De cum ai trecut pragul te pomeneşti asaltat cu minciuni
Minciuni fabuloase, de abia intră în guri, mari cât roţile de moară
Minciuni de proporţiile unui dezastru
Minciuni jenante, gogonate
Minciuni trase prin urechile acului
Mici minciunele de antrenament, fără complicaţii
Minciuni care duhnesc a răutate
Minciuni grele ca odgoanele de vapor
Minciuni spuse din laşitate sau fudulie
Minciuni pline de invidie
Minciuni murdare şi minciuni proaspăt îmbăiate în săruri cu lavandă
Vai n-am vrut să te rănesc, mi-a scăpat, nu ştiu cum
A fost o neînţelegere
O gafă
În realitate ţin la tine
Bla bla
Îşi apără fiecare cu înverşunare imaginea în ochii bietului nenorocit în care lovesc din nou apărându-se
cu şi mai multă sete
Dau cu ce se nimereşte, cu fier vechi, castane, sloganuri cinice, hârtie reciclabilă
poliuretan
dau cu năduf
dau cu foame
cu poftă de dragoste bine sugrumată
Treci din nou pragul, te întorci sub clopotul în care îţi lingi rănile zilnice
Îţi spui poveşti care să te aline
Poveşti în care minciunile de peste drum încep să sune ca adevărul
Îţi spui singur comprese şi te convingi: la nevoie se va dovedi că le pasă
se va dovedi că am pe cine conta
Vine crivăţul vine boala
Şi nu e nimeni
"Să nu te sinucizi, că-i păcat"
Auzi
Nu vrea nimeni să te ducă la spital
Unii se obosesc să se scuze că au treabă cu preafrumoasele lor femei imaginare
Continui să îţi spui poveşti în care se face
că de tine deprinde să rupi lanţul vicios care te menţine invizibil
poveşti în care eşti singurul vinovat
în care se face că eşti liber
că eşti rău
Te minţi că îţi meriţi singurătatea
Poveşti în care se figurezi ca ticălos pentru ca nedreptatea să pară mai blândă
Dacă îţi inventezi păcate consistente, mai că dispare ca prin farmec
Cruzimea şi indiferenţa ajung să pară nişte înduioşătoare imortele într-o glastră prăfuită
Îţi faci curaj să ieşi din nou
Şi auzi că eşti chiar mai rău decât în basmele în care te imaginai un paria
Că eşti încă şi mai urâtă decât te temeai că ai fi în ochii lor
Mereu alţii sunt buni
altele sunt frumoase
vieţile altora sunt nepreţuite
a ta are mereu acelaşi preţ de nimic
Faci piaţa, socoteşti, ştergi praful de pe tot ce te înconjoară
Se depune foarte repede
Îşi faci inventarul memoriei
Mereu lipsesc piese
Lucrurile nu se mai leagă
E nevoie să îţi spui mereu noi poveşti
Tot mai sofisticate
Ca să produci răsăritul
Faci doi trei paşi
Şi iei direct în piept
Ca un glonţ de diamant
Minciuna minciunilor
Poţi fi fericit singur
Poţi trăi fără nici o nevoie
Minciuna cea mai sfruntată dintre toate
Îţi poţi fi suficient
Când tu trăieşti într-o cruntă insuficienţă de soare
şi de umbră
de furtună
de linişte
de nelinişte
de libertate
de dependenţă
Într-o totală insuficienţă de atingere şi de tânjeală
de apropiere şi de absenţă
Nu ai nici măcar suficient întuneric, nici măcar atâta absenţă
a cuiva de neînlocuit
cât să te ţină în chingi
Totală eclipsă de viaţă
Insuficientă frumuseţe
Insuficientă patimă
Insuficientă dorinţă
Şi primul derbedeu care îţi taie cale începe să-ţi cotrobăie prin desagă
Să te pipăie ranchiunos
Să te facă să te simţi ultimul dobitoc
Îţi strecoară repede între coaste câteva minciuni deocheate
Te aşezi la o masă la cantina săracilor
Îţi iei o strachină cu o zeamă fără gust
Evident insuficientă pentru poftele gurmande
Care îţi dau târcoale
Înghiţi cu greu, ruşinat, obidit
Şi vine un fanfaron şi zice
Cum poţi mânca aşa poşircă
Renunţă
Se poate trăi şi fără
Te întorci sub clopot, mârâind
Un animal disperat, fără trib
Am nevoie de acest soare insuficient
de aceste atingeri fantomă
de aceste poveşti nenorocite care mă ajută să trec momentul critic dintre zi şi noapte
de această linişte umilă şi cvasi-imaginară
de minciuna că exist
că undeva cuiva îi pasă
"Am nevoie", scrâşneşti din dinţi
"Am nevoie să îmi fie foame ca să nu mor de foame
Şi să simt lipsa dragostei ca pe o dragoste
Am nevoie de această durere insuficientă
Şi de această absenţă incertă
De această furie fără vlagă
De această beteagă aşteptare
ca să pot îndura eclipsa"
Poveştile pe care ţi le spui se lovesc dureros de poveştile altora
Minciunile sângerează izbindu-se de alte minciuni
Şi realitatea creşte ca o buruiană înaltă
în lumea părăsită
în viaţa abandonată
În vreme ce toţi orbecăie prin pustiurile utopiei