Caut in dicţionar poate găsesc. Franceză - gaucher, gauche, maladroit. Engleză - left-handed, awkward. Germană - link, linkisch.
Numai lucruri bune, despre etimologie nu mai scriu nimic, găsesc vorbe sinistre. De unde vine asta? Îi oare spaima pentru ce-i altfel decât restul lumii? Să-mi învăţ prinţesa oare, despre cum vede lumea mare, o parte din lumea mică şi altfel decât dânsa? Încă un motiv pentru ăl film desenat animat cu raţa a urată. Bine, bine, vă auz, dar până la urmă de unde cumpărăm pentru stângacii dintre noi ? De unde? Haida’ să vă spun.
De la, The Anything Left-Handed Shop. În Londra. Mergeţi cu metroul până'n Picadilly, acolo îi. Mai îs şi-n alte oraşe ale lumii asemenea magazine. O să le schimb însă numele, o să le botez, Magazinele Democraţiei. Ştiţi voi de ce.
***
Ceata lui Papuc
Dumenică dimineaţa. Tocmai interpretam o sonata la pian acompaniat fiind de prinţesa mare la harfa, ţambal nu avem, în cinstea viitoarei victorii basesciene, când, prinţesa mica îşi face apariţia şi ne întrebă senin:
- Am voie să culeg mîri pe o strada, mai încolo?
Fiindcă întrebă aşa frumos şi cu un simţ civic ridicat, demn de un viitor primar al capitalei, îi dădurăm voie.
Suntem întrerupţi din nou, peste câtva timp din concertto, de urlete, voci groase, mai subţiri, sirene, enfin, ce mai de bello galico pe teritorii neerlandeze. Printre aste zgomote recunoaştem şi vocea prinţesei mici. Pogorâm din înaltele sfere şi purcedem pe uliţă ca să aflăm pricina motivului, repede, repede.
Nu voiesc a vă plictisi prea tare, iaca istoria pe scurt:
Re[play]:
- Am voie să culeg mîri pe o strada mai încolo?
- Da. Aşa trebuie sa faci, vrei sa pleci, anunţă-ne şi ai voie, brava, vrei o acadea?
- Nu merci, pap, mam, am treabă şi n-am timp de acadele poate mai târziu. Pot să iau cu mine o pătură? Am de gând să dejunez pe iarbă.
- Da. Poftă mare.
- Muţumesc, aaa mulţumesc - greu îi să vorbeşti cu rî -
Ce nu ştiam noi îi că luă cu dânsa şi ceata lu' papuc al cărei conducator nedeclarat îi, plozi între 4 şi 6 ani, la ăst dejun en iarbă, nu toţi cerură voie. Odată ajunşi în ţara asta nouă, de peste două străzi, teritoriu necunoscut multora dintre dânşii, expediţia se opri p'un islaz şi făcură tabără.
Din motive de dor de casă, ăl mai mic dintre aventurieri, un plod de 4 ani începu să plangă, iar dânşii ca să nu fie deranjaţi de muzică, îl legară cu un şal peste gură şi cu un altul picerele şi mânile. Şalul peste gură fu acţiunea directă a prinţesei mici. La restul faptei participară toţi. Orişicum înspăimântaţi de liniştea subită de pe strada deobicei zgomotoasă, părinţii plozilor ce nu cerură voie organizară o poteră ca să-şi recupereze odoarele. După căutari ajunseră la islaz şi ..vă imaginaţi scena.
Acum prinţesa mica'i surghiunită în Siberia camerei de sus până la 18 ani, degradată la rang de contesă, eu am coborât în ilegalitate în pivniţă şi tipăresc de zor manifeste cu scuze, iar prinţesa mare-i la pândă pe catarg şi baricade, scurtând zarea cu un ochean, ca să nu fim surprinşi de vreo ceată care agită, suliţi, furci, topoare, smoală şi saci cu pene..
Toată astă poveste îmi aduse aminte despre cruzimea plozilor cei bucălaţi pe care-i numim prinţese au prinţişori. Şi de o carte, Lord of the Flies de William Golding, am şi filmul pentru dânsa pentru mai târziu, acu-i arăt povestea raţuştei cele urâte de două ori pe zi.