06.07.2021
De unde vine lumea și încotro se îndreaptă, iată întrebări ce pot face un suflet simplu să naufragieze, în oceanul cunoașterii scăldat în ceața vastă și densă a ignoranței, pe o insulă întunecoasă și sterilă.

"În Natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă", spunea Antoine-Laurent de Lavoisier.

Nevoia continuității îndeamnă spiritul la contemplarea transformării, a lipsei "capetelor", atât a materialului cât și a imaterialului. Un transfer, un continuum menit să alimenteze turbinele gigantice ale lumii în mișcare, căutând explicații plauzibile și argumentate într-un sistem propriu, favorabil rezultatului dorit.

Swedenborg a încercat să ne reveleze că toate din lumea naturală au un echivalent în plan spiritual. Probabil, caracterul dihotomic al elementelor transcede spiritualitatea sau religia, nefiind cuantificabil prea ușor.

Asocierea imaginilor două câte două este realizată printr-un liant eteric, iar încercarea pragmatică de a găsi neapărat un sens, o logică, poate fi sortită eșecului. Poate că ar trebui acceptată ca atare. Ca într-un un poem. Fără teama de a greși, explicația ar trebui să fie individuală, susținută doar prin argumentele filtrului propriu.








































stefanneagu.com

0 comentarii

Publicitate

Sus