Ha! Broasca!

Ca tăt omul am niscai dosare în bibliotecă. Îs aşezate jos pe podea. În dânsele pun tot soiul de tipărituri internetice ce-mi plăcură, despre politichie, cărţi, ştiri, artă, modă, ştiinţă. Îs aşezate pe ani şi le voi da prinţesei mici când va împini vârsta măreaţa de 18 ani. Îs de fapt, un fel de almanacuri. Lumea văzută de mine. Asta ca să-l înţeleagă prinţesa pe domnul 'pap' mai bine.

Şi ca să se mire de lumea care, se tot învârte în jurul cozii de mii de ani. Ba mini-jupă, ba rochie lunga, ba mini-jupă, ba rochie lunga, d'astea. Anecdote. Realităţi. Luna, soarele şi stelele.

Boon, din când în când mă mai uit şi eu prin dânsele, că-mi place să-mi aduc aminte. Ieri frunzăream anul 2001, când văzui între inelele metalice, lucitoare ale dosarului: o broască! Nu glumesc, o broască, moartă îi drept şi mumificată, un pergament cenuşiu verzui fără nici o umbră de miros au mucegai: o broască, mică, decedată în biblioteca mea.

Acuma că să înţelegeţi, camera în care-i biblioteca dă în grădina conacului, iar uşile spre terasă stau larg deschise, uneori toată noaptea, trăim dară într-un sat fain, nu se fură, iar uşile conacelor au al maşinilor nu stau ferecate. Mă gândesc că dânsa broască, lipăii în bibliotecă şi se incurcă prin inelele dosarului. Şi murii.

Prinţesa mare îi stupefiată, întoarsă pe dos, se înarmă cu aspiratorul cu o galeată cu dezinfectant, un burete, nişte cârpe, mănuşi de gumă, creme, mască de gaze, fumigene, pistol, cuţit, mitralieră, cască, ochelari şi declară razboi, iatacului cu cărti.

Prinţesa mică râde şi zice ca să-i dau mumia broaştei că o dă unui coleg care face colecţie de mumii. Pune mâna pe broască şi o întinde către prinţesa mare care, mamă-mamă şi om matur, da' broasca'i, broască, îşi aduce aminte de operă şi trânteşte o arie altisimă, ascunzandu-se dupe un fotel.

Prinţesa mică, mimând că aruncă broască către prinţesa mare:
- Ha! Broasca! Ha! Broasca! Vrei broasca!? Haaaa!

Am avut şedinţă cu amândoua alteţele. Una-i suparată, că cine ştie ce dihănii mai am în bibliotecă, iar a mica din cauză de dispariţie de broască-n pubelă. Le explicai:

- Să nu fiţi supărate prinţesele mele. De fapt îi o onoare, dânsa broască simţi că îi pe moarte şi a voit un loc cald, frumos, liniştitor şi fericit, drept loc de veci: in biblioteca mea.

Mă gândesc că biblioteca mea îi cimitirul elefanţilor. Cum în Olanda nu-s elefanţi, biblioteca mea îi cimitirul broaştelor.

-Pap, Oac ! Oac !

A mica a înţeles, deh, privilegiul vârstei, a mare a ridicat o sprânceană şi mă întrebă dacă nu vreau să deschid un Belu pentru dihănii la noi la conac, măcar sa fie profitabil. Am fugărit-o pe scări cu broasca-n mână. Întrebarea însă rămâne, suspendată între glumă şi seriozitate.
Ce caută broaştele în biblioteca mea?