Marginile lucrurilor de care mă ating sunt făcute scrum
Zilele sunt tot mai boţite
nopţile sunt infestate de ceva ce pare să putrezească
Malurile gândurilor sunt înnegrite de atâta aşteptare
Dorinţa-mi lâncezeşte ca o momâie prin spaţiul locativ
Un timp imperfect mi-a luat cu asalt aproape toate verbele
Chiar şi interjecţiile şi oftaturile
Viaţa e mereu în urmă
înainte
spre miazăzi
spre miazănoapte
în alt veac
în alt trup
în farfuria altuia
în libertatea alteia
în pântecul unei sclave
Îmi lăcuiesc unghiile
în numele tuberozelor tăiate pentru femei trucate
Beau ce se nimereşte în numele furiei de a fi mai liberă decât se poate îndura
Învăţ să pun pe note lehamitea
oboseala
nimicul infiltrat în zidurile sălilor de aşteptare
Mi se arată
dune de nisip uriaşe răscolite de vânt
ţărmuri necunoscute
poduri peste ape de care mă tem
sate din munţi, oglinzi, camere de epocă scăldate în lumina verii
alei prin care îmi pare că am trecut de mii de ori
sate vechi cu nume în limbi dispărute
mări de apus
locuri îndepărtate şi familiare
oraşe fremătând
mâinile zbârcite ale unui vânzător de covrigi
un coridor mărginit de coloane
o grădină interioară cu castani
Ce aştept din toate astea
în acele săli blestemate?
Stau toate înghesuite în pieptul meu
Şi ţipă
Şi ţipă
Şi ţipă
Deşi în jur e tot mai linişte
Mă vântur de colo colo ca un titirez
Pot tropăi, pot zbiera, pot îngâna obscenităţi, pot sparge instrumente de cântat
pot murdări cu sânge cerul înstelat
Nu mă va opri nimic
Liniştea acoperă tot ce mişcă imediat
cu o lespede de piatră
La radio perorează un guru despre efectele curative ale anihilării dorinţei
E nevoie de linişte zice
Dorinţa face ravagii distruge inima şi plămânii
E periculoasă, zice
În parcuri păstrează toţi cu sfinţenie liniştea publică
În gări e linişte
Chiar şi pe stadioane
S-a lăsat o linişte grea
În linişte îşi citesc toţi ziarele invizibile
Cu ochii pironiţi în ecranele învelite în plastic rozaliu
Întreaga planetă e ticsită cu inşi cuviincioşi
care îţi beau singuri licorile magice
în cea mai deplină linişte
Deşi viaţa e în urmă şi spre miazăzi
şi în alte veacuri şi în dormitorul alteia
El încă mă poate atinge
prin pânzele întunecate ale dimineţii
El încă poate ajunge la mine
prin zidurile tot mai cenuşii
El încă îmi surâde
de departe
din cea mai fericită zi
în care nu exista timp
El încă mă poate atinge
el încă mă poate ucide
el încă mă poate învia
din moartea cea de toate zilele