Lăsând la o parte Ierusalimul şi încă alte câteva oraşe mai dezvoltate, atât în Israel, cât şi în Palestina, sunt multe localităţi care nu-şi pot revendica statutul de oraşe memorabile prin altceva decât prin gradul de civilizaţie şi curăţenie, la cele mai multe din Israel, ori prin farmecul de lume pestriţ colorată, zumzăitor vie şi aglomerată, la cele palestiniene.
Oriunde te-ai duce, constaţi că ai poposit pe un pământ străvechi, înţesat de ruine, cu istorie stratificată, dar în acelaşi timp te afli într-o ţară relativ nouă ori în mijlocul unei construcţii statale, încă nefixate ori internaţional unanim recunoscute. Pretutindeni, pe acest teritoriu, găseşti semne ale civilizaţiilor care s-au perindat prin Ţara Sfântă ori ale popoarelor care s-au aşezat de-a lungul secolelor.
În oraşele mai mari, istoria s-a scris, ca peste tot, în clădiri şi în pieţe, în biserici, sinagogi şi moschei, iar plăcuţele puse de municipalităţi pe ziduri aduc aminte trecătorilor de evenimentele reprezentative şi de simbolistica lor.
De-a lungul timpului, în multe locuri, n-a mai rămas piatră pe piatră, în urma nenumăratelor treceri prin foc şi sabie. Nu vei vedea prin locurile astea clădiri medievale ori renascentiste, palate ori pieţe centrale în jurul catedralelor ori primăriilor, ca-n mai toate oraşele bătrânului continent. Pe lângă ruine, oraşul vechi din Ierusalim, cetatea Acra, portul Jaffa şi alte câteva străduţe din unele localităţi sunt singurele care mai poartă urmele unui trecut care atrage, fascinează şi doare.
Nimic din toate astea în Tel Aviv, mare metropolă şi primul oraş din Israelul modern, locul unde în 1948 s-a proclamat independenţa noului stat evreu.
De la o mică aşezare urbană la începutul secolului XX, situată pe dunele de la nord de Jaffa, Tel Aviv este astăzi centrul economic, de afaceri şi cultural al ţării şi cel mai cosmopolit oraş din Israel. Cu zgârie-nori şi bulevarde mari, cu trafic infernal şi viaţă vibrantă zi şi noapte, oraşul te cucereşte şi te invită să trăieşti în ritmul lui.
Mi-a plăcut Tel Aviv-ul de când am ajuns prima oară în Israel, cu câţiva ani înainte de a locui temporar la Ierusalim. A fost dragoste la prima vedere, poate şi pentru că este un oraş la malul mării. Am avut atunci senzaţia unei staţiuni uriaşe litorale, cu atmosferă estivală. Era aprilie şi lumea făcea baie în mare, iar pe esplanada splendidă, întinsă pe câţiva kilometri, care te duce din nord până în mijlocul portului Yaffo, era un du-te vino ameţitor. Mii de oameni la promenadă, unii agale cu un suc în mână, alţii grăbiţi făcându-şi loc prin mulţime, tineri în slalom uriaş pe bicicletă ori trotinetă, joggeri de toate vârstele alergând nesfârşit, femei şi copii în costume de baie intersectându-se cu grupuri de bărbaţi ieşiţi de la birouri, o armată de căţei înnebuniţi de forfotă, scoşi la plimbare de stăpânii lor care se salutau şi se opreau blocând circulaţia... tot oraşul părea că se scurge compact spre plajă. Plaja este pentru rezidenţii Tel-Aviv-ului loc de întâlnire şi de petrecut o bună parte din viaţă. Nu e de mirare că plajele israeliene sunt probabil dintre cele mai funcţionale din lume, dotate cu toate facilităţile şi confortul necesare. De pe plajă, poţi pleca direct la serviciu, şi viceversa.
Dinspre mare, străjuind oraşul cel nou care a fost construit dincolo de dune, se vede unul dintre cele mai vechi porturi-oraşe ale lumii, Jaffa sau Yaffo, care în ebraică înseamnă "frumuseţe". Acum face parte integrantă din Tel-Aviv, e locuit preponderent de arabi şi e punct obligatoriu de vizită şi popas pentru turiştii de azi, aşa cum pe timpuri era poarta către Est a călătorilor şi cuceritorilor. Jaffa păstrează încă ceva din atmosfera vieţii de odinioară, dincolo de ce a mai rămas din zidurile albe ale fortăreţei care se ridica din mare, şi asta face farmecul plimbării prin străduţele întortocheate, urcând şi coborând treptele de piatră. Se adaugă la culoarea locală şi miresmele tipic orientale, de shaorma, falafel, murături, ori de cafea cu cardamom, servită lângă o varietate de îngheţate artizanale şi alte dulciuri cu miere, migdale şi fistic.
