Îs într-un bar de cartier din apropierea conacului, ştiţi voi, arată aşa cum arată crâşmele neerlandeze de cartier, o tejghea lungă, lucioasă din lemn negru, mult cupru, cristal, oglinzi vechi şlefuite, cu poze'n ramă şi bancnote din toate colţurile lumii, o văz şi p'aia de 3 lei donată de către domnia mea. Muzichie înceată, lumânărele aprinse, perdele grele, preşuri mici pe mese, vecini, câteva vecine, gospodari, farfurele cu alune şi nuci, miroase a tabac şi bere. Mă uit în jur şi observ puberoşii bând breezer, abdominabilă căsătorie între rom, vitamina c, lime, E330, 102, 212, zakăr şi apă gazoasă. Harry, mă priveşte şi-mi spune:
- Asta nu-i pentru domnia ta herr Vlad, am o vutca ruseasca prima-ntâi.
Îi spun că da şi dânsul vrea să arunce ceva cuburi în pahar.. Mă-ta, Harry! Nu vreau gheaţă-n vutcă!
Pe ecranul unui televizor din colţ se zbânţuie lascive turându-şi dosul, frumuseţi de plastic şi-mi aduc aminte de Mata Hari, de curând văzui o expoziţie permanentă despre celebra doamnă, locul dumisale de naştere îi în Fryslân, Olanda.
Pe numele tot o chema Margaretha Geertruida Zelle, în Parisul anilor 1905 dansa în saloanele contesei Greffuhle, care-i ajută şi pe Picasso, Caruso and Debussy, în faţa lui Gaston Metier, Marcel Proust... zice jurnalul vremii La Presse: "Mata Hari, dansează nu numai cu picerele, braţele, ochii, gura-i şi roşiile-i unghii, Mata Hari neîncurcată de haine dansează cu tot trupul. Şi dacă zeii rămân neclintiţi după sacrificiul dansului, al tinereţii şi a frumuseţii, atunci le dăruieşte amorul, castitatea."
Înainte de a fi impuşcată se spune că ultimele-i cuvinte au fost: "Moartea îi nimic, viaţa la fel, să mori, să dormi, să te împraştii'n nimic, îi fară importanţă. Viaţa'i o iluzie."
Amintindu-mi de operaţii de sâni, popouri, labii, pântece şi observând munţii de silicoane şi ochi reci întreb: - Unde's domne' fumeile adevarate? - Harry! Mai pune una mică!
***********