Când dorul de mare nu mă mai lasă să dorm liniştită, adun aproape la nimereală câteva rochii care să-mi descopere genunchii, cum nu port decât în vacanţe, trei-patru eşarfe colorate, costumul de baie, aparatul foto, o carte, laptop-ul, tablele, încă câteva bazaconii şi ţup în maşină.
Îmi place România, mereu mă bucur de peisajele ei nesperate, de frumuseţea naturii, de locurile proaspăt descoperite, însă litoralul autohton nu este tocmai pe gustul meu. N-am găsit încă fâşia aceea de plajă pe care să mă simt liberă, să nu fiu deranjată de urmele lăsate de cei din jur ori de poluarea fonică, drept urmare prefer să merg la vecini, bulgari sau greci, în funcţie de timpul liber pe care îl am la dispoziţie.
De data aceasta, având trei zile goale în agendă, am urmărit indicatoarele cu Nessebar. Aproximativ 330 km, cu doar 80 mai mult decât până la Constanţa dar, ce-i drept, şi cu câteva zeci de minute de stat în coloană la vama din Ruse, printre tirurile care mârâiau iritate de lentoarea cu care-şi făceau treaba vameşii depăşiţi de situaţie. Ca la noi: i-a luat prin surprindere valul de turişti dornici să ajungă pe litoral într-un week-end din plină vară.
Ca niciodată, am ales un resort cu all inclusive, nu intenţionam să părăsim incinta, ci doar să lenevim la soare fără să fim nevoiţi să luăm decizii... nici măcar legate de meniu şi mâncare. Sunt un fan declarat al bucătăriei bulgăreşti, însă, cum se întâmplă de câte ori am aşteptări prea ridicate, "Sol Nessebar Resort" s-a târât pe coate şi n-a făcut mare senzaţie.
Cu toate astea, şi-a spălat păcatele în ultima seară, când a scos din dulapuri "ghivecele" - vasele de lut tradiţionale, şi le-a încărcat cu ce ştiu bulgarii mai bine să facă: musaka, tarator - supă rece din iaurt, castraveţi şi usturoi, ideală pe timp de vară, salată Shopska - bucăţi grosolane de ceapă, roşii, castraveţi proaspeţi, ardei şi brânză bulgărească "Sirene", kebapche - carne tocată bine condimentată servită sub forma unui cârnat pus pe grătar, Lozovi Sarmi - sărmăluţe în foi de viţă cu orez, carne tocată şi un moţ de iaurt, Lukanka - cârnat picant şi uscat, plăcintă de casă cu telemea sărată, piure de vinete şi ardei copţi, rachiu, pită cu seminţe de dovleac şi încă câteva, dar nu le mai scriu că leşin de poftă.
Păcat că nu ne-aţi lăsat să lenevim la voi în fiecare dintre cele trei zile. Ne-am simţit obligaţi să ieşim din imperiul resortului şi să răsfoim meniurile teraselor care se scăldau în Marea Neagră. Până la urmă, ne-aţi făcut un mare bine, căci am reuşit să descoperim toate minunăţiile locului.
Oraşul port ne-a întâmpinat la intrare cu un pod lung, care are pe o parte moara de vânt din lemn bătrân cocoţată pe un piedestal din pietre de râu, iar vis-a-vis statuia al cărei nume nu l-am putut afla, dar o voi intitula "Bucuria pescăruşilor", căci prea trăgeau toţi la ea, multe gelaterii, peste tot ordine şi curăţenie, numeroase locuri de parcare, niciun vânzător ambulant sau sâcâitor, nici muzică asurzitoare.
Ne-am plimbat în voie, căscând ochii la linia de ambarcaţiuni trase la mal, când, deodată, am văzut cum oraşul vechi şi-a crăpat uşor zidurile lăsând loc pentru o alee pietonală.
