Două cuvinte despre Rural Studio

Multe dintre întâlnirile mele cu arhitectura contemporană mirabilă au fost mijlocite de Viena, fie prin Architektur Zentrum, fie prin expoziţii în alte locaţii. Dintre ele, îmi rămân în minte şi acum Rural Studio şi Lebbeus Woods. Despre acesta din urmă am mai scris şi voi mai scrie. Astăzi, două cuvinte despre Rural Studio (ruralstudio.org). Acesta a început în 1993 ca un studio de proiectare pentru studenţii din anii mari de la arhitectură de la Auburn University, Alabama (SUA), condus de la D.K. Ruth şi Samuel Mockbee. Scopul a fost de la bun început unul social (educating citizen architects), de angajament cu realităţile sociale, adeseori deprimante, ale celor mai sărace locuri din cel mai sărac stat American. Între timp, trecând bariera mileniului şi murind Mockbee, programul şi-a lărgit scopurile şi, aş putea spune, le-a politizat. Astfel, studenţii de acum duc angajamentul social în zone învecinate celor iniţiale, dar ceva mai elevate decât contactul direct, nemediat, cu America profundă, rurală şi de culoare. Acum îşi pun întrebări legate de reducerea dependenţei de sursele de energie fosile, de producerea de alimente în moduri sustenabile şi altele.

În proiectele de început, studenţii soseau în câte o localitate din sudul sărac şi îşi făceau întâi tabăra. Proiectele acestor mici adăposturi sunt, în sine, o lecţie de arhitectură vioaie, isteaţă şi uşor de întocmit din ceea ce este la îndemână. Apoi fac assessment, adică identifică problemele şi stabilesc modurile în care pot interveni, împreună cu care actori locali (întotdeauna, însă, împreună cu destinatarii intervenţiilor) şi cu ce resurse. Aici, dată fiind sărăcia, s-a folosit mult materiale reciclate, de la cauciucuri de automobile, numere de înmatriculare, parbrize (au devalizat un junkyard), până la resturi de mochetă cu defecte, baloţi de hârtie reciclată - orice. Se pot face capele din asemenea materiale, se pot face locuinţe, se pot face locuri de socializare - de la prispe la târguri săptămânale. Cu inteligenţă, generozitate, bunăvoinţă şi efort colectiv se pot face minuni, inclusiv minuni arhitecturale.

Nu este nevoie decât de multă, multă bunăvoinţă pentru a face toate acestea. Într-o ţară ca a noastră, ce au făcut cei de la Rural Studio ar trebui să fie scop al şcolilor de arhitectură, care studiază urbanism, dar nu studiază deloc, dar deloc absolut, ruralism. Jumătate din ţară şi cât din patrimoniul ei construit sunt, practice, ignorate cultural şi social de către majoritatea arhitecţilor (ca să nu zic că sunt ignorate total, mai puţin de ziua votărilor, de clasa politică).

Noi am încercat, cu Habitat şi Artă în România, cât a trăit sculptorul Alexandru Nancu, preşedintele acestei fundaţii şi, cu sprijinul UAUIM, încercăm să aducem împreună interes studenţesc şi un minimum de resurse pentru patrimoniul mic de pe Domeniul Regal Peleş (patrimoniupeles.ro). Acum, fac alţii mai tineri, precum fundaţia Arhipera, cu Lorin Nicolae (proaspăt desemnat, pe merit, comisarul Bienalei de arhitectură de la Bucureşti). Dar, ca să aibă massă critică, ar trebui ca toate şcolile de arhitectură, poate împreună cu programele de construcţii, să conlucreze pe un astfel de fundament social, mai ales că natura şi, cum să îi spun, buimăceala socio-politică generează oportunităţi cu carul, de la catastrofe climatice la sărăcie lucie...

Vă invit să medităm împreună la lucrările şi la scopurile minunatului program Rural Studio. Eu predau ce se poate şti despre el în anul al cincilea la UAUIM, într-un curs opţional.