25.07.2021
Am avut încredere în voi. V-am crezut. Pe dom învăţător care zicea că aşa e educaţia, pe popa care spunea la împărtăşanie să iau şi trupul lui cu al Domnului, pe băieţii care mă aşteptau să le dau tot ce aveam prin buzunare, pe fetele care râdeau că am faţă de sindrom Down şi pe ceilalţi, care m-aţi considerat handicapat. Şi nu am spus nimănui. Acum v-am adunat pe toţi aici, în biserică, să vă rugaţi când am să vărs cristelniţa plină cu benzină, am să-i dau foc şi o să blochez uşile după ce ies.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus