O vreme am crezut că îl pierd, m-am rugat să fiu eu cea care pleacă din lume
El încă mai poate face fericită o femeie
În pieptul lui marea respiră liniştit
Orice fiinţă vie are un moment când îşi răspândeşte parfumul
Înflorită
Dorinţa e atunci în toi
E acel gust acea mireasmă
pe care fiecare le lasă în urmă
pe unde îşi aşterne umbra
chiar şi în locurile
presimţite doar
Încep să mă sting
Dorinţa mă părăseşte
Mă destram în culorile primordiale
Mă regăsesc tot mai puţin în trupul meu
Şi tot mai mult în ţipetele pescăruşilor
În vuietul apei care se izbeşte de stânci
Semăn tot mai bine cu o fantomă
Care îşi bântuie timpul rămas
Cărându-şi corpul în spate ca pe un schilod sleit de vlagă
Dorinţa spală podelele spitalelor de sânge
Alungă duhurile durerii din sălile de tortură
Îmbracă orizontul într-unul mai larg
Limpezeşte gustul, sunetele
Reaprinde culorile care dau să se întunece
Esenţă de viaţă
Cei care vor să se scuture de dorinţă
Sunt cu desăvârşire nebuni
Dorinţa e o
inimă care creşte peste inimă,
mai mare
tot mai mare
cerul din adâncul cerului
taina tainelor
Peste fiecare oraş care se arată printre genele mijite dorinţa aşterne unul mai mare
Spală pavajul uliţelor copilăriei
Umple gropile cu safire
"Într-o zi vom fi un lan de floarea soarelui, atunci va fi simplu"
mi-a zis
Marea a început să se zbuciume în pieptul meu
Mugea ca un animat chinuit
În forma asta vreau totul
Vreau să mor posedată de dorinţă
Cu trupul sfâşiat de extaz ca de o fiară sălbatică
nu în poziţie lotus
Nu, nu vreau nimic altceva, decât să fiu acest corp care se stinge
pe care îl pierd puţin câte puţin
pe care nimeni în afară de el nu l-a ghicit măcar
n-a fost curios să îi descifreze muzica
Nu există decât dorinţă
Nimic altceva
Marea visează în pieptul meu să fie femeie
Şi să rămână gravidă
Visează în pieptul lui
La bătălii pentru cetăţi mai drepte
Pentru pământuri mai rodnice
Se zbenguie în pupilele noaste ca o vietate exaltată
Ca un copil de uriaş fugit de-acasă
Marea îngheaţă în rugăciunile celor speriaţi de viaţă
Dorinţa e un ou din care ar putea ţâşni o floare miraculoasă
sau un monstru
Din ea erup toate
Ea pune în mişcare rotiţele fiecărui vis în parte
Aşază paşii unul după altul
Ne face să mergem pe sârmă
Să sfidăm noroiul
Să facem din prăpăstii cimitire de parfumuri
Dorinţa spală faţa lumii de praful putred al amăgirilor
De duhorile geloziei, invidiei, lăcomiei
Dorinţa e singura sfântă
Ea duce viaţa mai departe
Vreau să nasc
Vreau să nasc
Puţin îmi pasă de orice chin
vreau să nasc
mai presus de disperarea lumii
de nebunie
de lagăre
de torturi
Dorinţa de viaţă e întotdeauna mai presus de viaţă
dincolo de ea nu mai e nimic
nici măcar materie întunecată
nimic
De la o vreme simt tot mai estompat totul
M-am temut că mă lasă singură
Cu un trup căruia nu i-a descifrat nimeni altul secretul
Nici măcar eu
Nu ajungem cu adevărat să atingem sufletul decât prin dorinţa feroce a altuia
A fost cel mai frumos dar
Îmi cere să mă ating în toate acele puncte din care ţâşnesc fulgere
Să simt cum simte el
Mă pune să-mi scriu pe piele
cel mai scump cuvânt
fertilă
sunt fertilă
sunt făcută să nasc
pui vii şi să-i hrănesc cu lapte
femeia care sunt e acest tărâm viu transfigurat de tânjeala lui
scăldat de apele învolburate ale pândei
e tensiunea care explodează în mii de fascicole luminoase
în fiecare milimetru de carne
o vietate de necuprins care nu încetează să renască
şi să urzească frumuseţe
să-şi picure parfumul peste pământul uscat al singurătăţii
"Pure lust. Asta caut."
mi-a spus
S-a luptat cu valurile
lui îi e frică de apă
acum marea respiră în pieptul lui, liniştită
La apus mi s-a arătat un nor uriaş semăna leit cu duhul lămpii lui Aladin
Florii care sunt începe să i se stingă parfumul
Mi-am dorit să îmi dea înapoi dorinţa
Chiar de ar fi să mă ucidă
Ce poate fi mai rău decât liniştea flască a nebunilor care nu s-au putut bucura de minunea de a avea un trup
de fericirea de a avea un chip
Ce poate fi mai rău, mai evident sinucigaş decât să mori sugrumându-ţi dorinţa?
Ce poate fi mai bun decât să mori sfâşiat de dorinţă?
Îmi doresc să mă îngrop în pământul dorinţei
Şi să ţâşnească din mine izvoare
lapte
şuvoaie de lumină şi durere
Au dreptate nebunii
dorinţa e conştiinţa absenţei
dorinţa e foame
dorinţa e cutremur
e o erupţie dureroasă
zbucium şi clocot
Această conştiinţă a lipsei duce viaţa mai departe
pune în mişcare mecanismul care preschimbă lacrimile în apă vie
şi apa mării în vin
şi vinul în poezie
şi poezia în fierbinţeala sângelui
care se revarsă în fluxul melancoliei
şi din ea din nou în mare
Vreau
Vreau
Vreau
să nu mă opresc niciodată
din dorit
"În Troia nu mai e nimic, iubito"
mi-a spus
Am rămas noi într-un tablou londonez
îmbălsămat în miros de carburanţi, umezeală şi ierburi necosite
Cei care ne privesc văd două sculpturi măcinate de vânturi
care sprijină pereţii unui templu invizibil
nici nu e cazul să vadă mai mult
Am însămânţat pământul cu patimile noastre
Ne-am lăsat oasele
în atâtea locuri şi timpuri
şi în fiecare dintre ele
Dorinţa care ne leagă creşte
ca o plantă de neînvins