Cireşul de 150 de ani, răchita groasă şi bătrână, iazul şi păşunea erau din ţara uriaşilor. Mergeam o zi până la râu, cu paşii mei. Abia mă ţineam după tata, după naşu', totdeauna mă durea rău de tot în stânga. Ai mei credeau că mă prefac. Doar naşu' îmi credea lacrimile şi mă urca pe umeri. El era dintre acei Sfarmă-Piatră, cred. Citeam Ivanhoe cocoţată în vârful cireşului mai mic cu 100 de ani. Scara casei o săream ca pe gard, în lateral, rar coboram treptele. Într-o zi am sărit în altă vârstă.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).