Dacă aţi trecut în ultimul an prin Piaţa Romană trebuie să fii remarcat lângă "fabrica non stop de sandwich-uri şi de cafea", foarte aproape de scara unui bloc, o librărie într-un colţ rămas liber din arhitectura blocului.
Şi când spun colţ chiar asta descriu: un triunghi echilateral cu latura de 1,5 metri transformat în librărie. Librarul e nevoit să stea nemişcat toată ziua pentru că nu are prea mult spaţiu de manevră. Tot colţul e plin cu cărţi. Noi. Bine alese. Cu căutare la public.
Librarul e om în toată firea, probabil că are şi copii acasă, iar librăria îi aparţine naşului lui. De fiecare dată când îl întreb de un scriitor sau un titlu sunt surprinsă că-mi răspunde exact. Săptămâna trecută l-am întrebat cum îl cheamă şi a fost singura dată când a ezitat să-mi răspundă: Remus.
Ar trebui să fie mai curajos, să se facă auzit, vorba unui film. Câţi oameni ar mai vinde cărţi într-un colţ de bloc cu atâta sârguinţă în fiecare zi, inclusiv sâmbăta, de la 9 dimineaţa?!
La ora la care citiţi aceste rânduri sunt plecată de câteva zile din ţară. Aşa se face că nu ştiu cum este în realitate personajul despre care urmează să scriu, deşi se află deja în România. Dar sunt gata să donez colecţia completă a cărţilor lui, dacă mă înşel în ceea ce voi scrie în continuare.
Domnul acesta este un abil cunoscător al tehnicilor care pot pune în practică îndemnul "fă-te auzit!". Vine din publicitate, a fost copywriter (a creat printre altele sloganul acela în care Hertzigova te invita să te uiţi în ochii ei nu la decolteu) şi, asemeni lui Jean Lorin Sterian şi-a părăsit locul de muncă printr-o demisie publică: o carte. (Sterian şi-a publicat demisia de la revista cu iepuraşi înaintea domnului acesta, în ediţia a doua a Postumelor sale).
Cartea cu demisia (199.000 lei) n-a fost prima publicată în ţara lui natală, Franţa, dar a fost cea mai de succes şi i-a adus o mulţime de traduceri internaţionale.
Mai scrisese înainte o carte prin care s-a vindecat de depresia divorţului Dragostea durează trei ani, căutând explicaţii pentru ceea ce i se întâmplase şi debutase cu Memoriile unui tânăr ţicnit, o poveste prin care s-a poziţionat în lumea mondenă şi literară.
Când Pascal Bruckner a fost întrebat cât crede că durează dragostea, a făcut o trimitere rapidă la tehnicile de promovare ale fostului publicitar: "Eu nu am marketingul lui Beigbeder", părându-i-se oarecum nedrept că la lansarea cărţii lui în România e întrebat de un confrate mai tânăr.
Frederick Beigbeder a căzut în plasa îndemnului "fă-te auzit!"şi a fost atât de mult remarcat de lume încât nu i se mai dă voie să fie el însuşi; trebuie să se transforme în arogantul, egoistul, înfumuratul, afemeiatul din cărţile sale.
Aşa că îmi imaginez cum colegii mei jurnalişti se vor înghesui să-i ia interviuri şi vor încerca să fie la înălţimea personajului din cărţile sale, lansând întrebări existenţiale şi profunde. Va fi reversul medaliei, căci şi noi jurnaliştii trebuie să urlăm din când în când: "mă fac auzit? m-am remarcat? m-am ridicat la nivelul tău? de fapt, nivelul imaginii create de cărţile tale?"
Altfel, omul ăsta e onest, abil, deştept (cam prea deştept) şi ştie să se joace cu vorbele ca să-şi vindece rănile şi să creeze întâmplări pe care i-ar fi plăcut să le trăiască. Ştiu şmecheria pentru că i-am citit cel mai recent roman Egoistul romantic şi pentru că acum ceva vreme am vrut să-i iau un interviu via email la care mi-a răspuns simplu: "sunt prea intime întrebările".
Aşa că du-te şi cumpără cea mai recentă carte a lui Frederic Beigbeder (mi-ar plăcea să o faci de la librăria aceea micuţă din Piaţa Romană) şi apoi la ora 16.00 mergi la Cărtureşti. Zâmbeşte-i lui Frederic şi nu încerca să-i arăţi că eşti deştept. O să fii surprins că nu e atât de periculos ca în cărţile sale. Ia-i un autograf. Şi pentru mine.
P.S. Muzicalul Fă-te auzit este povestea unei tinere care se străduieşte să devină o cântăreaţă recunoscută în toată lumea. Filmul rulează în cinematografele din toată ţara.
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)