Puiu va putea să înceapă lobby-ul printre membrii Academiei şi va avea nevoie de câteva luni de promovare pe tărâm american ca să fie băgat în seamă. Iar dacă are norocul să fie ales, o să ne uităm cu emoţii în februarie la ceremonie. Dar o să aflăm asta abia peste câteva luni bune.

Anul acesta, cu premiile multe luate de Puiu, suntem mai aproape ca oricând de Oscaruri, dar nu merităm această onoare. Nu pentru că n-avem cu ce ne lăuda. Luminiţa Gheorghiu şi Gheorghe Fiscuteanu sunt geniali, Monica Bârlădeanu nu e doar frumoasă ci şi corectă în filmul ăsta, iar Cristi Puiu e maniac în detalii şi un perfecţionist impecabil.

Nu merităm această bucurie pentru că suntem îngrozitori de superficiali şi înghiţim orice găluşcă pe care ne-o serveşte cineva care ne vrea banii. Nu merităm pentru că o să ne batem cu pumnii în piept la victorie şi, în lipsa frumuseţii din viaţa noastră, o să le trăim bucuria de parcă am fi muncit la film.

Sigur că dă bine să ni se spună de nominalizarea la Oscar şi noi să ne bulucim în sală ca să vedem ce au remarcat juriile fiţoase din toată lumea. Dar n-ar fi mai decent să mergem la cinema pentru că e un film bun în care nu urlă nimeni, nu sunt greşeli de racord şi nu e nimic fals în poveste?!

Nu credeţi tot ce vi se spune despre Moartea domnului Lăzărescu. Nu e o comedie. Nu e (încă) nominalizat la Oscar. E un film trist, îngrozitor de bine făcut şi de real. E un film pe care nu merităm să-l vedem. Nu suntem suficient de educaţi pentru că nu putem fi convinşi că e bine să-l vedem decât dacă ni se servesc găluşti.

Aşa că am să fiu corectă şi am să vă întreb: sunteţi siguri că ştiţi să apreciaţi munca unuia dintre cei mai talentaţi şi mai "turbaţi" regizori? Vreţi să plătiţi un bilet ca să readuceţi banii în cinematografia noastră? Dacă da, mergeţi la film. Dar dacă vreţi să râdeţi, vă rog frumos, staţi acasă.


(Articol preluat din Jurnalul Naţional)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Jurnal de cinefilFilme la LiterNet

Publicitate

Sus