27.09.2021
Blogul Sabinei Brânduşe, august 2017

Abia aşteptam vacanţa. Sau concediul, termen cu care nu mă pot obişnui, sună bătrânicios şi înspăimântător, creierul meu face mereu asocierea: concediu - concediere. Dar să revenim la vacanţă!

Am avut de ales între a pleca cu maşina prin ţările vecine, aka road trip, şi a sta în hamac pe o plajă din Mozambic. Ce am ales? Fireşte, Europa! Nu de alta, dar în Mozambic am mai fost, nu-mi place să repet destinaţiile, ba mai mult: ce fac eu când am nevoie de odihnă? Ceva care să mă obosească şi mai mult: conduc, kilometri peste kilometri. În felul ăsta reuşesc să mă smulg din vârtejul gândurilor apăsătoare, mă las furată de peisaje, oameni, obiceiuri...

Am strâns în grabă câteva lucruri (cortul nu l-am mai găsit în nebunia lăsată de mutările dese), o pernă - totuşi vom face nişte mii de km şi am nevoie de confort) şi aparatul foto - sunt câteva locuri pe care demult vreau să mi le lipesc de retină, gata: all guests on board!

Road trip-ul nostru, n-am plecat de nebună, ci împreună cu soţul meu, facem terapie de cuplu prin condus alternativ, a avut ca primă oprire Turnu Măgurele. A fost şi prima dată din 3 încercări când Cristi a prins bacul spre Nikopole, Bulgaria. Să se fi datorat faptului că am condus eu? Pe buzele apropiaţilor cloceşte încă întrebarea: de ce mergeţi în road trip dacă niciunuia dintre voi nu-i place cum conduce celălalt, iar asta duce mereu la dispute? E, uite, tocmai de-aia: avem nevoie de motive de ceartă.

După vamă, a trecut la cârmă Cristi, iar primul obiectiv care ne-a dat jos din maşină a fost podul acoperit din Lovech. Asta a şi fost pentru noi, un pod spre mai departe. Un popas pentru un prânz tradiţional (chiftele de spanac, cârnaţi picanţi, salată de ardei copţi cu vinete şi usturoi, bere Kamenitza - curios, poartă numele unui izvor termal) şi achiziţia unor acareturi din bazarul cuibărit în podul acoperit.


 Dacă sunteţi pasionaţi de istorie, în micuţa piaţetă de la capătul podului şi-a găsit loc Muzeul "Vasil Levski", "Apostolul Libertăţii", cel care a pus la cale revoluţia pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia otomană. Dacă vă atrage istoria, puteţi intra în Complexul Etnografic şi în Fortăreaţă. Dacă nu, n-aveţi de ce să staţionezi prea mult în Lovech.

Am continuat traseul pe drumul naţional Troyan care şi-a făcut loc între două linii de pădure neprăduită, iar când s-a ridicat în faţa noastră Arcul Libertăţii, am ţâşnit pe jumătate din maşină, prin trapă, pentru a imortaliza monumentul.


După 160 km şi vreo 3 ore, ne-a sărit în faţă Plovdiv, al doilea ca mărime după Sofia, care şi-a pus singur eticheta: unul dintre cele mai vechi oraşe europene, contemporan cu Troia, Capitala Culturală a Europei în 2019.


Urmele civilizaţiilor trace, romane, otomane şi bulgare se amestecă ameţitor: Amfiteatrul roman Philippopolis, Muzeul Etnografiei Regionale, Biserica "Sfinţii Constantin şi Elena" cu muzeul icoanelor, Biserica "Fecioara Maria", Moscheea Giumaia, Muzeul Renaşterii Naţionale, Muzeul Eliberării Naţionale, cea mai mare structură romană din Balcani - Arena, pe care se puteau aşeza până la 30 000 oameni; aici puteţi vedea un film 3D care recreează aspectul oraşului din secolul al II-lea.




 Am urcat şi coborât pe străduţe înclinate la diferite grade în oraşul vechi, oprind des pentru a lua cu noi imaginea minunată a caselor vechi, dar bine întreţinute. Unele dintre ele pot fi vizitate pe timp de zi, au uşa larg deschisă şi nu te costă nimic să intri pentru a le vedea interiorul.



După ce am mâncat pe nesăturate o îngheţată - sunt nenumărate gelaterii - am urcat deasupra oraşului pentru un apus înnebunitor văzut de pe pietrele înalte ce priveau şi ele încântate oraşul. Am fost atât de duşmănos ciupiţi de ţânţari că mi-a luat un timp să-mi dau seama dacă nu cumva sunt în Mozambique.