Luând la pas oraşul, te aşteaptă muzeele de artă, parcurile cu vegetaţie luxuriantă, shukul Carmel, marea piaţă în aer liber, unde te pierzi printre tarabele încărcate de fructe şi legume, în strigătele vânzătorilor care trag de tine din toate părţile să guşti şi să cumperi din fiecare, bulevardele largi şi elegante cu clădiri Bauhaus, care i-au adus Tel-Aviv-ului numele de Oraşul Alb, miile de restaurante şi cafenele arhipline cu mesele şi scaunele pe stradă.
De oriunde ai veni în centru, ajungi într-un punct fierbinte, locul marilor mitinguri şi demonstraţii, Piaţa Yitzhak Rabin, denumită în memoria premierului israelian asasinat aici de către un extremist religios, în urma semnării acordurilor de pace de la Oslo cu palestinienii.
Când cade noaptea, oraşul devine şi mai aglomerat. Toată lumea iese la plimbare, terasele gem de clienţi şi muzica răsună, angrenându-i pe petrecăreţi.
- N-aş sta la Tel Aviv pentru nimic în lume! - m-a contrazis, mai demult, un domn venerabil din Ierusalim.
- De ce? - l-am întrebat, surprinsă, pe interlocutorul meu.
Nimic nu era bine: agitaţie inutilă, toleranţă maximă care nu duce decât la dezmăţ şi la superficialitate, un modernism din care nu se înţelege sensul, oameni grăbiţi şi neatenţi care te îmbrâncesc şi te doboară, la care se adaugă un aer apăsător care te sufocă şi îţi scurtează zilele.
- Pe când la Yeruşalaim...! - şi nici nu a mai continuat domnul. Prin contrast, părea totul evident. Până şi pentru o străină ca mine.
Aveam să îmi dau seama, abia peste nişte ani, că între cele două cele mai mari oraşe din Israel sunt mai multe diferenţe decât asemănări, ba chiar că, din multe puncte de vedere, unul e opusul celuilalt în tot şi toate.
Nu sunt decât 60 de kilometri între cele două metropole, dar câte deosebiri: Tel Aviv-ul e oraş la marea Mediterană, Ierusalimul e aşezat în vârf de munte, la Tel Aviv e cald şi umed mai tot timpul, în Ierusalim e când arşiţă uscată, când frig pătrunzător şi ploi răvăşitoare şi interminabile, mai ceva ca la Londra, la Tel Aviv cei mai mulţi cetăţeni se îmbracă sumar şi degajat, cu şlapi, bermude şi tricouri, la Ierusalim, pe străzi, defilează auster codurile modestiei ale evreilor şi arabilor religioşi şi o vestimentaţie sobră, încotoşmănită şi învălurită, la Tel Aviv se votează preponderent la stânga şi la centru, în timp ce la Ierusalim e fieful conservatorilor, al dreptei radicale şi al partidelor ultra-religioase.
Ţinând cont de toate astea şi de multe alte nuanţe, poţi înţelege cumva de ce rezidenţii din cele două oraşe nu se privesc cu mare simpatie şi nu îşi doresc să facă schimb de locuinţă, nefiind dispuşi mental să treacă dintr-o lume în alta. În fond, cine ar da marea pe munte şi viceversa?!
Ca-n orice mare metropolă, la Tel Aviv găseşti de toate pentru toţi. Dar atunci când pleci şi te îndepărtezi de tot ce ai reuşit să vezi într-un oraş, îţi rămâne în suflet ceva pregnant, persistent şi precis. O stare, o senzaţie, o imagine, un sunet, un miros.
Pentru mine, ca locuitor, fie el şi temporar, în Ierusalim, Tel Aviv-ul va rămâne oraşul tânăr şi vesel, cu aer de vacanţă. Un perpetuum mobile în care pulsează viaţa în ritmul valurilor mării. Un oraş unde până şi bătrânii, dacă vor, se pot simţi din nou tineri.
