Marea în Thassos (VII)

Adierea de ieri s-a înteţit, au fost nori şi m-am mirat. Cum m-am mirat să văd, aici, ţânţari. Aseară se înnegrise cerul. Dar am uitat totul în atmosfera muzicii. Câteva repere populare în Balcani, Mikis Theodorakis, un liant pentru o lume simplă care se poate bucura de clipă. Taverna, cu de toate, mizând de asemenea pe mitologia antică, a fost, în noapte, un mic carnaval bine întreţinut de grecul în vârstă, morocănos ca un cap de familie vigilent să nu fie furat de nepoţi, sictirit de musafirii care poate cer ceva, deschizându-se într-o clipă când a început să cânte. Înainte de a intra, am făcut câţiva paşi în jur. Prin curţi, oameni despre care n-ai fi putut spune cât sunt de localnici şi cât de turişti. Peste drum, două doamne pe verandă, priveau tăcute la turiştii ce soseau, gălăgioşi, în valuri. Ce-or fi gândit ele? Încă o seară cu uralele vizitatorilor încântaţi de inimile de foc, exuberanţi la spartul farfuriilor...

Când să reintru în tavernă, mi-a atras atenţia tânărul ospătar aplecat asupra unor tufe de lângă uşă. Pe lângă toate florile acelea, într-un colţ, busuioc. A luat o mână şi a lăsat în urma lui parfum. L-am mai zărit apoi, suplu şi singurul cu papion la o cămaşă albă, discret şi eficient în mişcări. Aşa cum m-am amuzat să-l urmăresc pe cel ce semăna teribil cu chelnerul beat din The Party, ori poate am tras eu de asemănări, de la privirea uşor abulică şi micul tremurat, la curajul pe care şi-l făcea cu un pahar cu bere. Totuşi, un angrenaj complex, pus în mişcare zi de zi, de ani şi ani de zile, ani care se vedeau pe chipurile unora, aşa cum se văd pe artiştii ambulanţi trecuţi prin greutăţi. Încă un exemplu de afacere de familie, ca, bănuiesc, cele mai multe aici. Şi cred că asta ar trebui să învăţăm de la ei. Statul oferind infrastructură şi protecţie, oamenii muncind serios pentru ei şi cu efect benefic pentru toţi. Cam asta pare Grecia, o corabie cu o bună sincronizare a celor ce trag la rame. Pe Costas, îl ştiţi deja, nu am reuşit să-l prind în poză, sărind de la o masă la alta. Abia la plecare, când era în atribuţiunile lui să zâmbească cu gura până la urechi, mi-a dedicat un minut de conversaţie. Îmi place să cred că a vorbit o clipă sufletul său când mi-a explicat că am nimerit-o, spunând că hotelul şi terasa sunt viaţa lui. Copiii lui au crescut o dată şi prin munca familiei. I-am spus că m-aş retrage la pensie, acolo. Ar fi minunat!, mi-a răspuns şi s-a întors grăbit spre altceva de rezolvat.

De dimineaţă, adierea se mai potolise, între cei doi pereţi portocalii ai pensiunilor vecine, străjuiţi de muşcate, petecul de mare, în care se înghesuie, ca într-o poză, şi un strop de palmier, mi-a dat credinţa că îmi va rămâne timbrul acestui loc. Am mai făcut un pas şi, ca atunci când studiezi timbrul cu o lupă, ceea ce în toate zilele abia desluşeam, azi, fabulos, în zare, vârful unei insule, Panaghia.

Suntem. toţi, o apă şi-un pământ :)

 
P.S.: Marea în Thassos este foarte caldă, foarte sărată, cu alge, cu pietre, fără scoici, fără răsărit şi fără apus. Plec cu mirosul ei în nări.