 Gata, am înţeles, e timpul să pornim motoarele şi să mergem mai departe. Destinaţia finală pentru prima zi, după 463 km parcurşi într-o linişte surprinzătoare: Batak.

Abia când s-a crăpat de ziuă mi-am dat seama unde mă aflu, balconul camerei îngrijite se scălda în faţa lacului de acumulare cu acelaşi nume. Superbă cazare, oameni faini, micul dejun servit la o măsuţă cu vedere spre lac, ce mai, o poveste şi doar 33 euro extraşi de pe card pentru bed and breakfast. 




Am rătăcit pe malul Lacului Batak - splendoarea pe care se lăfăie o insuliţă împădurită, raiul pescarilor şi bucuria călătorilor cazaţi în camping-ul ridicat parcă ad-hoc într-o zonă liniştită, simţind pentru câteva momente un mic regret că n-am ales să lenevesc undeva în loc să fac hop on, hop off din maşină.






Cocoţată în Munţii Batak din lanţul muntos Rodopi, la doar 5 km de oraşul Peshtera şi 25 minute de urcat pe cărări nu tocmai uşoare, se ascunde în spatele unei uşi metalice peştera Snejanka, una dintre principalele atracţii turistice din Bulgaria.


A fost descoperită întâmplător în 1961 de către nişte turişti cu o condiţie fizică mai bună decât a noastră, asta-i sigur, nu de alta, dar au urcat până aici în plină iarnă, pe 3 ianuarie. Jos pălăria: Boris Eftimov, Georgi Zlatarev şi Gencho Kotzev. Potrivit numele pe care l-aţi dat peşterii, "Albă ca Zăpada", şi noi am fost fermecaţi de frumuseţea şi albul ei de marmură. Are doar 145 metri lungime, iar artefactele găsite înăuntru i-au scris pe certificatul de naştere anul 600 î.H.; se pare că a fost folosită de traci ca adăpost împotriva duşmanilor.


Printre draperii, stalactite care te picură pe nas, stalagmite, turnuri şi alte forme ce par a fi capetele unor dozatoare care aşază în cornete îngheţată, poţi vedea, dacă ai imaginaţie, o siluetă feminină care seamănă cu Albă ca Zăpada. Noroc că am luat cu noi geci adecvate, nu de alta, dar temperatura e de 8-9 grade indiferent de sezon. Turul cu ghid durează aproape 40 de minute, costă 5 leva / persoană, adică aproximativ 11 lei şi poate fi făcut din oră-n oră între 10:15- 17:15. Sincer? A meritat fiecare pas şi fiecare broboană asudată de pe frunte.


Cu paşi ştrengăreşti ne-am întors la maşină, am trecut rapid prin staţiunea Velingrad, capitala bulgărească a spa-urilor cu ape termale ce ating 90 grade, după care am mai coborât la Bansko, destinaţia fetiş a schiorilor. Nu pot să zic că m-a impresionat cu ceva, cu toate astea, i-aş mai da o şansă pe timp de iarnă.




Se făcuse deja târziu şi credeam că n-o să mai prindem deschise porţile Mănăstirii din Rila, aşezată la poalele munţilor cu acelaşi nume, dar am avut noroc. Voiam neapărat să văd cea mai mare mănăstire ortodoxă din Bulgaria, considerată Ierusalimul bulgăresc datorită miracolelor făcute de moaştele Sfântului Ivan, fondatorul ei. Timp de 12 ani, pustnicul Ivan a trăit într-o peşteră, dormind 7 ani, 4 anotimpuri din 4, sub cerul liber. A devenit astfel şi fondatorul vieţii monahale bulgăreşti.


Mănăstirea "Sfantul Ivan (Ioan) din Rila" fost ridicată acum 11 secole şi este unul dintre cele mai importante monumente culturale, istorice şi de arhitectură din Europa de Sud, fiind, bineînţeles, parte din patrimoniul UNESCO. Complexul mănăstirii se vede de sus ca o cetate, iar în secolele de dominaţie străină şi-a însuşit rolul de conservare a limbii şi culturii bulgare. Regulile şi liturghia mănăstirii sunt un exemplu urmat cu stricteţe de către toate mănăstirile bulgăreşti. Chiar dacă apare pe bancnota de 1 leva, care a fost scoasă din uz, şi se găsesc pe internet multe fotografii, n-am plecat până nu i-am făcut şi eu o serie de poze.

Fericită că în două zile de roadtrip (787 km) nu ne-am ales cu nicio amendă sau dispută, ne-am prezentat la vama Stanke Lisichkovo, cu speranţa că se vor vedea beneficiile terapiei prin condus şi în Macedonia.

Pe curând şi la cât mai mulţi km!

0 comentarii

Publicitate

Sus