Călcând spăşiţi în incinta cetăţii antice, ne-am desprins de prezent şi am încremenit în faţa ruinelor Bisericilor "Sfânta Sofia" - loc de joacă pentru copiii aventuroşi, "Ioan Botezătorul", "Hristos Pantocratorul" - numele provine de la o icoană cu două feţe păstrată bine în Grecia şi se traduce "Hristos Atotstăpânitorul" sau "Hristos Atotţiitorul". Muzeul Filmului, cu un Superman în mărime naturală la intrare, ne-a oferit o imagine de-a dreptul anacronică.
Mergând mai departe, ne-am minunat de casele vechi la geamlâcurile cărora se înghesuiau obiecte demne de anticariat, am tras cu coada ochiului la doamnele care împleteau mileuri după chipul şi asemănarea pânzelor de păianjen, la etajerele ticsite cu produse cosmetice pe bază de ulei de trandafir, "Rosa Damascena Mill", dar mai ales la borcănaşele rozalii cu dulceaţă de trandafiri, închipuindu-ne cum tăvălim o linguriţă în miezul unei clătite pe care nu apucăm s-o rulăm bine că ne şi înfigem colţii nerăbdători în ea până la mijloc.
Dacă aţi fost măcar o dată în Bulgaria, nu se poate să nu vă fi atras atenţia produsele care i-au adus titulatura de "Ţara trandafirilor". Uleiurile esenţiale de trandafiri obţinute aici sunt căutate la nivel mondial şi folosite în industria parfumurilor fine. Dacă vă nimeriţi în luna iunie între Munţii Balcani şi Munţii Sredna Gora, adică acolo unde se cuibăreşte "Valea Trandafirilor", o să vedeţi către asfinţit cum se împânzesc câmpurile de culegătorii de petale. În momentul înserării, regina florilor secretă cea mai mare cantitate de ulei, iar atunci, fiecare culegător umple coşuri mari de nuiele cu mai mult de 25 kg de petale.
Nu mi-a venit să cred când am aflat că este nevoie de peste 1 milion de flori de trandafiri, adică între trei şi cinci tone, pentru a umple o sticlă de 1 litru de "rose otto", ulei esenţial de trandafir. Acum nu mai ridic sprânceana când aud cât costă ml de ulei, se justifică costul. Cu mireasma care-mi gâdila mirosul încă viu, mi-am făcut o promisiune: să ajung într-o lună iunie în "Valea Trandafirilor", atunci când are loc şi Festivalul Trandafirilor, cu o tradiţie de 115 ani, şi să contribui la cules. Mi-a lipsit mereu copilăria scursă undeva la ţară, iar în felul acesta aş simţi că trăiesc o bucăţică din ce-mi povesteau prietenii când se întorceau din vacanţa de vară rustică înapoi în curtea de beton.
În loc de "la revedere", îndrăznesc să fac vă fac câteva recomandări: Nu apelaţi la all inclusive decât dacă plecaţi împreună cu copii mult prea mici pentru a-i putea ţine aproape dincolo de graniţele unui hotel. Dacă vă place să achiziţionaţi suveniruri, aruncaţi o privire asupra seturilor de cosmetice pe bază de ulei de trandafiri, asupra borcanelor cu dulceaţă de trandafiri, făcută după o reţetă păstrată cu sfinţenie încă din 1700, dar şi a ghivecelor, mai ales că toate sunt la preţuri caraghios de mici, sunt de bună calitate şi le găsiţi doar aici.
La întoarcere, noi ne-am făcut traseul prin vama Negru Vodă şi am trecut fluierând, erau doar trei-patru maşini în faţa noastră. Şi încă ceva, plătiţi taxa de pod prin sms dacă vreţi să scutiţi statul la cozi. Faceţi-o însă pe loc, nouă ni s-a întâmplat într-o dată trecută să o amânăm pe mai târziu şi să plătim o amendă usturătoare.
Să aveţi o vară frumoasă şi înmiresmată!
